I se statornicise ]n creieri siguran\a c[ Baciu s-a dus la Ion...

=i acuma ghicea mereu, ba c[ va fi bine, ba c[ va fi r[u... }n r[stimpuri totu=i, f[r[ s[-=i dea seama, se oprea din lucru, trudit[ de povara ce-o purta sub inim[. Deseori privirea i se sc[lda pierdut[ ]n apa care se zb[tea la picioarele ei, c`nd ispititoare ca ni=te =oapte de dragoste, c`nd amenin\[toare ca un du=man

]nsetat de r[zbunare. Dar g`nduri de moarte nu se mai puteau apropia de sufletul ei. Ba, aduc`ndu-=i aminte cum era c`t pe-aici s[-=i fac[ seama ast[-var[, umbl`nd pe l`ng[ Some=, se mira ce nesocotit[ a fost =i repede se ]ndrepta din =ale, respira ad`nc =i-=i m`ngìa p`ntecele rotund, ]n ne=tire, cu mìnile cr[pate =i ro=ite de ]nghe\...

Vasile Baciu plecase ]n faptul zilei, brusc, dup[ o noapte

]ntreag[ chinuit[ de =ov[iri =i chibzuiri. Mintea lui, neobi=nuit[

cu fr[m`ntarea g`ndurilor, clocotise ne]ncetat ca o oal[ plin[

=i descoperit[, uitat[ pe un j[ratic mare. O ru=ine ame\itoare

]i str`ngea inima, nu pentru c[ fata a r[mas ]ns[rcinat[, ci pentru c[ George nu vine s-o ia... dac[ a p`ng[rit-o. Ru=inea ]l

]nfuria ]ns[ c`nd ]=i zicea c[, deoarece fl[c[ul nu se gr[be=te s[ fie om de treab[, va trebui s[ se duc[ d`nsul s[ se ]n\eleag[

cu Toma, s[ nu se ]nt`mple s[ nasc[ Ana =i pe urm[ s[ ]nghit[

to\i ru=inea cu pumnii. Dar adic[ de ce n-ar veni George, precum se cuvine? Bine, poate c[ nu se ]nvoie=te cu zg`rcitul de tat[-s[u ]n privin\a zestrei... Dar de ce nu trece m[car s[-i spuie lui c[ uite a=a =i a=a, c[ doar nu e peste nou[ m[ri =i nou[

\[ri? Ori poate n-o fi d`nsul tat[l copilului? G`ndul acesta se

]mbr`ncea uneori ]n mintea lui, ]i zdruncina tot sufletul. Atunci se zv`rcolea ]n pat, sufla ca un balaur, suduia printre din\i =i era gata-gata s[ apuce de g`t pe Ana =i s-o str`ng[ p`n[ ]i va stoarce ei dezmin\irea. Se potolea ]ns[ alung`ndu-=i din cap asemenea ]nchipuire =i zic`ndu-=i convins c[ George trebuie s[-=i fac[ datoria =i, spre a se convinge deplin, ]ncerca s[-=i reaminteasc[ am[nunte din purtarea fl[c[ului, de pe vremea 189

Liviu Rebreanu

c`nd el ]i f[g[duia negre=it pe Ana =i-i zicea „m[i ginere“; mai ales se c[znea s[ retr[iasc[ noaptea aceea c`nd, de=i dobor`t de rachiu, parc[ a auzit gemetele fetei amestecate cu o for[ial[

aspr[ =i ]nfundat[, c[ci atunci trebuie s[ se fi ]nt`mplat pozna... Se ]n=ela singur silindu-=i ]n urechi ]nchipuirea unor =oapte groase care n-ar putea fi dec`t ale lui George =i care-i ]nles-neau sarcina =i-i mulcomeau zv`rcolirile inimii.

}n toat[ fr[m`ntarea lui nu era nici o ur[ ]mpotriva Anei.

Nici nu se g`ndea m[car s-o ia ]n seam[ serios. O =tia supus[

=i n-o ]nvinuia. }i era necaz doar c-a fost at`t de proast[ =i s-a dat lui George ]nainte de-a o fi cerut. Era ]ns[ sigur c[ a f[cut-o

]n credin\a de-a asculta porunca lui, care mereu i-a b[tut capul cu feciorul Tomii. Cum s[-i g[seasc[ vreo vin[ c`nd ea habar n-are ce-i lumea, c`nd ar fi fost ]n stare s[ se m[rite cu Ion al Glaneta=ului, dac[ nu i-ar fi t[iat-o d`nsul?

}n sf`r=it, fiindc[ trebuia s[ hot[rasc[ ceva, ]=i zise c[ dis-de-diminea\[ se va abate pe la Toma, s[ zv`rle o vorb[ ]n treac[t, a=a ca din ]nt`mplare, s[ =tiriceasc[ g`ndurile lui =i pe-ale fl[c[ului.

