Desp[r\irea aceasta ]i r[nise inima =i-i zdrobise chiar dragostea de via\[. }ncerca s[ se m`ngìe c[ ]n fiecare joi se va duce cu Friedman ]n Armadia, iar de acolo, sub pretext c[ vrea s[-=i vad[ p[rin\ii, se va repezi ]n Jidovi\a s[ str`ng[ ]n bra\e pe doamna Lang. Dar o s[pt[m`n[ f[r[ Roza i se p[rea o ve=nicie... Apoi mai ascundea ]n suflet =i durerea c[ nici n-a putut m[car s[-=i ia r[mas bun de la ea la plecare. Au fost 201

Liviu Rebreanu

nevoi\i s[ se despart[ ca doi str[ini, f[r[ o s[rutare fierbinte, f[r[ o lacrim[ alin[toare, c[ci Lang s-a nimerit s[ tr`nd[veasc[

toat[ vremea pe acas[, tocmai ]n ziua aceea. Doar o str`ngere de m`n[ tremur[toare =i o privire ]nmuiat[ ]n regrete a putut aduce cu sine ]n satul str[in care i se p[rea mai mohor`t ca o temni\[... +i vina tuturor suferin\elor lui c[dea numai ]n sarcina notarului. Dac[ nu ar fi ie=it d`nsul ]n calea lui Herdelea, nici Titu n-ar fi trebuit s[ p[r[seasc[ pe Roza... De aceea t`n[rul privea pe Friedman =i toat[ familia lui ca pe ni=te du=mani de moarte =i-i ura c`t se putea ]n ]mprejur[rile ]n care se g[sea.

De c`nd a ]nceput s[ iubeasc[ pe Rozica, l-a cuprins o dragoste deosebit[ pentru to\i ungurii =i ovreii, fiindc[ ea era unguroaic[ m[ritat[ cu un ovrei. Dragostea se manifesta prin pl[cerea de a vorbi ungure=te. Venind acuma ]ntr-un sat unguresc, =i-a ]nchipuit c[, auzind =i vorbind mereu ungure=te, va avea impresia c[ e tot ]n apropierea Rozei =i astfel ]=i va mai r[cori dorul. |[ranii care aveau treburi pe la prim[rie vorbeau ]ns[ mai mult rom`ne=te, ]ntì pentru c[ tuturor le era mai la ]ndem`n[ =i apoi fiindc[ notarul ]nsu=i nu cuno=tea limba statului dec`t tocmai c`t ]i cerea slujba, iar acas[ sporov[ia numai evreie=te sau rom`ne=te, c[ci not[reasa, cu toate silin\ele, nu fusese ]n stare s[ ]nve\e nici o boab[ ungure=te.

Singur feciorul notarului, studentul, se pref[cea c[ nu pricepe rom`ne=te; deoarece ]ns[ ]=i d[dea aere de gravitate savant[, lui Titu ]i era sc`rb[ de el =i-l ocolea.

Am[r`t =i m`hnit, Titu totu=i se apuc[ serios de munca ce i-o

]mp[r\ea cu d[rnicie Friedman care, nefiind sigur c`t[ vreme va sta la d`nsul poetul, c[uta s[ profite de h[rnicia lui spre a-=i pune la zi lucr[rile r[mase =i ]ngr[m[dite de luni de zile. Pe Titu ]l plictisea monotonia acelora=i formule =i tipare, dar nu-l ]mpiedica de a munci cu r`vn[ ]n a=teptarea zilei de joi, c`nd va revedea pe Roza. Se sim\ea chiar m`ndru c[ se jertfe=te scriind „bilete de vite“, „liste de impozite“ =i alte lucruri prozaice, ]n loc s[ pluteasc[

]n sfere senine, s[ f[ureasc[ versuri ]naripate...

