— Mul\umescu-\i \ie, Doamne, c[ nu i-ai ]nc[ierat, c[ mai d[deam =i de pozn[ cu jandarmii!...

L`ng[ prisp[, aproape de poart[, Savista-oloaga =edea ghe-muit[, speriat[ moart[ de r[cnetele oamenilor, ferindu-se s[

nu fie c[lcat[ ]n picioare. Todosia nici n-o z[ri p`n[ c`nd merse s[ ]nchid[ poarta.

— Da tu n-ai plecat, Savist[? Bine c[ nu te-au strivit... Acu du-te =i tu, draga lelii, du-te, c[ ai o postat[ bun[ p`n[ acas[

=i uite-acu=ica se ]nnopteaz[...

Savista nici nu mai sufla de groaz[. }=i suflec[ poalele, ]=i prinse-n brù zadiile =i se t`r] c`t putu mai repede p`n[-n uli\[

=i apoi o apuc[ mai ]nceti=or pe marginea =an\ului spre cas[.

7

C`rciuma nu era mai r[s[rit[ ca alte case din sat, doar c[

avea acoperi=ul de \igl[ =i spre uli\[, ]n dou[ ferestruici, ap[rate cu re\ea de s`rm[, sticle de b[uturi colorate, borc[nele de bom-boane pestri\e =i diferite m[rfuri c[utate de \[rani. Odaia din fa\[ era mai mare, podit[ =i mobilat[ numai cu c`teva mese lungi =i de dou[ ori at`tea b[nci de brad, pe care slujnica le freca cu nisip =i le sp[la ]n fiecare vineri de se f[ceau albe ca varul pentru duminicile c`nd s[tenii veneau s[-=i ]nece necazurile ]n b[utur[. }ntr-un col\, l`ng[ tejgheaua ad[postit[ ]n-tr-o cu=c[ de lea\uri, Avrum ]mpreun[ cu fiul s[u Aizic se

]nv`rteau ]ngrijora\i printre =iragurile de sticle =i ]n jurul unui butoi uria= de rachiu. Din c`nd ]n c`nd Aizic se cobora, cu lum`narea aprins[, ]n pivni\a de sub cu=c[, unde se odihneau alte butoaie =i damigene cu rachiu, =i chiar cu vin =i cu bere pentru fe\ele sp[late care, dac[ aveau poft[ s[ petreac[, se retr[geau ]n fund, ]n odaia c`rciumarului, spre a fi mai feri\i de ochii norodului...

35

Liviu Rebreanu

}ndat[ ce s-a stricat hora, b[rba\ii au ]nceput s[ se ]ndrepte, mai singuratici, mai ]n grupuri, spre Avrum. C`nd sosi George cu prietenii lui, prispa gemea de oameni care dezb[teau

]nt`mplarea de la joc, unii lùnd partea lui Baciu, al\ii lui Ion.

Fl[c[ii intrar[ de-a dreptul ]n cr`=m[. Mesele =i b[ncile erau oprite ]nadins pentru d`n=ii, ca s[ poat[ petrece mai ]n tihn[.

Se a=ezar[ t[cu\i. Se sim\eau ]nfr`n\i.

Avrum ie=i repede din cu=c[, cu dou[ sticle de rachiu pe care le puse pe mas[, ]n fa\a lui George, ]ntreb`nd:

— Cine pl[te=te?

— Las[ c[ pl[tim noi, jup`ne! r[spunse Ilie Onu ]ntinz`nd m`na dup[ o sticl[.

— Dac[-i vorba s[ scot banii de la tine, apoi slab[ n[dejde, zise c`rciumarul uit`ndu-se pe r`nd la to\i, ca =i c`nd ar fi vrut s[ le citeasc[ pe fa\[ ce au ]n pung[. Pe obrazul t[u nu dau eu nici o du=c[ de ap[ chioar[... Ei, cine pl[te=te? Vreau s[ =tiu.

Ori duc rachiul =i-l torn ]napoi ]n butoi...

George scormoni din buzunarul laib[rului o pung[ soioas[

=i num[r[ gologanii cuveni\i f[r[ s[ deschid[ gura. Avrum ]i str`nse cu b[gare de seam[ =i plec[ spre cu=c[ zorn[indu-i ]n pumni. Ilie ]ns[ nu se putu r[bda s[ nu-i strige m`ndru, parc[

el ar fi cheltuit:

— Ai v[zut, jup`ne?... Alt[ dat[ apoi s[ nu mai c`rte=ti!

Un fl[c[u, aprins brusc de mirosul b[uturii, izbi cu pumnul ]n mas[ =i ]ncepu s[ chiuie de d`rdìau geamurile. Ceilal\i se dezmor\ir[ ca =i c`nd le-ar fi turnat ]n suflet o und[ de bucurie. }n c`teva clipe toat[ c`rciuma se ]ncinse de strig[tele lor n[stru=nice.

