]nc`t se temea ca nu cumva b[t[ile acestea s-o de=tepte pe Roza din somn. Se bucura c-a g[sit-o dormind =i apoi ]ndat[ ]=i zicea c[ ar fi fost poate mai bine s-o fi nimerit treaz[ =i ]mbr[cat[.
C[ldura din odaie ]l ]n[bu=ea... Se apropie tiptil de pat, se plec[ =i-=i lipi gura pe ceafa catifelat[ a femeii, printre =uvi\ele de p[r care miroseau ]mb[t[tor. Carnea se ]nfior[ pu\in sub buzele lui tremur[toare. Atingerea corpului ]ns[ ]i aprinse deodat[ toate sim\urile. Nu mai v[zu dec`t carnea trandafirie =i ispititoare. F[r[ s[-=i mai dea seama, palmele lui m`ngìau p[tima= bra\ele, =oldurile, picioarele femeii, iar buzele lui nu 156
Ion
se mai s[turau s[rut`nd. Roza se trezi alene, ca =i c`nd ar fi a=teptat s[rut[rile, se ]ntoarse ]nceti=or spre d`nsul cu ochii pe jum[tate ]nchi=i =i =opti gale=:
— Ai venit, micule?... Mi-e=ti drag... te...
Titu ]i ]nchise repede buzele, apoi ]i acoperi obrajii cu s[rut[ri, iar ea ]i cuprinse g`tul cu bra\ele care parc[-l frigeau.
T`n[rul o s[ruta ne]ncetat, b`lbìnd vorbe f[r[ =ir, =i doar ca prin vis vedea privirile moi ale femeii, buzele ei ro=ii =i umede ce se ]ntindeau spre gura lui, mereu ]nsetate. Corpul Rozei se r[suci =i se lipi de Titu care, sim\indu-i c[ldura, ]l ]ncol[ci cu am`ndou[ bra\ele =i-l str`nse s[lbatic parc[ s[-i sf[r`me oasele. S`nii plini, cu sf`rcurile roze, ]i ardeau pieptul. }n ]mbr[\i=area aprins[ femeia se zv`rcolea gem`nd cu ochii ]nchi=i...
Pe urm[ Titu s[ri jos din pat ru=inat, ne]ndr[znind s[ se uite la Roza care st[tea nemi=cat[, cu fa\a ]n sus, cu bra\ele moarte, cu pieptul umflat. I se p[rea acuma c[ ]n odaie e lumin[ ca ziua =i lumina parc[-l ]nfrico=a. Se g`ndi c[ femeia are s[ cread[ c[-i un b[d[ran r[u crescut pentru c[ s-a urcat ]n pat cu ghetele. Apoi ]=i aduse aminte de Lang =i ]ndat[
]i n[v[lir[ ]n minte sumedenie de scene cumplite ]n care b[rbatul ]n=elat lua ]nf[\i=area unui cavaler r[zbun[tor din vremurile eroice. D[du s[-=i ia paltonul, hot[r`t s[ plece ]napoi la c`rcium[, ca s[ fie feri\i de orice ]nt`mplare. Roza ]ns[
]i surprinse gestul =i, scul`ndu-se repede, ]i zise cu o imputare dulce:
— Cum, micule drag? Vrei s[ pleci?... |i s-a =i ur`t cu mine?
— Mi-e s[ nu se ]nt`mple s[ plece Lang, murmur[ Titu f[r[
s[ o priveasc[ ]n ochi.
— O, ce copil e=ti, dr[gu\ule!... Dar Lang nici nu se g`nde=te s[ vie p`n[ mìne la amiaz[. Nu las[ el un chef pentru nimic ]n lume =i cu at`t mai pu\in pentru s[rmana nevast[-sa. }n privin\a aceasta po\i fi absolut sigur... +i chiar presupun`nd imposibilul, dac[ ar veni, ar veni beat. Ei, =i atunci noi trecem ]n cealalt[
odaie, pe canapea, iar pe d`nsul ]l l[s[m s[ sfor[ie aici ca un nemernic... Pe urm[, ]n zori, ai vreme s[ pleci =i tu...
157
Liviu Rebreanu
Femeia vorbea cu o mul\umire copil[reasc[. Sfiala lui Titu
]i a\`\a poftele. T`n[rul st`ngaci, uluit de iubire, era pentru ea ceva fermec[tor. +i cum Titu t[cea mai z[p[cit, Roza se ridic[
]n genunchi =i-l chem[ dr[g[la=, ]ntinz`nd bra\ele goale:
— Vino, s[rut[-m[, puiule mic =i drag!
Titu o privi printre gene. Prin c[ma=a sub\ire formele femeii se ]ntrez[reau mai ademenitoare. Patima ]i goni ]ntr-o clip[
toate =ov[ielile. Din doi pa=i o lu[ ]n bra\e =i o dobor]. Roza
]ns[ ]i alunec[ din mìni =i se ascunse sub plapum[ de nu i se mai vedea dec`t v`rful nasului. Scoase limba =treng[re=te =i apoi ]i porunci cochet:
— Ori te dezbraci, ori dac[ nu... nimic!...
T`n[rului ]i trecu prin creieri, ca o str[fulgerare, c[ rufele lui nu sunt tocmai potrivite pentru aventuri galante. Dar s`ngele
]i fierbea ]n vine...
Adormir[ t`rziu, ]mbr[\i=a\i... }i trezi ]ns[ pe urm[ un cioc[nit aspru ]n geam. Titu tres[ri ]ngrozit, sigur c[ a sosit ceasul r[fuielii. }ntr-un minut ]ncerc[ nenum[rate hot[r`ri: ce s[ zic[ ori s[ fac[, cum s[ se apere, mai bine s[ fug[, sau s[ se ascund[... Vru s[ se dea jos din pat, dar Roza ]l opri lini=tit[, pun`ndu-i m`na pe gur[ ca s[ nu r[spund[ =i =optindu-i:
— Stai frumos!... Nu mi=ca!... N-avea fric[!
}n =ira spin[rii, Titu sim\ea totu=i o furnicare rece. Cioc[nitul
]n geam se repet[ mai amenin\[tor. }i r[spunse glasul Rozei, mai mult pref[cut dec`t sup[rat:
— Cine-i?
— Eu, eu, drag[, nu te sup[ra! morm[i afar[ vocea lui Lang, r[gu=it[ de b[utur[. Rozica drag[, noi mergem ]n Armadia, auzi tu? Ne ducem toat[ banda... Tu s[ ai grij[ mìne diminea\[, dac[ cumva nu viu p`n[-n vremea =coalei, s[ dai drumul copiilor, auzi?... Ei, noapte bun[, Rozico! Somn u=or!
Pa=ii b[rbatului se ]ndep[rtar[ =ov[itori.
Titu ]=i arunc[ ochii la ceasornicul de pe noptier[. Era trei
=i jum[tate. Femeia se lipi l`ng[ d`nsul, ]l s[rut[ lung =i-i zise:
— Mai avem un ceas, dou[ p`n[ s[ pleci... Dar nu mai dormim... A=a-i, ur`tule?
158
Ion
9