Joia sosi ]mpreun[ cu o decep\ie cr`ncen[. Notarul ]i spuse 202

Ion

cu p[rere de r[u c[ nu-l poate lua cu el ]n Armadia, c[ trebuie s[ umble negre=it prin comun[, s[ zoreasc[ str`ngerea biru-rilor =i s[ pun[ sechestre celor r[ma=i prea mult ]n urm[, deoarece percep\ia ]l amenin\[ cu amend[ dac[ nu va v[rsa ]n trei zile m[car sumele de pe semestrul trecut.

Parc[ nici o zi, ]n via\a lui Titu, n-a fost mai posomor`t[ ca joia aceasta. Fierbea, ]njura =i-=i blestema soarta v[z`nd cum pleac[ Friedman, iar el trebuia s[ stea pe loc. Era c`t pe-aci s[

se bat[ cu b[iatul notarului, care veni s[-i \ie de ur`t =i s[ dis-cute politic[. Pe urm[ ]=i zise c[ Friedman nu putea s[-i fac[

asemenea m[g[rie dec`t ]ndemnat de Herdelea =i ca s[-l

]nstr[ineze de Roza. Spre a se r[zbuna nu ie=i toat[ ziua din cancelarie, arunc[ ]ntr-un col\ registrele de sechestre =i, ]n schimb, compuse pentru Roza o scrisoare lung[ de nu se mai ispr[vea, ]nfl[c[rat[ de patim[ =i udat[ de lacrimi, pe care voia s[ i-o trimit[ cu un om tocmit ]nadins, chiar dac[ l-ar costa leafa ]ntreag[ pe o lun[.

A doua zi, recitindu-=i scrisoarea, i se p[ru cam umflat[ =i o rupse. Se mai potolise pu\in cu speran\a joii viitoare. Cum a r[bdat o s[pt[m`n[, va mai r[bda c`teva zile. Revederea va fi cu at`t mai pl[cut[... Notarul ]i povesti c[ s-a ]nt`lnit ]n Armadia cu Herdelea =i cu Ghighi, care ]i trimit multe s[rut[ri, =i g[si c[ a f[cut foarte bine cru\`nd pe oameni cu sechestrele, deoarece percep\ia tocmai i-a mai acordat o am`nare cu birurile.

Joia urm[toare Titu p[\i la fel =i totu=i se m`hni parc[

mai pu\in ca ]ntìa oar[. }ntre timp cunoscuse pe preotul calvin, om m[runt, slab =i cu o musta\[ foarte c[runt[, =i pe preoteasa, gras[, voinic[, ]nalt[ ca un jandarm, care erau certa\i =i nici nu vorbeau cu notarul. Cu ace=tia ]mpreun[

Titu oc[ra ]n fiecare sear[ pe Friedman =i astfel se mai r[corea =i-=i uita aleanul.

}n cele din urm[ totu=i trebui s[ plece prin sat, cu str[jile, dup[ biruri. Atunci de-abia v[zu d`nsul mai bine comuna =i oamenii. +i v[z`nd, i se str`ngea inima de remu=c[ri =i imput[ri,

=i-=i zicea din ce ]n ce mai ]ntristat: 203

Liviu Rebreanu

— Uite ce orb am fost!... Unde mi-a fost sufletul p`n[ acuma?

Gargal[ul era un sat cam de vreo dou[ ori c`t Pripasul, a=ezat pe \[rmul st`ng al Some=ului, pe un =es drept ca masa.

}n mijloc se ]n[l\a trufa=[, cu un coco= alb ]n v`rful turnului, biserica ungureasc[ nou[, iar ]n apropiere =coala statului, cu coperi=ul ro=u de \igl[, cu dou[ etaje, sever[ =i poruncitoare ca o st[p`n[ nemiloas[. Primprejur se ]n=irau numai case bune, cele mai multe de piatr[, cu ogr[zi largi, acareturi bogate, vite frumoase. Pe la margini, ca ni=te cer=etori fl[m`nzi, se r[zle\eau bordeie murdare, umile, ]nvelite cu paie afumate =i, ]ntr-un col\, ru=inoas[, se ascundea parc[ bisericu\a rom`neasc[ de lemn, d[r[p[nat[, cu turnule\ul \uguiat de =indril[ muceg[it[.