Cum s-a luminat de ziu[ a pornit spre Toma ca s[-l nimereasc[ negre=it acas[. Ie=ind pe poart[ se g`ndi c[ trebuie s[ lase la o parte orice sfial[ =i s[ mearg[ de-a dreptul s[-l

]ntrebe ]n ce ape se scald[... Dup[ ce coti ]ns[ pe uli\a din dos =i ]ncepu s[ se apropie de casa lui Toma, hot[r`rea ]i sc[zu pas cu pas, iar locul i-l lu[ ru=inea umflat[ de m`ndrie. „Eu s[-l rog pe Toma s[-mi ia fata? Dar mai bine s[-mi smulg[ limba! murmur[ z[rind casa de piatr[ ]n[l\`ndu-se peste coperi=ele celor dimprejur. C[ doar nici eu nu-s fleandur[, c-am fost =i primar ]n sat =i, slav[ Domnului, am ce b[ga-n gur[...“

Trecu pe dinaintea casei f[r[ s[ ]ntoarc[ m[car capul. Numai cu coada ochiului se uit[ =i v[zu poarta mare, cu st`lpii

]nflori\i acoperit[ cu cote\ul de porumbei, apoi co=arul seme\ ca o cas[ de om bogat, plin ochi cu p[pu=oi, apoi ]n ograd[ o

]ntreag[ ciread[ de vite, dintre care unele lingeau la un bulg[re zdrav[n de sare, iar altele rumegau alene sufl`nd fuioare albe 190

Ion

de aburi pe nas, apoi ]ns[=i casa cu acoperi= de \igl[, cu ferestre domne=ti ]mpodobite cu chenare late, vinete-]nchise, cu falnice cununi de porumb at`rnate de c[priori deasupra pris-pei, cu u=a tinzii deschis[, unde, pe vatr[, ardea o flac[r[ uria=[

]n jurul c[reia se mi=ca o femeie =i un b[rbat, care parc[ era George, apoi gr[dina c`t o livad[, cu pomi mul\i, cu stoguri de f`n =i de paie, cu o claie de lemne t[iate. „Oameni cu stare, ce mai calea-valea“, ]=i zise Vasile Baciu ca =i c`nd acuma =i-ar fi dat de-abia seama c`t de bogat trebuie s[ fie Toma.

}=i aduse aminte de ni=te locuri ale lui, sem[nate cu grù de toamn[, aproape de drumul spre p[dure, despre care auzise c[ i le-ar fi stricat s[niile ce se duceau dup[ lemne. De mult se tot g[tea s[ mearg[ s[ vad[ ce-i cu ele. }=i iu\i pa=ii.

Cur`nd ie=i din sat, uit`nd c[ pornise la Toma, cuprins numai de g`ndurile mo=iei sale. }=i afl[ p[m`nturile neatinse, a=ternute cu p`nz[ groas[ de z[pad[... Fiindc[ tot a venit p`n[ aici =i p[durea era aproape, se duse s[ dea o rait[, chibzuind c-ar fi bine s[-=i mai care c`teva s[nii de lemne p`n[ ce nu ]ncepe om[tul s[ se topeasc[, cel pu\in s[ nu mai aib[ grija asta p`n[

]n iarna viitoare. }nv`rtindu-se prin p[dure =i ochindu-=i copacii de t[iat, ]i veni ]n minte claia de lemne din gr[dina lui Toma =i apoi hot[r`rea cu care plecase de acas[. Atunci se

]nfurie c[ s-a l[sat ]nfrico=at =i se ]ntoarse gr[bit spre sat. „Adic[

mie s[-mi fie ru=ine c[ n-au ei obraz? morm[i el din ce ]n ce mai sup[rat. Apoi, dac[-i a=a, stai c[ ]ntorc eu cojocul!“

George ad[pa vitele. Cump[na f`nt`nii sc`r\ìa ascu\it ]n vreme ce g[leata plin[ se ]n[l\a greoi.

Vasile Baciu intr[ ]n ograd[ tr`ntind porti\a =i, apropiindu-se de fl[c[u, zise cu glas r[stit:

— Bine, m[i George, apoi a=a te por\i tu cu mine? Apoi de-aceea te-am ogoit eu ca ochii din cap =i te-am ]mbr[\i=at =i te-am cinstit, ca s[ m[ faci de ru=inea lumii =i pe urm[ s[-ntorci spatele?

George, foarte lini=tit, ridic[ g[leata =i o r[sturn[ peste ghea\a de c`teva degete ce se prinsese ]n jgheabul de l`ng[

f`nt`n[. Apa se rostogoli n[valnic, ]mpro=c`nd boturile care 191

Liviu Rebreanu

sorbeau cump[tat =i speriindu-le, a=a ]nc`t toate se ]n[l\ar[ o clip[ ca la comand[.

— Cum ai zis, bade Vasile? f[cu fl[c[ul, ]ntorc`nd numai capul =i \in`nd cu am`ndou[ mìnile g[leata goal[.

Nep[sarea =i r[ceala lui George ]l scoaser[ din \`\`ni. Strivi o sudalm[ ]ntre din\i =i apoi urm[, tot dojenitor, dar c[ut`nd s[ se st[p`neasc[:

— Apoi v[d c[ nu e=ti om de treab[, m[i b[iete, auzi tu?

— Apoi de ce? zise George nemi=cat.

— Apoi pentru c[ nu e=ti de treab[, auzi? Te-ai legat de fata mea, ai l[sat-o cu p`ntecele la gur[ =i amu te faci c[ nici n-o cuno=ti... A=a \i-i \ie omenia, ai?

— Eu?

— Vezi bine c[ tu!

Fl[c[ul d[du drumul g[le\ii, ]=i =terse mìnile pe cioareci

=i veni l`ng[ Vasile, p[=ind foarte greoi =i av`nd pe fa\[ un z`mbet comp[timitor care-\i plesnea obrajii. Se uit[ drept ]n ochii lui Baciu =i vorbi cump[tat, ca =i c`nd ar vrea s[ risipeasc[