Trecea deseori, parc[ ]nadins, pe l`ng[ p[m`nturile lui Vasile Baciu. Le c`nt[rea din ochi, se uita dac[ sunt bine lucrate

=i se sup[ra c`nd vedea c[ nu sunt toate cum trebuie. Se sim\ea st[p`nul lor =i-=i f[cea planurile cum va ara f`nea\a cutare, iar cutare porumbi=te cum va sem[na-o cu trifoi...

}ntr-o diminea\[ mohor`t[ ie=i cu plugul s[-=i ogoreasc[ =i el o porumbi=te pe care la prim[var[ socotea s-o semene cu grù. Vremea de ogor`t era cam t`rzie. Dar el, av`nd o singur[ vac[, trebuia totdeauna s[ a=tepte p`n[ ispr[vesc al\ii, ca s[ mai poat[ ]mprumuta o vit[ s[-=i munceasc[ p[m`ntul.

93

Liviu Rebreanu

Porumbi=tea era ]ngust[, tot o r[m[=i\[ dintr-o tabl[ mai m[ri=oar[, din care Glaneta=u v`nduse odinioar[ jum[tate lui Dumitru Moarc[=, de unde apoi a ]nc[put ]n seama lui Simion Lungu. De altfel =i acuma cele dou[ delni\e erau desp[r\ite numai printr-o brazd[ mai ad`nc[ =i mai lat[.

Ion opri vitele cu plugul, preg[tindu-se de munc[. Ochii lui ]ns[ r[t[ceau mereu pe partea lui Simion Lungu, care odinioar[ a fost a lor. De jur ]mprejur c`mpul era pustiu.

— M[car o brazd[ s[-mi iau ]napoi din p[m`ntul meu! se g`ndi deodat[ fl[c[ul, cu obrajii aprin=i de o poft[ nest[p`nit[.

Apoi repede ]nfipse plugul dincolo de hat, ]n peticul vecinu-lui, =i porni s[ curme o nou[ desp[r\itur[. Lutul g[lbui sc`r\ìa, se r[sturna lucios, ]n bulg[ri aspri. Ion str`ngea d`rz coarnele plugului, ap[sa fierul ad`nc ]n trupul p[m`ntului =i, cu p[l[ria pe ceaf[ =i cu fruntea umed[ de sudoare =i de ]nfrigurare,

]ndemna bl`nd =i st[ruitor vacile care tr[geau din r[sputeri,

]ncovoindu-=i spinarea.

Dup[ ce croi un hat nou =i sf`r=i de arat c`teva brazde din delni\a lui Simion, astup`nd hotarul cel vechi, fl[c[ul respir[

ad`nc =i u=urat. De acuma nu mai trebuia s[ se team[. Inima

]i tremura de bucurie c[ =i-a m[rit averea. Trei-patru brazde nu e mult, nici nu se bag[ de seam[.

Pe la pr`nzi=or d[du drumul vitelor s[ mai pasc[ ce-or g[si pe ogoarele dimprejur, iar el se a=ez[ s[ ]mbuce din merindea ce =i-o adusese, ]n tihn[, mul\umit =i cu g`ndul numai la brazdele noi... C`nd s[ ispr[veasc[ m`ncarea, v[zu pe Simion Lungu venind =i d`nsul ca s[-=i ogoreasc[ locul. Ion tres[ri.

— Are s[ bage de seam[, ]=i zise cu un z`mbet nelini=tit.

}ntr-adev[r, Simion v[zu c[ delni\a i s-a ]ngustat =i ]ndat[

]ncepu s[ ]njure, deocamdat[ ]ns[ f[r[ a se uita ]ncoace, ca =i c`nd n-ar fi luat ]n seam[ pe Ion. Fl[c[ul de asemenea se f[cu c[ nu-l aude =i str`ngea cu mare grij[ firimiturile de pìne ]n p`nz[tur[, scutur`ndu-le =i privindu-le ]ndelung parc[ cine =tie ce ad`ncit ar fi ]n g`nduri. Numai c`nd sim\i c[ Simion vine spre d`nsul cu biciul ]n m`n[, r[cnind =i suduindu-l de-a drep-94

Ion

tul, numai atunci ]nf[=ur[ repede r[m[=i\ele de m`ncare, le v`r] ]n traist[ =i se scul[ ]n picioare.

Har\a se ]ncinse iute. Ion se jura pe to\i sfin\ii c[ a br[zdat hatul numai pentru c[ nu se mai cunoa=te bine, dar c[ l-a tras

]n acela=i loc. Simion, oc[r`ndu-l, ]l duse ]ntre delni\e, ]i ar[t[

c[ a intrat ]nadins cu plugul ]n p[m`ntul lui, ]l sili s[ m[soare cu pasul, ]mpreun[, l[\imea locurilor =i, din dou[ ]n dou[

vorbe, ]i striga:

— Jum[tate delni\a mi-ai furat-o, t`lharule!

Ion, v[z`nd c[ nu-l r[zbe=te cu vorba, ]ncepu s[ ]njure =i apoi, ca s[ r[m`n[ deasupra, se n[pusti la Simion cu pumnii.

Se b[tur[ ca orbe\ii vreo jum[tate de ceas, sf`=iindu-=i c[m[=ile =i zg`riindu-=i obrajii. Fiindc[ nu era nimeni s[-i despart[, numai osteneala ]i mulcomi. Pe urm[ se apucar[

am`ndoi de lucru, ]njur`ndu-se ]ntruna, toat[ ziua. Simion Lungu se jur[ pe copiii lui c[-l va trage ]n judecat[ =i nu se va l[sa p`n[ ce nu-l va vedea ]n temni\[, chiar de-ar =ti c[-=i cheltuie=te

=i opincile, ca s[-l ]nve\e s[ mai intre alt[ dat[ ]n locurile oamenilor de treab[. Ion ]ns[ scuip[ cu dispre\, strig`nd c[ lui nici de Dumnezeu din cer nu-i pas[...

4

}n fiecare sear[ familia Herdelea dezb[tea acuma ]n toate am[nuntele scrisoarea a optzecea. }nv[\[torul voia s[ r[spund[

lui Pintea numaidec`t, fata ]ns[ st[ruia s-o lase ]n pace m[car p`n[ luni, c[ci duminic[ ]i vin prietenele din Armadia =i nu vrea s[ fie sup[rat[. Dar p`n[ luni mai sunt at`tea zile — nu se poate ]nt`rzia r[spunsul ]ntr-o chestie a=a de mare. +-apoi ce au a face prietenele ei cu r[spunsul lui Pintea? Dimpotriv[, ar trebui s[ fie m`ndr[ c[ are un pe\itor de seam[ =i ]n cur`nd se va m[rita... Aceasta exaspera pe Laura at`t de r[u, ]nc`t amenin\a c[, dac[ vor sufla o singur[ vorb[ fetelor despre obr[znicia lui Pintea, ea imediat se va arunca ]ntr-o f`nt`n[...

Amenin\area ei ]ns[ revolta peste fire pe doamna Herdelea, 95

Liviu Rebreanu

care o oc[ra pe urm[ dou[ ceasuri, f[r[ ]ntrerupere, doamna Herdelea fiind ne]ntrecut[ ]n n[scocirea =i ]nl[n\uirea celor mai variate dojeniri materne...

Totu=i Laura r[mase biruitoare. Dup[ at`tea lupte fr[m`ntate

]n lacrimi, duminica mult a=teptat[ sosi, duminica de care ]=i at`rnase soarta...

Fetele f[cuser[ preg[tiri uria=e. Toat[ s`mb[ta au muncit: trei feluri de pr[jituri, apoi cozonaci, apoi au fiert laptele ca s[

fie mai gros p`n[ mìne =i s[ aib[ spum[ mai mult[, apoi au scuturat casa =i au schimbat aranjamentul mobilei ]n salonul-dormitor... Seara Laura a c[lcat rochia ei =i pe a Ghighi\ei, v[rs`nd ]n acela=i timp lacrimi ]mbel=ugate, c[ci b[tr`nii nici m[car acuma n-au l[sat-o ]n pace cu Pintea.

Duminic[ diminea\a ]ns[ au avut o bucurie. Ploaia, care le speriase toat[ s[pt[m`na, ]ncetase peste noapte. Un v`nt aspru zbicise frumos =oseaua, iar spre amiazi soarele tomnatic scoase capul dintre nouri ]mpr[=tiind c[ldur[ =i voio=ie.

P`n[ dup[-pr`nz Laura =i Ghighi fierbeau de emo\ie. Mereu a=ezau c`te ceva, ba ]n salon, ba ]n celelalte dou[ od[i, =i Laura

]ntreba din c`nd ]n c`nd, ]ngrijorat[, pe Ghighi:

— Ce crezi tu, micu\o drag[, o s[ vie?

— Am o presim\ire sigur[ c[ vine, r[spundea Ghighi foarte serioas[.

Laura o s[ruta cu mul\umire, c[ci era vorba de Aurel.

Sindrofiile se \ineau ]n fiecare duminic[, pe r`nd, la c`te una din fetele „inteligen\ei“ satelor dimprejur, bune prietene, care alc[tuiau un cerc deosebit =i pentru care ]nt`lnirile acestea,

]mpreun[ cu balul din octombrie =i serata dansant[ din februarie, organizate de profesorii =i elevii liceului din Armadia, erau distrac\iile cele mai ]nalte. De obicei nu erau pofti\i cavaleri.

Totu=i gazda avea ]ng[duin\a tacit[ de a chema pe t`n[rul care-i f[cea curte mai st[ruitor, pricinuind astfel o surpriz[ pl[cut[ tuturor. Laura spuse lui Aurel ]nc[ de duminica trecut[ c[ sindrofia viitoare va fi la ea =i c[-l a=teapt[, iar el ]i f[g[duise c[ va veni negre=it; deoarece ]ns[ de atunci nu l-a mai v[zut din pri-96

Ion

cina ploilor, era ]ngrijorat[ c-o fi uitat =i nu va veni, ceea ce ar putea st`rni printre fete vorbe felurite =i nepl[cute...