— S-au ]mp[cat... Nu trebuie judecat[...

Preotul se opri brusc, ca =i c`nd glasul aprodului l-ar fi speriat. V[z`nd ]ns[ pe Simion ]mpreun[ cu Ion, ]n\elese =i se ]nfurie. Se b[gase ]n cearta dintre d`n=ii ]ntr-o clip[ de necaz prostesc, crez`nd c[ izbind pe feciorul Glaneta=ului are s[

simt[ lovitura =i familia Herdelea. A=a se gr[bise de scrisese p`ra lui Simion, sus\in`nd-o =i prin m[rturia lui de preot. Peste c`teva zile ]ns[, potolindu-=i sup[rarea, i-a p[rut r[u c[ s-a amestecat. Nu se cuvine ca un preot s[-=i n[p[stuiasc[

credincio=ii, t`r`ndu-i ]n fa\a judec[torilor unguri. Ar fi fost mul\umit dac[ s-ar fi putut ]mp[ca lucrurile, f[r[ s[ mai ajung[

prin Armadia, dar =i f[r[ s[ ias[ d`nsul mic=orat, c[ci din gur[

tuna =i fulgera mereu ]mpotriva lui Ion. Fiindc[, ]n asemenea

]mprejur[ri, pricina=ii n-au ]ndr[znit s[ se ]nvoiasc[ acas[, Belciug a venit cam ]n sil[ la judecat[, muncit de g`ndul cum ar putea potrivi toate a=a ]nc`t s[ r[m`n[ cu fa\a curat[. }=i f[cuse, plictisindu-se ]n sala de a=teptare, o cuv`ntare bine sim\it[ prin care s[ apeleze la inima judec[torului pentru a dob`ndi iertarea vinovatului, dac[ f[g[duie=te s[ se ]ndrepte... Atunci a picat aprodul cu ]mp[carea, r[sturn`ndu-i deodat[ toate inten\iile. I se p[ru c[ \[ranii s-au ]ntov[r[=it ca s[-=i bat[ joc de d`nsul.

— Piei din ochii mei, m[garule! se r[sti la Simion, indignat. M-ai adus p`n[ aici ca acuma s[ m[ faci de r`s ]naintea oamenilor?... Las’ c[ =tiu eu ce poam[ e=ti =i tu! Am s[ te ]nv[\ eu minte =i pe tine, becisnicule!

Simion se f[cu mic de tot =i morm[i foarte ]ncet, s[ nu-l aud[ popa, dar totu=i s[-=i poat[ zice c[ n-a t[cut:

— Apoi nu te-am adus eu, domnule p[rinte, c[ dumneata m-ai adus!...

122

Ion

C`\iva \[rani, care-=i a=teptau r`ndul, se adunar[ ciopor

]ntr-un col\, sp[im`nta\i. Numai o bab[, neput`ndu-se st[p`ni, bolborosi:

— Mai rar pop[ ca acesta... }n loc s[ ]mpace oamenii, ]i

]nvr[jbe=te...

Pe Ion ]nd`rjirea preotului ]l ului. }n g`nd ]i r[s[ri deodat[

]ntrebarea: „Ce-o fi av`nd cu mine?“ O presim\ire ur`t[ ]ncepea s[ i se ]ncuibeze ]n inim[. Pleo=tit se apropie de fereastra ce d[dea

]n curtea judec[toriei. Se rezem[ de perete =i se uit[ din ce ]n ce mai z[p[cit ]mprejur. }n antreu se cobor`se o t[cere grea, ]ntret[iat[ numai de pa=ii preotului care ]=i reluase plimbarea de ici-colo, mai nervos, arunc`nd deseori priviri zdrobitoare spre Simion Lungu. C`nd Belciug obosi =i se opri, se auzir[ din sala de judecat[ ]ntreb[ri gr[bite, ]ntr-o rom`neasc[ pocit[, rostite de un glas aspru =i urmate de r[spunsuri umile, ]nfrico=ate...

O team[ stranie cuprinse pe Ion ]ncetul cu ]ncetul. Sim\ea o amenin\are de care nu se putea feri. Se mira cum de nu s-a sinchisit el deloc p`n[ acuma de afacerea aceasta? De ce nu s-a ]mp[cat mai dinainte, c`nd ar fi fost at`t de u=or? }i p[rea foarte r[u c[ n-a cerut cel pu\in ]nv[\[torului s[-l lumineze ce s[ spun[ =i cum s[ r[spund[... Se ]ntoarse =i-=i arunc[ ochii afar[. Curtea era str`mt[, pardosit[ cu piatr[ =i ]mprejmuit[ cu un gard de sc`nduri foarte ]nalt. }n fund o cas[ joas[, cenu=ie, posomor`t[, cu ferestrele z[brelite cu drugi gro=i de fier... Ion tres[ri. Asta era temni\a. Un fior de groaz[ ]i furnic[ sufletul...

}n curte trei \[rani t[iau lemne sub privegherea unui paznic ]n uniform[ ur`t[, cu pu=ca la um[r. |[ranii h`\ìau fer[str[ul alene =i nep[s[tori, pe c`nd paznicul nu-i sc[pa din ochi =i doar uneori ]=i ]ndrepta cureaua de la arm[, m`ndru =i poruncitor. „Vas[zic[ aici...?“ se g`ndi fl[c[ul, curm`ndu-=i ]ns[ firul g`ndirii, cuprins de ]ngrijorare.

