Din clipa c`nd a pus jalba la po=t[ ]n Armadia, Ion s-a sim\it iar lini=tit, parc[ ar fi sc[pat de toate grijile. Se ducea seara pe la Ana =i p`ndea ne]ncetat prilejul c`nd s[-=i izb`ndeasc[ planul care-i fierbea ]n minte =i-i umplea sufletul de n[dejdi bune.
+tia bine c[ George nu ]nceteaz[ de-a merge pe la Vasile Baciu. Deseori a trebuit s[ a=tepte p`n[-l vedea plec`nd =i apoi p`n[ se culca Baciu =i stingea lumina, ca s[ poat[ ie=i afar[
Ana. Dar nu-i mai p[sa de nimeni =i de nimic, at`t era de sigur de biruin\[. Numai prilejul s[-i soseasc[...
Sufletul Anei se sc[lda ]ntr-o bucurie nem[rginit[. Uitase toate suferin\ele =i ]ndoielile ce i le pricinuise Ion. Vedea numai c[ acum vine mereu =i-l a=tepta mereu mai dr[g[stoas[.
St[ruin\ele fl[c[ului erau dovada unei iubiri st[p`nite =i reiz-bucnite care o umplea de m`ndrie. De cum se ]nsera o cuprindea ner[bdarea =i, g[tind cina sau a=ez`nd prin cas[, inima ei ]l sim\ea ]ntruna pe-afar[, dosit dup[ vreo claie, sub un gard, ]n vreun =an\, t[cut =i neclintit. }i era mil[ de d`nsul =i ochii i se umezeau de lacrimi. }=i ascundea ]ns[ fericirea fa\[ de tat[l ei, z`mbind mult, ar[t`ndu-se voioas[. C`nd pica George,
]l primea f[r[ sfial[ ca pe un vr[jma= de care nu mai \i-e team[.
Se uita drept ]n ochii lui iscoditori, z[p[cindu-l =i prostindu-l.
Mul\umirea sufleteasc[ parc[ de=teptase ]ntr-]nsa dib[ciile femeii care iube=te =i-=i ap[r[ dragostea.
Din zi ]n zi George pricepea mai l[murit c[ Ion i se pune de-a curmezi=ul. De aceea se ]nc[p[\`na mai r[u. Voia s[-i prind[ =i-=i zicea c[ atunci se va potoli. Ie=ind din ograda lui Vasile Baciu, se uita ]n toate p[r\ile s[-l descopere. +i fiindc[
vremea trecea tot mai chinuitoare, se hot[r] s[ sf`r=easc[ cu orice pre\... Peste vreo s[pt[m`n[ se f[cu c[ cote=te pe Uli\a din dos, dar se ]ntoarse ca un ho\ =i se a=ez[ la p`nd[. Atunci v[zu pe Ion intr`nd...
Siguran\a nu-l mulcomi dec`t o clip[. F[\[rnicia Anei ]l bi-ciuia. Se g`ndi ]ntì s[-i ]ntoarc[ spatele. G`ndul acesta ]ns[
fu repede strivit de dorin\a ce i se ]nv`ltora mai puternic[ ]n 159
Liviu Rebreanu
suflet, de-a r[m`ne ]n preajma fetei, de a mai n[d[jdui. De-acuma ]ncepu s[ mearg[ =i mai des pe la Baciu, iar c`nd nu se ducea, d[dea t`rcoale casei, privind cum se apropie celalt, holb`nd ochii s[ vad[ cum se s[rut[ sau se ]mbra\i=eaz[ ]n poart[, nec[jindu-se chiar c[ nu le aude vorbele...
Ion ]ns[ vorbea pu\in. Prin t[cere urm[rea s[ de=tepte mai mult[ iubire ]n inima Anei, s[ se fac[ mai dorit. Voia s[-l cheme ea tot mai ]n[untru. Astfel ajunsese din uli\[ ]n poart[, apoi ]n ograd[, pe urm[ pe prisp[... Acuma mai trebuia s[ p[trund[
]n cas[. Fata privea apropierile acestea ca ni=te izb`nzi ale ei asupra lui =i sim\ea ]n fiecare sear[ tot mai nebun[ o pornire de a se topi ]n bra\ele fl[c[ului, de a-i da dovada ]ntreag[ a iubirii. Deseori ]i zicea cu sfial[ feciorelnic[ ]n glas:
— De ce nu vii ]n cas[, Ionic[?
