Ghighi, recunosc`nd glasul, se repezi afar[, arunc`nd vorba:

— E dr[gu\a tatii!...

}n v`rful c[ru\ei era coco\at[ o s[soaic[ b[trìoar[ =i ro=covan[, cu o fa\[ ve=nic r`z[toare, care de patruzeci de ani,

]n fiecare joi se ducea ]n Armadia, la t`rg, cu c[ru\a plin[ de pìne de v`nzare. Herdelea o cuno=tea ]nc[ de pe vremea c`nd fusese elev la liceu. Toat[ casa o iubea =i o poreclise „dr[gu\a tatii“, fiindc[ pe c`t ]mb[tr`nea cu at`t se h`rjonea mai mult cu domnul ]nv[\[tor, ]n amintirea tinere\ilor de odinioar[.

— Fii bun[, domni=oar[, vino de ia scrisoarea asta pe care mi-a dat-o domnul B[lan de la po=t[ pentru dumneavoastr[!

zise s[soaica cu ochii z`mbitori. C[ mi-e greu s[ m[ mai cobor de-aci =i caii-s nebunatici...

125

Liviu Rebreanu

Ghighi alerg[, curioas[, la c[ru\[. Dr[gu\a, ]ntinz`ndu-i scrisoarea, ]ntreb[ ]n =ag[, lungind vorbele s[se=te:

— Da domnu-nv[\[tor nu-i acas[?

— Tata doarme, dr[gu\[! murmur[ Ghighi cu ochii la scrisoarea care era o telegram[, =i apoi fugind ]ntr-un suflet ]n cas[, tocmai din cerdac ad[ug[: Mul\umim, dr[gu\[!

— N-ave\i pentru ce, n-ave\i pentru ce! vorbi s[soaica singur[, m`ngìnd cu biciul =oldurile cailor care pornir[ ]ndat[

la pas.

Telegrama st`rni o emo\ie mare ]n toat[ casa. Doamna Herdelea ]ndeosebi privea toate depe=ele drept ni=te cobitoare de r[u. Numai dou[ a primit de c`nd e m[ritat[, =i am`ndou[

au fost fatale: una le vestise, ]n trei cuvinte reci, moartea surorii ei celei mai dragi, pr[p[dit[ ]ntr-un spital din Cluj ]n urma unei opera\ii, iar a doua le-a adus =tirea ]mboln[virii singuru-lui ei frate pe care, p`n[ ce a ajuns ea la Monor, l-a g[sit pe catafalc... Astfel, acuma se uitau toate trei ]nsp[im`ntate la fi\uic[, ]ntreb`ndu-se de la cine o fi =i ce o fi cuprinz`nd, ]nchipuindu-=i numai ve=ti sinistre =i ne]ndr[znind s[ o desfac[.

— Eu o rup =i, ce o fi s[ fie! strig[ ]n cele din urm[ Ghighi.

Cum ]=i arunc[ ]ns[ ochii ]n telegram[, cum izbucni voioas[:

— E de la Pintea!... Vine Pintea!... Mi-am zis eu c[ de la el trebuie s[ fie, dar n-am vrut s[ v[ spun, ca s[ fie mai mare surpriza! ad[ug[ apoi, ]nv`rtindu-se prin odaie ]n pa=i de vals

=i f`lfìnd h`rtia ]n aer.

— Ia s-o v[d =i eu! zise Laura, revenindu-=i ]n fire, cu glasul tremurat de emo\ie. +i cum Ghighi nu se mai ast`mp[ra, sf`r=i mai ap[sat: Ei, d[-o-ncoace, nebuno, nu m[ mai nec[ji!

Laura citi rar =i solemn: „Fericit nespus, sosesc s`mb[t[ —

George“.

D[sc[li\a, cu ochii ]nl[crima\i de bucurie, o citi de asemenea =i descoperi, ]ntr-un col\, un adaos, cu creionul: „Multe gratul[ri — B[lan“.

— Uite, ne gratuleaz[ bietul B[lan! murmur[ ea pl`ng`nd de-a binelea.

126

Ion

B[lan era singurul func\ionar rom`n de la po=ta din Armadia, prieten bun cu Herdelea. +tiind c[ Pintea ceruse m`na Laurei

=i trec`ndu-i prin m`n[ telegrama, nu l-a l[sat inima s[ nu fie cel dintì care trimite familiei ]ntregi felicit[rile cuvenite.

— Ce om bun, s[rmanul B[lan, observ[ Ghighi, lùnd h`rtia pre\ioas[. Dac[ nu era el, cine =tie c`nd ne venea, c[ jidovii ceia de la cancelarie \in toate scrisorile cu zilele... +i cum a g[sit el tocmai pe dr[gu\a tatii!...

Cuprins[ de un nou fior de bucurie, Ghighi o tuli s[ scoale pe Herdelea, s[-i comunice =i lui vestea cea mare. B[tu cu pumnii ]n u=a stupinei, trop[ind =i din picioare, =i strig`nd:

— Tat[!... Tat[!... Vine Pintea!... Vine...