Alt aprod, b[tr`n, lene=, cu ochelari, ]i introduse ]n[untru.

La biroul din mijloc, cu spatele la fereastra dinspre strad[, st[tea un domn gros, cu o chelie ascuns[ pu\in sub ni=te fire rare de p[r lung, cu ochii ]ncrunta\i, av`nd dinainte, pe mas[, o cruce 123

Liviu Rebreanu

de metal. Belciug, cu o ]nf[\i=are solemn[, se a=ez[ ]ndat[ ]n st`nga, l`ng[ perete, pe un scaun. La alt birou, un domn sfrijit

=i g[lbejit, cu must[\i c[r[mizii =i cu o c[rare aleas[ foarte ]ngrijit, r[sfoia ]ntr-un teanc de acte, scoase c`teva h`rtii =i le puse ceremonios pe masa judec[torului. Aerul era ap[sat =i at`t de vr[jma=, ]nc`t cei doi \[rani se uitar[ repede unul la altul, ]ngrozi\i, gata parc[ s-o tuleasc[ ]n orice clip[.

Deodat[ ]ns[ ]ntreb[rile judec[torului pornir[ ner[bd[toare.

Cum te cheam[? De c`\i ani e=ti?... Ion sim\i de-acum foarte limpede cum ]l ]nv[luie primejdia. De-acum s-a ispr[vit... Nu mai e nici o sc[pare... C`nd Simion r[spunse, f[r[ s[ se uite la Belciug, c[ s-au ]mp[cat afar[ =i c[-=i retrage jalba, mai avu o sc`nteiere de n[dejde. Dar se stinse ]ndat[. Judec[torul nici nu l[s[ pe Simion s[ ispr[veasc[, s[ri ]n picioare =i ]ncepu s[

r[cneasc[:

— Atunci de ce mai veni\i pe-aici, tic[lo=ilor, s[ m[

]ncurca\i?... O s[ v[ bag la r[coare pe am`ndoi, o s[ v[...

Atunci Belciug se ridic[ de pe scaun =i se apropie, zic`nd cu sfial[:

— Pardon... Dou[ cuvinte...

Judec[torul mai r[u se ]nt[r`t[. }ncepu s[ d[sc[leasc[ =i pe Belciug c[ de ce nu explic[ boilor c-aici e judec[torie unde oamenii au de lucru, nu s[-=i piard[ vremea cu fleacuri... Preotul ro=i =i rosti c`teva vorbe pe ungure=te. De=i =tia bini=or ungure=te, avea oroare s[ vorbeasc[ mai ales ]n fa\a autorit[\ilor, vr`nd astfel s[ dovedeasc[ tuturor c[ rom`nul nu renun\[ niciodat[ la drepturile lui. Judec[torul, care ]l cuno=tea, se z[p[ci auzindu-l vorbind ungure=te =i deodat[ se ]ndulci. }l pofti s[ ia loc, ]=i trase scaunul mai aproape de d`nsul =i-l ascult[ cu mare luare-aminte. Belciug vorbi mult. Era ]n joc prestigiul lui fa\[ de

\[rani, care merita jertfirea trec[toare a unui principiu.

Ion =i Simion nu mai ]n\elegeau nimic; doar privirile judec[-

torului, care ]i fulgerau ]n r[stimpuri, le spuneau c[ e vorba de ei =i c[ nu e bine. C`nd ]ncet[ preotul, judec[torul se scul[

iar =i numaidec`t se r[sti la Ion:

124

Ion

— Vas[zic[ tu e=ti spaima satului, cìne tic[los!... Bine.

Foarte bine. Te dezv[\[m noi de nebunii, fii pe pace!... Ai s[

vii s[ stai dou[ s[pt[m`ni la r[coare, ca s[-\i treac[ pofta de b[t[i!... Mi=elule =i netrebnicule!

Ion ]ng[lbeni; apoi tot s`ngele i se urc[ ]n obraz. Rosti, cu fruntea sus, cu ochii aprin=i:

— Apoi s[ ne ierta\i, domnule jude, nu-i a=a... C[ eu n-am b[tut pe nime-n lume, domnule jude...

— S[ taci, tic[losule!... Nici o vorb[, ca pe loc te pun ]n lan\uri!... +i acuma ie=i afar[!... Mar=!

Fl[c[ul ie=i cl[tin`ndu-se, f[r[ s[ mai vad[ cum Belciug d[ m`na judec[torului care-i z`mbe=te prietenos...

3

}n aceea=i joi, dup[-amiaz[, pe c`nd Herdelea, profit`nd de vremea frumoas[ =i c[ldu\[, sfor[ia ]nchis ]n stupin[, iar d[sc[li\a cu fetele alegeau fasole pentru m`ncarea de sear[ =i vorbeau de Pintea, mir`ndu-se c[ au trecut zece zile de la r[spunsul lor f[r[ ca el s[ mai fi dat vreun semn de via\[ — o c[ru\[ se opri ]n fa\a casei =i, ]n vreme ce caii ]=i scuturau clopo\eii de la g`t, un glas strig[ p[trunz[tor:

— Domnule-nv[\[tor!... Domnule-nv[\[tor!...