Fiindc[ datoriile mai numeroase erau la m[rgina=i, Titu,

]ndemnat de Friedman, ]=i ]ncepu activitatea printre cocioabele pleo=tite, ]nt`mpinat pretutindeni de dul[i l[\o=i care-l l[trau c-o ]nver=unare at`t de du=m[noas[ ca =i c`nd ar fi mirosit c[ vine cu g`nduri rele. Umbl`nd din cas[ ]n cas[ =i r[scolind mizeria p`n[ ]n fund, se sim\i cuprins ]ncetul cu

]ncetul de o nedumerire mare =i at`t de st[ruitoare c[-i zgudui toat[ firea, mai ales amintindu-i ]ntruna cl[dirile m`ndre din mijlocul satului.

„Aci suntem noi, cei oropsi\i =i s[raci, pe c`nd dincolo ei se l[f[iesc ]n bel=ug“, se g`ndi d`nsul ]n sf`r=it, intr`nd tocmai

]ntr-o c[su\[ foarte hodorogit[, cu stre=inile a=a de joase c[

trebui s[ se plece ca s[ poat[ p[trunde ]n tind[.

O bab[ uscat[, ]ncovoiat[ r[u de spinare, cu o broboad[

cenu=ie ]n cap, ]l pofti speriat[ ]n cas[, repezindu-se s[ =tearg[

cu =or\ul lavi\a, ca nu cumva s[ se murd[reasc[ domni=orul dac[

ar pofti s[ =ad[. Spaima ]ns[ ]i lic[rea ]n ochii cu care fura c`nd pe Titu, c`nd pe cele dou[ str[ji r[mase ]n u=a tinzii.

— Apoi s[ ne ierta\i, domni=orule, c[ la noi e ur`t, murmur[ baba cu glas jalnic. Ne m[n`nc[ s[r[cia =i necazurile, domni=orule, p[catele noastre!

Titu o privi lung =i se cutremur[ de o ru=ine ciudat[ ame-204

Ion

stecat[ cu dezgust. B[tr`na i se p[ru o n[lucire din visurile lui, ]ntruchip`nd mizeria =i ]ntunericul. Vru s-o lini=teasc[ cu o vorb[ bl`nd[, dar nu ]ndr[zni s[ deschid[ gura =i-=i v`r] nasul

]n registrul de sechestre unde o g[si ]nsemnat[ cu o datorie de peste dou[ sute de coroane. C`nd auzi baba de dou[ sute, holb[ ochii uluit[, r[mase c`teva clipe cu gura c[scat[, apoi

]n\eleg`nd, izbucni brusc ]ntr-un hohot de pl`ns, bolborosind desperat[:

— Vai de mine, domni=orule! Dou[ sute!... Vai de mine =i de mine!

Lacrimile ei g`lgìau at`ta durere ]nc`t Titu avu o ]ncle=tare

]n beregat[. Se uit[ z[pacit la str[jile din tind[ care se sc[rpinau

]n cap sub rev[rsarea de soare prim[v[ratic. Lumina vie ]l f[cu s[ tresar[, ademenindu-l, sim\ind-o cum i se prelinge ]n suflet, cum ]i p[trunde ]n toate taini\ele, schimb`ndu-se ]ntr-o mil[

din ce ]n ce mai l[murit[ =i mai st[p`nitoare. „Ce-s eu aici?

Ce caut eu aici?“ se g`ndi atunci d`nsul, ]n vreme ce bocetele b[tr`nei ]i murmurau ]n urechi ca ecoul unei chem[ri

]ndep[rtate.

— Apoi, uite, bab[, trebuie s[ pl[te=ti, c[ altfel ]\i iau z[loage =i-\i v`nd tot, tot! vorbi ]n acela=i timp gura lui cu glas aspru care i se p[rea at`t de str[in ]nc`t de-abia ]l mai cuno=tea