Deodat[ se opri =i, \ip`nd ca din gur[ de =arpe, porni ]n goana mare spre cas[, d`nd din mìni, ca o desperat[, c[ci s[rind nebune=te pe l`ng[ stupin[, st`rnise du=m[nia unei albine care, m`nioas[ cum sunt ele ]n preajma somnului de iarn[, s-a repezit la Ghighi =i i-a ]nfipt acul drept ]n col\ul gurii.

Speriate de \ipetele ei, d[sc[li\a =i Laura ]i ie=ir[ ]nainte ostoind-o. Herdelea, cu somnul ]n gene, se ivi ]n u=a stup[riei, morm[ind:

— Da ce-i? Ce s-a ]nt`mplat? Ce zbiar[ aia a=a?

Dup[ ]ntìa durere =i spaim[, Ghighi pl`nse mai ales de fric[

s[ nu se umfle =i s[ nu mai poat[ merge la serata dansant[, care pica tocmai acuma duminic[. Numai Herdelea o lini=ti, asigur`nd-o c[-i trece negre=it p`n[ duminic[ ]nc`t poate s[ fie chiar regina balului.

}nv[\[torul studie apoi telegrama, cu ochelarii pe nas, de-abia ascunz`ndu-=i fericirea.

— Ei, prea bine... S[ pofteasc[ =i avem s[-l primim cum se cuvine! zise d`nsul ]n cele din urm[, ]mp[turind frumos telegrama =i pun`nd-o ]n buzunar, ca s[ se poat[ f[li cu ea la to\i cunoscu\ii.

P`n[ seara au adus pe tapet toate treburile ce le st`rnise sosirea pe\itorului. Unde va trage Pintea? Iat[ o problem[ grav[.

Ei nu-l pot g[zdui, fiind mul\i =i neav`nd dec`t trei od[i\e. Dar, 127

Liviu Rebreanu

chiar dac[ ar avea mai multe, n-ar =edea bine unui logodnic s[ petreac[ nop\ile ]n casa logodnicei. Va trebui deci s[ doarm[

]n Armadia. Masa ]ns[ poate s-o ia aici, precum poate s[ stea toat[ ziua, s[ se obi=nuiasc[ mai bine cu Laura. Fire=te, toate acestea ]nseamn[ cheltuial[ grea. Ce are a face? O dat[ se m[rit[ o fat[... Vor t[ia c`teva g[ini, neap[rat. Dar nici carnea de vac[ nu poate s[ lipseasc[, de=i s-a cam scumpit. }n orice caz, nici o mas[ nu se poate f[r[ carne. De pr[jituri vor ]ngriji fetele, c[ci Laura e me=ter[ mare... Bine ar fi dac[ ar =ti la ce or[ va sosi s`mb[t[? }nainte sau dup[ pr`nz? Poate c[ s-ar putea ghici din telegram[?... Nu se poate. Destul de r[u c[ n-a pre-cizat, ca s[ =tie cum s[ or`nduiasc[ masa... Duminic[, fire=te, vor merge ]mpreun[ la serata dansant[. Cine =tie de nu vine chiar ]nadins ca s[ mearg[ =i la bal ]mpreun[ cu Laura, s[ se m`ndreasc[ ]n fa\a lumii cu a=a logodnic[ frumu=ic[. Laura ro=i p`n[ ]n v`rful urechilor =i se ]ntreb[ ce vor zice fetele c`nd vor afla c[ se logode=te? Desigur c[ foarte multe vor invidia-o.

Probabil ]ns[ c[ se cam =tie ]n Armadia, c[ci nu se poate ca tata s[ nu fi b[tut toba...

— S[ =tii c[ din pricina balului vine tocmai s`mb[t[! strig[

Ghighi, muncit[ numai de g`ndul seratei =i \in`nd la obraz o batist[ muiat[ ]n ap[ rece. Eu imediat am ghicit!... At`t mai bine! Cel pu\in avem un cavaler sigur!... Am s[ dansez p`-

n[-mi fac pantofii ferfeni\[!... Numai s[ nu mi se umfle s[r[cia asta de ]n\ep[tur[!...

Regretau to\i c[ nu era =i Titu acas[, ale c[rui sfaturi ]n privin\a primirii lui Pintea ar fi fost foarte folositoare. Titu ]ns[, de o vreme

]ncoace, mai mult st[tea prin Jidovi\a dec`t pe-acas[.

Deocamdat[ se ]n\eleser[ ca Herdelea s[ mearg[ mìne p`n[-n ziu[, ]ntov[r[=it de Ghighi, spre a face cump[r[turile trebuincioase. }n acest scop ]nv[\[torul avea, mai ]ntì, s[ ia un avans din leafa lunii urm[toare, ca s[ aib[ cu ce \ine piept cheltuielilor; apoi s[ vorbeasc[ cu m[celarul +trul din Jidovi\a, de la care luau pe datorie, s[ nu le fac[ pocinogul s[-i lase f[r[ de carne de vit[.