]n fa\a cr`=mei, pe urm[ se ]mpr[=tiar[, unii pe-acas[, al\ii pe la dr[gu\e... Ion zv`rli parul ]n gr[dina ovreiului =i porni spre cas[, agale, mul\umit, ca dup[ o isprav[ bine f[cut[. Trecea pe dinaintea casei lui Vasile Baciu, a treia de la c`rcium[. Se 43

Liviu Rebreanu

opri g`ndindu-se s[ intre la Ana. Se sim\ea doar acum r[zbunat

=i mai vrednic. Dar ]=i zise c[ fata poate nu =tie ce vitejie a s[v`r=it d`nsul adineaori, iar s[-i spun[ el, nu i se p[rea potrivit. Mai bine s[ afle ea de la al\ii =i s[-l doreasc[ mai mult.

Se uit[ ]ns[ lung la casa nou[, ascuns[ ]n umbra celor trei meri b[tr`ni din gr[dini\[, la ferestrele negre ca ni=te ochi somnoro=i, la ograda larg[, la grajdurile adormite, la poarta de sc`nduri cu st`lpi ]nal\i, =i ]l cuprinse o bucurie ca =i cum acuma toate acestea ar fi ale lui.

}n dosul porti\ei Ana p`ndea cu inima c`t un purice. Auzise larma de la Avrum =i se strecurase afar[, b[nuind c[ Ion, de sup[rare, trebuie s[ fi st`rnit vreo pozn[. }i tremura sufletul s[ nu i se ]nt`mple ceva. Ar fi ie=it ]n uli\[, dar ]i era fric[ s[ nu sc`r\ìe porti\a =i s[ se trezeasc[ tat[l s[u, care sfor[ia pe prisp[

de c`nd ]l aduseser[ acas[ oamenii de la hor[. V[zu apoi cum

]l duceau pe George =i-=i f[cu cruce, mul\umit[ c[ cel zdrobit nu era Ion. Acum ]l a=tepta pe el, mi=cat[ de m`ndrie =i parc[

sim\ind cum ]i cre=te ]n inim[ iubirea st[p`nitoare, iubirea care pecetluie=te soarta oamenilor. Sim\irea aceasta o ]nfiora =i ]n aceea=i vreme ]i aprindea toate taini\ele sufletului... Pe urm[ ]l auzi apropiindu-se. Pe urm[ ]l v[zu oprindu-se. Vru s[-l cheme ca s[ se arunce ]n bra\ele lui v`njoase =i ocrotitoare, =i totu=i nu se putu clinti. Pe urm[ c`nd el nu se urni, se ]nfrico=[, ]=i fr`nse mìnile =i =opti dr[g[stoas[, rug[toare, cu buzele uscate =i at`t de ]ncet c[ singur[ nu-=i auzi glasul:

— Ionic[!... Ionic[!... Ionic[!...

Ion ]ns[ ]=i relu[ calea, fluier`nd =i p[=ind mai ap[sat. Cizmele lui boc[neau pe uli\a colbuit[, iar uneori potcoavele z[ng[neau izbind vreo piatr[...

C`nd ajunse aproape de cas[, Ion se pomeni din urm[

cu ni=te pa=i foarte gr[bi\i. Era Titu care alerga g`fìnd. Nu avusese norocul s[ vad[ b[taia =i era nem`ngìat. Se plicti-sise plimb`ndu-se de colo p`n[ colo, mereu prin fa\a c`rciumii =i, ]n cele din urm[, ca s[-i treac[ mai u=or vremea, se duse p`n[ la r[scrucea din celalt cap[t al satului.

44

Ion

Acolo a auzit zgomotul ]nc[ier[rii. +i-a iu\it pa=ii c`t a putut, dar p`n[ s[ soseasc[ la Avrum se mulcomise tot =i n-a mai g[sit \ipenie de om.

— Ei, ce-a fost, Ioane? ]ntreb[ d`nsul frec`ndu-=i mìnile.

— Nimic, murmur[ fl[c[ul lini=tit. M-am r[corit oleac[...

Mai mult nu putu smulge dintr-]nsul Titu, oric`t ]l descusu.

Se desp[r\ir[ zic`ndu-=i ]n acela=i timp:

— Noapte bun[!

Coco=ii porneau s[ vesteasc[ miezul nop\ii...

45

CUPRINS

Liviu Rebreanu

Capitolul II

Z V ~ R C O L I R E A

1

O lumin[ cenu=ie, tulbure privea pe ferestre c`nd se trezi Glaneta=u. Din dep[rtare se auzi un cucurigu slab, pierdut =i r[gu=it. Peste o clip[ altul, mai aproape, r[spunse sub\ire =i t[ios. Pe urm[ altele, din ce ]n ce mai apropiate =i mai \an\o=e, p`n[ ce o b[taie surd[ din aripi, ]n tind[, urmat[ de un c`ntec de coco=, poruncitor, gros, sf`r=indu-se ]ntr-un c`rìt vesel, cutremur[ toat[ c[su\a, ]nc`t Glaneta=u tres[ri de spaim[ =i-=i f[cu cruce.

— Bat[-te Dumnezeu, coco= nebun! murmur[ b[tr`nul mai zv`rcolindu-se pu\in ]n pat p`n[ s[ se dezmeticeasc[ bine.

— Dormi, muiere? ]ntreb[ apoi, ating`nd cu cotul pe Zenobia.

— Ba, r[spunse femeia repede cu glasul limpede.

T[cur[ am`ndoi, sc[rpin`ndu-se =i icnind b[tr`ne=te.

— Da c`te ceasuri s[ fie, hai? c[sc[ iar b[rbatul, ]ntr-un t`rziu.

— Hai, scoal[ c[-i vremea de sculat, morm[i Zenobia mai ursuz[ acum =i urnindu-se din a=ternut.

— Oare? se mir[ Glaneta=u pocnindu-=i alene oasele.

— Scoal[, z[u, m[i b[rbate, p`n[ m[ duc s[ trezesc pe Ion, c[ el =tiu c[ n-are s[ se trezeasc[ singur, c-a jucat toat[

ziua =i a mai stat =i pe la Avrum p`n[ t`rziu... Scoal[, scoal[, s[ te duci la lucru, s[ nu ne apuce pr`nzul lenevind, c[-i mai mare ru=inea!...

B[tr`nul se sc[rpin[ iar ]n cap, ]n barb[, pe piept, c[sc[

prelung cu poft[, se mai uit[ spre ferestre =i apoi murmur[

]ntreb[tor:

— Oare lun[-i ori ziu[?

46

Ion

}n clipa aceea, ]n tind[, coco=ul r[spunse mai aspru =i mai poruncitor:

— Cucuriguuu!...

— Apoi n-auzi c[-i ziu[? f[cu Zenobia care se d[duse jos din pat =i-=i lega zadiile, bolborosind rug[ciuni.

Glaneta=u se ridic[ ]ntì pe jum[tate, se mai g`ndi =i ]n sf`r=it s[ri din culcu=, silindu-se s[ fie sprinten ca s[-=i alunge mole=ala din ciolane.

— Aprinde lampa, zise apoi c[ut`nd el ]nsu=i chibriturile

]n firida hornului, dar neg[sindu-le se nec[ji =i se r[sti la femeie: Da unde dracu le-ai mai pus iar?