ceva spiritual ca s[ fac[ pe celelalte s[ r`d[. Numai Silvia Varga t[cea parc[ i-ar fi fost scump[ vorba. Dar ea a=a era totdeauna, cam m`ndr[, fiindc[ toat[ lumea =tia c[ are zestre mare...
98
Ion
Cu o repeziciune uimitoare convorbirea aluneca de la un subiect la altul. }n c`teva minute trecur[ ]n revist[ tot ce s-a
]nt`mplat mai de seam[ ]n Armadia de la ultima lor ]nt`lnire p`n[ azi. B`rfir[ pe fetele =i tinerii care nu erau din cercul lor, st[ruind mai mult asupra Lucre\iei Dragu, c[reia ]i imputau c[ e prea cochet[ =i c[ a ]nceput s[ ]mb[tr`neasc[ =i s[ se ofileasc[; numai ]n privin\a v`rstei ei s-au ]ncins controverse mai ]ndelungate, Elvira sus\in`nd c[ trebuie s[ aib[ vreo treizeci de ani, iar Silvia Varga, care era ]n leg[turi mai pu\in ]ncordate cu ea, declar`nd c[ n-are mai mult de dou[zeci =i doi. Laura ]ntindea
]nadins discu\ia despre Lucre\ia, spre a face pe placul Elvirei...
Toat[ vremea ]ns[ Laura ardea de ner[bdare. Aurel nu mai venea. Ce-o fi p[\it? S-o fi sup[rat poate? Fel de fel de ]ntreb[ri o chinuiau. }=i g[sea sie=i vini ]nchipuite cu care l-o fi m`hnit, apoi iar ]l mustra ]n g`nd pe el pentru c[ nu se \ine de cuv`nt...
Trimise pe Ghighi de c`teva ori ]n curte, s[ vad[ dac[ nu se apropie, dar ]ntr-ascuns, s[ nu bage de seam[ invitatele. Se cutremura c`nd sor[-sa, ]ntorc`ndu-se ]i f[cea un mic „nu“
din cap. }n cele din urm[ fetele i-au sim\it nelini=tea =i Elvira,
]n temeiul intimit[\ii lor, a ]ntrebat-o chiar, ]n tain[:
— N-ai invitat pe Aurel?
— Ba da... }l a=teptam, dar nu mai =tiu... Oh! =opti Laura cu ochii ]nl[crima\i, =i Elvira ]i r[spunse cu o privire plin[ de m`ngìere =i comp[timire.
Mai t`rziu Laura ]ncepu s[ ias[ ea ]ns[=i ]n cerdac, s[ se uite cu inima str`ns[ spre Jidovi\a, de unde trebuia s[ soseasc[
Aurel. D[sc[li\a, din ce ]n ce mai ursuz[, mereu o cic[lea c[
„nu mai pleac[ nebunele astea?“
}n sf`r=it fetele se pornir[ s[ vorbeasc[ despre literatur[, ceea ce ]nsemna c[ au sleit toate subiectele mai de seam[. Ghighi, care =tia pe dinafar[ toate poeziile lui Eminescu =i pe ale lui Co=buc, se oferi s[ declame fiec[reia c`te o strof[ care i se potrive=te mai bine. }n vreme ce Ghighi st`rnea veselia tuturor, Laura ie=i iar ]n pridvor. Sim\ea cum o n[p[desc lacrimile
=i trebui s[ fac[ o sfor\are grea s[ se st[p`neasc[. }=i rezem[
99
Liviu Rebreanu
bra\ul de un st`lp al cerdacului =i-=i culc[ pe bra\ capul tulburat de g`nduri dureroase. St`nd a=a pierdut[, auzi deodat[ un glas timid, pu\in c`ntat, care-i str[punse inima. }=i arunc[ ochii
]n ograd[. Se ]nfior[ de emo\ie. Pe o banc[, sub pomi, al[turi de Herdelea, =edea Aurel. }ntr-o clipire fata fu l`ng[ ei.
— Erai aici =i nici nu ne-ai dat de =tire, domnule Ungureanu! ]i zise ]ntinz`ndu-i m`na cu o imputare cochet[. Toate fetele te a=teptau... Nu e=ti deloc dr[gu\ =i sunt sup[rat[ pe dumneata...
Aurel se scul[ z[p[cit de sfial[, ro=indu-se =i b`lbìnd:
— Am stat pu\in de vorb[ cu domnul ]nv[\[tor.
Laura avu o tres[rire. Ce-ar fi, dac[ tat[l ei i-ar fi spus ceva de Pintea? Se uit[ cercet[toare la Herdelea care z`mbea =iret, la Aurel care se muta de pe un picior pe altul, mereu mai ]ncurcat, cu un sur`s silit =i caraghios... „I-a spus!“ ]=i zise ea
]ncrunt`ndu-se o clip[ la Herdelea. Dar apoi ]=i ad[ug[: „Nu-mi mai pas[! Bine c-a venit! Am s[-i explic eu!“ +i ]nf[=ur[ pe Aurel ]ntr-o privire cald[, dr[g[stoas[, chem`ndu-l:
— Acuma vino, nu mai ]nt`rzia! E=ti a=teptat!...
Aurel Ungureanu era un t`n[r de vreo dou[zeci =i trei de ani, b[iatul unui \[ran ]nst[rit din Teaca, cu fa\a osoas[, cu p[rul negru foarte aspru, cu ni=te mìni mari =i palme ve=nic umede, cu mi=c[ri st`ngace parc[ s-ar teme s[ nu fac[ vreo gaf[, c[ut`nd s[ se arate bine crescut, ]mbr[cat bine, dar hainele st`nd pe el parc[ ar fi de c[p[tat. }=i petrecea toate vacan\ele prin Armadia, unde mamele ambi\ioase ]ncercau s[-l arvuneasc[ pe seama fetelor lor pentru c`nd va ie=i doctor...
Toat[ sindrofia ]l primi cu ]nsufle\ire, iar Ghighi ]i aduse ]ndat[
cafeaua cu lapte ce i-o p[strase, av`nd grij[ s[-i pun[ sm`nt`n[
de dou[ degete, deoarece Laura observase c[-i place mult.
De altfel studentul venea cu o veste mare: data „balului din octombrie“ a fost am`nat[ pentru mijlocul lui noiembrie, din pricin[ c[ l[utarii erau angaja\i p`n[ atuncea ]n alte p[r\i.
— Chiar azi am trimis invita\iile cu po=ta... Toat[ ziua am scris adrese, de aceea am =i ]nt`rziat... M[ g`ndisem s[ aduc 100
Ion
chiar eu invita\ia dumneavoastr[ — ad[uga c[tre Laura —, dar pe urm[ mi-am zis c[-i mai potrivit s[ vie prin po=t[...
mai oficial...
— Mai bine f[ceai dac[ o aduceai... Cel pu\in am fi v[zut programul!...
Aurel, ca „aranjor“, le dest[inui toate am[nuntele progra-mului pe care fetele le g[sir[ minunate. Ca s[ fie dr[gu\, medicinistul profit[ de ocazie =i le ceru s[-i rezerve fiecare c`te o tur[ de vals, cel mai pu\in. Propunerea produse mare emo\ie.
Elvira hot[r]:
— Eu zic a=a: ]ntìa tur[ s[ \i-o dea Laura... Tu vrei, Laura drag[?