Fl[c[ul ]ns[ ]i ]nchidea gura ve=nic cu ]ntrebarea plin[ de imputare:
— Dar tat[l t[u?
}n sf`r=it se apropia Cr[ciunul. O iarn[ ur`cioas[ se zb[tea s[ coboare pe p[m`nt, dar parc[ nu avea ]nc[ destul[
putere. V[zduhul cernea mereu fulgi lene=i care se topeau p`n[ s[ ajung[ jos =i se pr[p[deau ]n b[ltoacele de noroi.
Ion sosea totu=i ]n toate nop\ile, nesmintit. Apoi, ]ntr-o sear[
r[scolit[ de z[pad[ m[runt[, veni mai devreme pu\in. Casa z[cea ]n ]ntuneric, neagr[ ca un bivol adormit. Intr[ ]n ograd[ =i se a=ez[ pe prisp[, mai ]nchis =i mai hot[r`t ca alt[ dat[. A=tept[ f[r[ nici un g`nd ]n minte. Doar inima ]i b[tea mai aspru, muncit[ poate de o presim\ire. Primprejur t[cerea era a=a de mare c[ fl[c[ul auzea cum cad ]n noroi fulgii =i chiar cum se ciocnesc ]n v[zduh ca ni=te f`lfìri de aripi mici. }ntr-un t`rziu u=a tinzii se deschise sc`r\ìnd =i Ana se ascunse repede ]n sumanul lui, zic`ndu-i ]ndat[
rug[toare =i alin[toare:
— Ast[-sear[ trebuie s[ vii ]n cas[, Ionic[!... Nu te las p`n[
nu vii... Tata doarme dus. A venit beat din Jidovi\a =i acu sfor[ie de hurduc[ pere\ii!...
160
Ion
Ion ]i cuprinse mijlocul =i-i m`ngìe s`nii peste c[ma=a lung[.
Apoi se scul[ f[r[ o vorb[ =i porni dup[ ea. }n tind[ se oprir[.
Fata trase z[vorul, pe urm[ ]l lu[ de m`n[ =i-l duse ]n cas[.
}n odaie era parc[ mai ]ntuneric. Numai ferestrele se deslu=eau pu\in ca ni=te g[uri cenu=ii. Ion cuno=tea ]nc[perea.
Auzea din pat sfor[itul ]nec[cios al lui Baciu at`t de aproape c[ i se p[rea pref[cut. Un junghi rece ]i cutremura inima. +tia c[, de s-ar trezi b[tr`nul =i l-ar sim\i aici, ar fi ]n stare s[-i crape capul f[r[ vorb[ cu securea de sub pat al c[rei t[i= parc[-l z[rea lucind amenin\[tor.
St[tur[ c`teva clipe nemi=ca\i, ascult`nd horc[ielile. }=i auzeau b[t[ile inimilor, ]ndurerate de ]ncordare. Sfor[itul se
]ncurc[ deodat[ ]ntr-o tuse groas[. Vasile Baciu se urni ]n a=ternut ca =i c`nd ar fi dat s[ se scoale. Ion ]nghe\[. Fata ]i str`nse m`na cu desperare. B[tr`nul ]ns[ se ]nv`rti pu\in, se
]ntoarse iar cu fa\a ]n sus =i sfor[itul re]ncepu, mai n[prasnic.
Ana dormea pe cuptor, dup[ horn, ]ntr-un culcu= de velin\e,
\oale, perne, cear=afuri aruncate de-a valma. }n vatr[, sub o spuz[ groas[, s`sìau c`\iva bu=teni verzi de arin... Fata se
]n[l\[ ]n v`rful picioarelor p`n[ la urechea fl[c[ului =i-i =opti, str`ng`ndu-i mereu m`na:
— Las[-\i sumanul pe prichici... S[ nu faci zgomot c[ ne omoar[ pe am`ndoi!...
