— Dac[ crede\i voi? se ro=i Laura bucuroas[.
— De asemenea =i cadrilul al doilea...
C`nd auzi de cadrilul al doilea, adic[ al ]ndr[gosti\ilor, Laura se ]mb[t[ de fericire =i r[spunse doar cu o ]nclinare din cap plec[ciunii studentului... Elvira ]mp[r\i tuturor cu dreptate c`te o tur[, iar fetele, ]n semn de mul\umire, ]i oprir[ ei cadrilul
]ntì, cu condi\ia s[ aib[ vizavi pe Laura...
— Acum e vremea s[ plec[m, c[ci se ]nsereaz[! curm[ Elena planurile ce se ]n=irau nesf`r=ite asupra toaletelor, dansurilor, cavalerilor...
Se urnir[ deodat[ cu to\ii. Laura le mai zise s[ nu se gr[beasc[, dar numai cu jum[tate gura. N[dejdea ei era drumul cel vechi, unde va putea r[m`ne ]n patru ochi cu Aurel.
— S[ nu merge\i departe c[ acu=i se ]ntunec[! strig[ Herdelea dup[ Laura =i Ghighi care porniser[ s[-=i ]ntov[r[=easc[
prietenele.
O luar[ pe drumul cel vechi, care e mai cu cotituri bine-venite pentru perechile ]ndr[gostite, dornice de singur[tate.
Laura r[mase mai ]n urm[ cu Aurel, iar celelalte, ghicindu-i dorin\a, c[utau s[ se dep[rteze c`t mai mult.
Mergeau al[turi, cu pa=i lene=i, vorbind de lucruri indiferente, ]n care doar c`te o vorb[ fricoas[ amesteca ceva din sim\irile lor. Studentul ]=i imputa c[, dup[ o curte s`rguincioas[
de aproape un an, n-a fost ]n stare m[car s-o s[rute o dat[.
101
Liviu Rebreanu
Sfiala aceasta ]l sc[dea ]n ochii s[i proprii, zic`ndu-=i c[ numai nerozii pot s[ fie at`t de lipsi\i de m`ndrie b[rb[teasc[.
Laura, mai ales de c`nd cu scrisoarea ultim[ a lui Pintea, avea nevoie de o dovad[ a iubirii lui, care s[-i umple inima =i s[-i limpezeasc[ a=tept[rile... Cu toate acestea n-aveau curajul s[-=i deschid[ sufletele. Aurel ]i explica deosebirea dintre grùl de toamn[ =i cel de prim[var[ =i ea ]l asculta str[lucitoare de mul\umire.
Celelalte fete le-o luaser[ ]nainte cu vreo sut[ de pa=i, g[l[-
gioase, vesele de r[sunau c`mpurile. Apoi veni o cotitur[
brusc[ =i mai lung[, care le acoperi. „Acu-i acu!“ se ]mb[rb[ta Aurel frec`ndu-=i mìnile.
— Iat[-ne singuri... singuri! murmur[ Laura oprindu-se parc[
f[r[ s[ vrea. Uite ce splendid e apusul soarelui! Cum vopse=te nourii, ca ]ntr-o baie de s`nge...
— Da... minunat... e... e... b`lbì t`n[rul apropiindu-se de ea.
Se uitar[ un r[stimp la soarele ro=u din care nu se mai vedea dec`t o gean[ furioas[. Priveau cu at`ta ]ncredere ca =i c`nd de lumina aceasta ar at`rna toat[ fericirea. Laura, cople=it[ de emo\ie, ]=i l[s[ capul pe um[rul lui, cu buzele umede ]ntrede-schise ]ntr-o a=teptare dureroas[, cu pieptul fr[m`ntat. +i Aurel, tulburat deodat[, atinse cu buzele obrazul ei ]mbujorat, repede, aproape speriat. Se desp[r\ir[ ]ns[ ]ndat[, parc[ apropierea i-ar fi ]ngrozit pe am`ndoi. Se oprir[ o clip[ ru=ina\i =i apoi pornir[
iar ]nainte, t[cu\i, mai nem`ngìa\i =i mai nedumeri\i.
La cotitura drumului d[dur[ peste Titu, ]nconjurat de toate fetele, nec[jit, strig`nd ]ntruna:
— L[sa\i-m[ ]n pace, v[ rog!... V[ rog!... Am de lucru... N-am vreme de prostii!...
Ceata ]=i urm[ calea, las`nd pe Titu ]n marginea =an\ului, a=ezat pe o lespede de piatr[, cu ochii c`nd spre cer, c`nd spre P[durea Domneasc[ din fa\[. Fetele ]ntorceau mereu capul s[ vad[ cum face Titu poeziile.
Acuma Aurel ]ntindea pa=ii ca =i c`nd i-ar fi fost ru=ine s[
mai r[m`n[ ]n urm[. Aceea=i sfial[ se ]ncuibase =i ]n sufletul 102
Ion
Laurei, care ]ns[ se ]ngrozea la g`ndul c[ vor ajunge la Jidovi\a, se vor desp[r\i =i ea va fi nevoit[ s[ se ]ntoarc[ acas[ tot at`t de ]ndoit[... S[rutarea, ]n loc s[ le ]mprumute ]ndr[zneal[, cobor`se un zid de ne]n\elegere ]ntre d`n=ii.
}n apropiere de Jidovi\a, ca din senin, Laura ]i zise:
— +tii c[ Pintea mi-a cerut m`na?
— Mi-a spus domnul Herdelea, r[spunse studentul ]ncet.
— Oh! Ai =tiut =i totu=i ai t[cut toat[ vremea, f[cu Laura sp[im`ntat[ de ceva ce-i zguduia inima din temelii.
Dar Aurel urm[, mai ]ncet =i mai =ov[itor:
— Pintea e un b[iat foarte bun, foarte... foarte...
Voia s[ mai adauge cine =tie ce, ]nt`lnind ]ns[ ochii fetei se ]ncurc[ =i murmur[ de c`teva ori „foarte... foarte...“ Laura auzise prea bine, ]n\elesese aprobarea lui: =i totu=i nu putea crede. Se uita la el c[ut`nd m[car ]n ochii lui, ]n ]nf[\i=area lui, ceea ce a=teptase ea. }mprejurul ei sim\ea cum se ]ngroa=[
]n=el[ciunea din ce ]n ce mai limpede. +i apoi deodat[ tot sufletul i se cutremur[ parc[ i s-ar fi rupt r[d[cinile... Mergea t[cut[, ]mpov[rat[ de g`nduri amarnice, f[r[ s[ mai simt[
p[m`ntul sub picioare. Apoi se opri =i, cu glas tremurat, ]i zise pentru ultima oar[:
