Tinerii se desp[r\ir[ ]ndat[. Florica, ro=ie foc de ru=ine, de-abia putu ]ng`na c`teva vorbe =i se f[cu nev[zut[ printre delni\e. Ion ]ns[, ca s[-=i ascund[ z[p[ceala, se r[sti la m[-sa:
— C[ =i dumneata, z[u, vii c-o falc[-n cer =i cu una-n p[m`nt, parc[ eu a= sta toat[ ziua cu mìnile-n s`n! Mai bine veneai mai devreme, c[ vezi bine c[ soarele-i ]ntr-amiezi =i pologul s-a uscat ca h`rtia...
3
Ana ajunse ]n deal g`fìnd.
Vasile Baciu ]mpreun[ cu doi lucr[tori coseau din r[sputeri, schimb`nd doar din c`nd ]n c`nd c`te-o vorb[.
— Ai venit? ]ntreb[ Vasile cam moroc[nos, v[z`nd pe Ana.
Ar fi vrut s[ mai fi ]nt`rziat cu m`ncarea, s[ poat[ oamenii s[ lucreze mai mult p`n[-n pr`nz, c[ tot ]i pl[tea destul de scump.
Era un b[rbat silitor Vasile Baciu c`nd se g[sea ]n toane bune. A avut o via\[ grea =i plin[ de trud[, dar s-a \inut totdeauna printre frunta=i. P[rin\ii nu i-au dat dec`t sufletul dintr-
]nsul. S-a ]nsurat cu o fat[ bogat[ =i ur`t[, dar a iubit-o ca ochii din cap, c[ci ea ]i ]ntruchipa p[m`nturile, casa, vitele, toat[
averea care-l ridicase deasupra nevoilor. Bog[\ia ]i deschisese mai mare dragostea de munc[. R`vna de a agonisi ]i puse st[p`nire pe suflet. }i era fric[ mereu c[ un tr[snet din senin ]i va zdrobi toat[ truda vie\ii. Trei copii, cei dintì, ]i muriser[
]nainte de a ]mplini un an de zile. Ana a fost al patrulea. }n urma ei au mai venit doi, dar f[r[ zile... Vasile Baciu n[d[jduia mereu un b[iat. }n cele din urm[ a sosit, dar ]nc[p[\`n`n-du-se s[ intre ]n lumea necazurilor cu picioarele ]nainte, a st`rnit numai jale =i nenorocire. Moa=a satului, care era chiar mama femeii, a ]ncercat toate desc`ntecele =i buruienile. Zadarnic.
O s[pt[m`n[ ]ncheiat[ casa a tremurat de gemete =i vaiete.
Atunci Vasile s-a repezit de a chemat pe doctorul Filipoiu din Armadia. Cum a v[zut-o, doctorul s-a crucit =i, dup[ ce i-a oc[r`t pe to\i pentru c[ nu l-au ]n=tiin\at mai devreme, le-a 58
Ion
spus c[ acuma e prea t`rziu, c[ femeia a ]nceput s[ se
]nvine\easc[, apoi c[ numai Dumnezeu face minuni =i c[ ar fi trebuit s-o duc[ la spital, ]n Bistri\a, s[-i scoat[ copilul prin burt[. Baciu i-a pl[tit un zlot de argint =i l-a ]ntors acas[ cu c[ru\a. P`n[ s[ vie d`nsul, femeia =i-a dat sufletul. Copilul a mai mi=cat ]ntr-]nsa vreo dou[ ceasuri, ]nc`t moa=a era c`t pe-aci s[-l ]n\epe cu un ac, s[ nu se ]nt`mple cumva s[-l
]ngroape de viu, s[ se fac[ moroi =i s[ vie din cealalt[ lume s[
sp[im`nte oamenii... }mpreun[ cu nevasta, Vasile Baciu a
]nmorm`ntat o parte din sufletul s[u propriu. }i sl[bi pofta de munc[, parc[ n-ar mai avea pentru cine s[ se osteneasc[. }i r[m[sese o m`ngìere ]n Ana, care sem[na cu m[-sa, dar ]n acela=i timp o =i ura, fiindc[ din pricina unui copil s-a tras moartea femeii ce-i fusese reazemul vie\ii. C[ut[ s[-=i ]nece jalea ]n rachiu. +i, deoarece c`nd era beat uita tot, se ]mb[ta din ce ]n ce mai des. Inima i se ]n[crise ca o pung[ de piele ars[. Ce agonisea acuma d[dea pe b[utur[. Se f[cea zi cu zi mai d`rz. Numai mo=ia ]i mai era drag[ ca odinioar[. }l durea g`ndindu-se c[ va trebui s-o ciop`r\easc[ spre a potrivi zestre Anei la m[riti=. Se fr[m`nta deseori s[ g[seasc[ vreun chip de a nu da nimic c`t va tr[i d`nsul. George al Tomii Bulbuc i se p[rea singurul care ar putea lua fata, a=tept`nd zestrea p`n[
la moartea lui. Ana nu se ]mpotrivea pe fa\[. Asta ]l c[tr[nea mai r[u. }n Ion sim\ea un vr[jma=. Cum a fost d`nsul ]n tinere\e, a=a e feciorul Glaneta=ului azi. }i vrea averea. De aceea fierbea de ur[ chiar numai v[z`ndu-l. +i ura i se rev[rsa asupra Anei mai aprig[, pentru c[ ea era mai aproape de sufletul lui...
}i arunc[ pe sub spr`ncene c`teva priviri m`nioase, apoi, ascu\indu-=i coasa, o ]ntreb[ peste um[r:
— Dar cu cine te-ai oprit pe coast[?
— Cu Ion, r[spunse fata f[r[ ]nconjur.
— Mhm, cu Ion, morm[i Vasile Baciu. Apoi vezi bine c-a=a... Se vede c[ degeaba ]\i spun eu \ie, ca un p[rinte, c[
tu faci tot cum te taie capul... Bine, draga tatii, bine... Bine c[
=tiu. C[ dac[-i vorba pe a=a, apoi eu \i-s popa...
59
Liviu Rebreanu
Vorbind se ]nfurie din ce ]n ce mai tare =i se porni pe oc[ri
=i sud[lmi. Coasa ]ns[ n-o l[sa din m`n[; ba parc[ tr[gea brazdele mai zdrav[n. Cei doi lucr[tori, vr`nd-nevr`nd, trebuiau s[ urmeze pilda lui, c[ci el mergea ]n frunte. Astfel omul se r[venea ]njur`nd, dar ]n aceea=i vreme nu ]ng[duia pe muncitori s[ leneveasc[.
Ana scotea oalele din co=, ]n umbra unui m[r p[dure\ la marginea f`ne\ei... Vorbele grele ce o plesneau ]n fa\a oamenilor o chinuiau. R[bda totu=i cu inima ]mp[cat[, zic`ndu-=i c[
sufer[ pentru Ion. Cu g`ndul acesta ]n minte, se a=ez[ l`ng[ co=
=i ]ntoarse privirea ]n vale, unde =tia c[ munce=te el. }l z[ri tot acolo, dar parc[ nu mai era singur... O zgudui un fior. Clipi de c`teva ori, ca =i c`nd i s-ar fi l[sat o cea\[ pe ochi. Vedea ]ns[
bine. Ion str`ngea ]n bra\e o femeie. Pe ea n-a s[rutat-o, iar pe cealalt[ o ]mbr[\i=eaz[. Tot s`ngele i se adun[ ]n obraji =i, parc-ar fi avut un ochean, at`t de bine v[zu acum pe Florica. O durere mare i se sfredelea ]n piept =i ochii nu =i-i mai putea smulge de la d`n=ii. Auzea ca prin vis amenin\[rile tat[lui ei:
— Mai bine te tai eu ]n buc[\ele dec`t s-ajungi b[taia de joc a Glaneta=ilor... Barem s[ =tiu c[ eu te-am f[cut, eu te-am omor`t...
Glasul lui ]ns[ nu-i p[trundea ]n suflet, c[ci sufletul ei se
]mpietrise de am[r[ciune. Se sim\ea neputincioas[ =i p[r[sit[.
}mbr[\i=area celor doi i se p[rea nesf`r=it[, ]i sorbea toat[ lumina ochilor. Doar buzele sub\iri, ]n[lbite, mai puteau murmura, tremur`nd de durere:
— Nu m[ iube=te... Tot nu m[ iube=te... Of, Doamne, Doamne!...
4
