A doua zi c[uta =i-i g[sea ea singur[ scuze, iar apoi, c`nd dup[

mai multe nop\i chinuite Ion catadicsea s[ se arate, ea nici nu

]ndr[znea s[-l mustre, de team[ c[ nu va mai veni deloc. Se sim\ea o juc[rie ]n mìnile lui =i totu=i nu-i trecea prin g`nd s[-l ]nvinuiasc[. De altfel, ]=i zicea, ]n iubire nici nu poate fi vorba de vin[. Ei doi sunt sorti\i unul altuia. Ce s-a ]nt`mplat era scris s[ se ]nt`mple. Cu toate acestea ]i era ru=ine de lume

]nc`t de-abia cuteza s[ ias[ din ograd[. Lumina zilei ]i ardea obrajii. C`nd avea trebuin\[ s[ mearg[ pe uli\[, umbla cu ochii

]n p[m`nt, s[ nu fie nevoit[ s[ ]nt`lneasc[ privirile oamenilor.

}=i ]nchipuia c[ ru=inea ei trebuia s[ r`njeasc[ de pe toate coperi=urile caselor. Atunci se ]ntreba sp[im`ntat[, cum are s[ se sf`r=easc[ nenorocirea aceasta? De ce nu mai ]ncearc[

Ion s-o cear[ de nevast[, s-o scape din ghearele grijilor? Poate c[ m[rturisind tot, tat[l ei s-ar ]nmuia, dac[ cumva n-ar omor]-o... Sau Ion las[ ]nadins s[ treac[ vremea, s-o arate satul cu degetul? B[nuiala c[ Ion ar fi ]n stare s[-=i bat[ joc de sufletul ei o ]ngrozea mai mult dec`t m`nia b[tr`nului...

Fl[c[ul lipsi o s[pt[m`n[ ]ncheiat[, iar pe urm[ c`nd veni nu mai vru s[ se suie ]n podul cu f`n. Aminti Anei c[, ]ntr-o noapte, Vasile Baciu a ie=it de a dat vitelor nutre\ =i era c`t pe-aci s[-i descopere. Fata n-avu curajul s[ mai st[ruie, dar ]i spuse cu glasul tremurat de lacrimi s[ vie mai des, ca =i ]nainte,

=i s[ fac[ ceva, ce-o crede d`nsul de bine, pentru c[ ]n cur`nd nu-=i va mai putea ascunde sarcina... Ion morm[i cine =tie ce,

=i din noaptea aceea nu se mai ar[t[ pe la Ana.

Trecu o s[pt[m`n[, dou[, cinci... Fata afl[ c[ Ion s-a dus s[ taie la p[dure ]n mun\ii B`rg[ului, ]mpreun[ cu al\i b[rba\i.

}=i d[du seama c[ e pierdut[, c[ de-acum numai de la Dumnezeu mai poate n[d[jdui sc[pare. Se pr[p[dea pl`ng`nd amarnic, ca =i c`nd ar fi avut nevoie de toate lacrimile din 178

Ion

lume ca s[-i ]nece durerea ei cea mare... Fa\a i se ]ng[lbeni =i se ]mpestri\[ cu ni=te pete p[m`ntii... P[catul nu se mai putea t[inui =i r[fuiala se apropia.

Deoarece c`=legile erau pe sf`r=ite, iar George nici habar s[ vin[ s[ cear[ fata, Vasile Baciu ]ncepu s[ se posomorasc[.

Adic[ s[ fi vrut fl[c[ul s[-=i bat[ joc de Ana =i s-o lase pe urm[

de r`sul satului? Dac[ ar fi a=a, atunci... Nu putea s[ se g`ndeasc[ ce-ar fi atunci, c[ci ]l cuprindea m`nia =i i se ]ntuneca mintea. De c`teva ori se hot[r] s[ mearg[ la Toma, s[ se

]n\eleag[ ]mpreun[ omene=te. Dar totdeauna, c`nd s[ ias[ pe poart[, sim\ea c[-i crap[ obrajii. Cum s[ se duc[ el s[-=i ]mbie fata, ca un cer=etor? Intra la Avrum, se ]mb[ta =i oc[ra pe George, vorbind singur ]n fundul sticlei de rachiu.

}n sf`r=it nu mai erau dec`t cinci-=ase zile p`n[ s[ intre ]n postul cel mare. Ana ]ncepea s[ aib[ ame\eli =i uneori chiar v[rs[turi. +or\ul i se rotunjea v[z`nd cu ochii... Vasile Bac[u ]i vedea suferin\ele =i o comp[timea. }i fu fric[ s[ nu se pr[p[deasc[ fata =i, ]nainte de a chema pe doctorul Filipoiu din Armadia, care e scump =i nici nu se uit[ la om p`n[ nu-i ia banul din m`n[, aduse pe baba Firoana, me=ter[ mare ]n desc`ntece =i moa=[ vestit[ ]n toate satele dimprejur. Firoana, zb`rcit[ la fa\[, dar sprinten[ la suflet, schimb[ numai dou[

=oapte cu Ana, o pip[i u=or pe p`ntece =i apoi spuse verde

\[ranului:

— Mare mirare s[ nu fie b[iat, m[i Vasile!... Numai s[-i ajute Dumnezeu s[-l poarte s[n[toas[...

Fata se ghemui pe vatr[, ca un cìne vinovat, cu ochii ]n p[m`nt, a=tept`nd s-o omoare. Vasile Baciu ]ns[ nu rosti nici o vorb[. St[tu toat[ seara cu cotul pe col\ul mesei, cu privirea

]nghe\at[, oft`nd des ca un bolnav de moarte.

4

Ghi\[ Pop, singurul copist rom`n de la judec[toria din Armadia, unul din pretenden\ii d[sc[li\ei de pe vremea c`nd ju-179

Liviu Rebreanu

cau ]mpreun[ teatru ]n Monor, st`nd ]ntr-o zi la un pahar de bere cu Herdelea, cu care era prieten din copil[rie, ]i spuse c[ e zarv[ mare la judec[torie din pricina anchetei or`nduite de ministrul justi\iei, ]n urma pl`ngerii lui Ion Pop-Glaneta=u din Pripas. Judec[torul turbeaz[ =i a=teapt[ dintr-o clip[ ]ntr-alta sosirea unei comisiuni de la tribunalul din Bistri\a, trimis[

s[ cerceteze =i s[ raporteze f[r[ ]nt`rziere. To\i se ]ntreab[ cine i-o fi f[cut pozna asta judec[torului?

— S[-\i ]nchipui, drag[ Zaharie, ce cap are =eful! sf`r=i z`mbind copistul. Nu c[ i-ar fi fric[. Fiindc[ vorba ceea: corb la corb nu scoate ochii. Dar ru=inea pe el s[ se pomeneasc[

cu asemenea bob`rnac. Cred c[ mai bucuros ar fi fost s[-i fi tras cineva dou[ palme ]n pia\a bisericii, dec`t s[ p[\easc[ una ca asta. S-a =i jurat ]ns[ c[ nu se mulcome=te p`n[ nu afl[

cine a ]ndemnat pe \[ran s[ fac[ jalba =i cine i-a f[cut-o, =i p`n[ nu-i bag[ ]n pu=c[rie pe to\i!

Herdelea sim\i o s[geat[ prin inim[ auzind vestea =i mai ales amenin\area judec[torului. De fric[ se g`ndi un moment s[ m[rturiseasc[ copistului c[ el e autorul pl`ngerii =i s[-l

]ntrebe cum s[ se apere de s-ar ]nt`mpla s[-l descopere ]n cele din urm[? Dar ]=i lu[ seama repede. Oric`t de prieten i-ar fi Ghi\[ Pop, tot s-ar putea s[ scape o vorb[ pe undeva, chiar f[r[ voie, =i s[-l nenoroceasc[. Apoi, cur`nd, =tiindu-se la ad[post, o m`ndrie priincioas[ ]i umplu pieptul, care parc[-i zicea: „Uite ce ai fost ]n stare s[ faci tu, Zaharia Herdelea!

Vezi ce putere ai? S[ mai pofteasc[ cineva s[ te ]nfrunte!“ R`se deci =i el, ]=i frec[ mìnile =i zise copistului, tr[g`nd cu ochiul:

— Las[-l c[ bine-i face, fie vorba-ntre noi! S[-l mai zg`l\ìe ni\el =i pe dumnealui, c[ prea se fudule=te de parc-ar fi frate cu sf`ntul Petru!

Cum ajunse acas[, strig[ pe Ion =i-i povesti ce-a auzit, av`nd grij[ s[-i reaminteasc[ foarte grav c[, orice l-ar ]ntreba comisiunea, el s[ spun[ sus =i tare c[ jalba i-a scris-o un domn de la Bistri\a pe care nici nu =tie cum ]l cheam[. Dup[ ce fl[c[ul se jur[ =i se ]nchin[ c[ va face ]ntocmai, Herdelea declar[ cu 180

Ion

mult[ demnitate c[ ]n sf`r=it a sosit =i ceasul drept[\ii. Se credea ]n sufletul lui r[zbun[torul nedrept[\ilor... Laura =i Ghighi

]mp[rt[=eau m`ndria tat[lui lor, mai cu seam[ pentru c[

judec[torul n-avea buna-cuviin\[ nici s[ le salute, c`nd le

]nt`lnea, de=i le cuno=tea foarte bine. D[sc[li\a ]ns[ ar fi fost mai bucuroas[ s[ vad[ la r[coare =i pe popa Belciug, pe care nu-l putea suferi oric`t c[uta d`nsul s-o lingu=easc[; pe cine a scos ea de la inim[, scos r[m`ne ]n vecii vecilor.

— Fii pe pace, nevast[, ]i zise Herdelea trufa=, c[ nu scap[

nici sfin\ia sa cu m`na goal[ din comedia asta! Are s[ m[n`nce

=i el ru=inea cu lingura, n-ai grij[!

Niciodat[ n-a s[l[=luit at`ta m`ndrie ]n casa Herdelea ca

]n zilele acestea. Viitorul se ]ntrez[rea trandafiriu. Din toate p[r\ile n[dejdile bune sur`deau.

Laura, de c`nd se logodise, trecuse printr-o schimbare mare.

Serioas[ fusese ea ]ntotdeauna, dar acuma parc[ seriozitatea

]i =edea mai bine. De unde p`n[ atunci nu se potrivise deloc