C`nd chiuiau mai cu foc, se auzir[ pe uli\[ alte chiote de veselie, mai furtunoase =i mai s[lbatice. Un r[stimp cele dou[

grupuri p[rea c[ s-au luat la ]ntrecere care s[ se ]n[bu=e. Cei de-afar[ ]ns[ cu c`t se apropiau, cu at`t vuiau mai cuprinz[tor. Iar c`nd n[p[dir[ ]n cr`=m[ amu\ir[ de tot pe oamenii lui George. De altfel, ]n cur`nd contenir[ =i noii-sosi\i ]mpreun[ cu l[utarii, osteni\i de sfor\[ri, chiotele pref[-

36

Ion

c`ndu-se ]ntr-un zgomot asurzitor de chem[ri r[gu=ite, de porunci m`nioase, de \ipete ner[bd[toare, din care numai uneori se ]n\elegea mai l[murit:

— Jup`ne, o cup[, da dulce!...

— Hai mai iute, Avrume!...

— Unde te ascunzi, t`rtane, fi-\i-ar neamul de ocar[!...

Feciorii nu mai ]nc[peau pe b[nci. |iganii se ]ndesar[ la masa lui Ion, afar[ de G[van care trebui s[ stea ]n picioare, ]n col\, l`ng[ gordun[. O sumedenie de sticle =i pahare r[s[ri pe mese. Mirosul de rachiu se fr[m`nta cu fumul greu de tutun =i cu z[pu=eala acr[ de sudori. Toat[ lumea vorbea de-a valma,

]nchin`nd, strig`nd, l[l[ind. Toate gurile ]njurau de Dumnezeu, de soare =i de lun[ pe l[utari sau pe Avrum, sau pe Dumnezeu ]nsu=i.

}ntre timp se ]nnoptase =i odaia nu mai era luminat[ dec`t de o lamp[ funinginit[, sp`nzurat[ de o grind[ din tavan. }n lumina galben[-bolnav[ =i tremur[toare oamenii p[reau mai be\i de cum erau aievea, ochii luceau mai s[lbatic, iar bra\ele goale, ciol[noase, cu mu=chii umfla\i ca ni=te =erpi fl[m`nzi, se ridicau mereu peste capetele tulburate, amenin\`nd ori prevestind o primejdie. Glasurile se ]ngro=au =i r[gu=eau din ce ]n ce, vorbele deveneau mai grosolane =i sud[lmile mai m`nioase. Fe\ele asudate clipeau care ro=ii-par[, care galbene-verzui, iar din g[l[gia ame\itoare se ]n[l\au, st[p`nitoare, r`sete zv[p[iate, c`te un r`gìt larg, urlete prelungi...

Simion Lungu, beat leuc[, rezemat de un col\ de mas[, ]=i

]njura nevasta care st[tea l`ng[ el, ]n picioare, cu un copila=

la \`\[. Femeia ]l tr[gea ]ntruna de m`nec[, zic`ndu-i cu glas monoton, f[r[ s[ se sinchiseasc[ de oc[rile lui:

— Hai, Simioane, hai z[u acas[, c[ mìne trebuie s[ te scoli cu noaptea-n cap s[ te duci dup[ lemne, c[ nu mai am nici cu ce a\`\a focul... Hai, hai, z[u!...

Simion se pl`ngea comesenilor care nu-l ascultau, ]njura, bea, p`n[ ce ]n cele din urm[ femeia ]=i f[cu loc al[turi de d`nsul, astup`nd gura copilului cu sf`rcul pieptului, r`z`nd =i 37

Liviu Rebreanu

tr[g`nd zadarnic cu ochiul spre un fl[c[u pe care b[utura ]l posomor`se.

To\i fl[c[ii ]nchinau, pe r`nd, cu l[utarii care c`ntau din ce ]n ce mai cu suflet doine de be\ie, t[r[g[nate =i l[b[r\ate ca ni=te femei dezm[\ate. Briceag se ame\ise bine de b[utur[, dar arcu=ul lui tr[gea parc[ mai frumos, pe c`nd Holbea, mai tr[snit, seconda at`t de fals c[ lui ]nsu=i ]i era ru=ine. Numai G[van r[m[sese treaz, ]ntì ca s[-=i poat[ p[zi gorduna, apoi fiindc[ era un be\iv f[r[ pereche, ]n stare s[ sug[ o vadr[ de spirt f[r[ m[car s[ clipeasc[.

Ion se sim\ea at`t de am[r`t c[ nici rachiul nu-i ticnea.

Ru=inea ce i-o f[cuse Vasile Baciu i se a=ezase pe inim[ ca o piatr[ de moar[. Se silea s[ nu se mai g`ndeasc[ la ce-a p[\it

=i totu=i mintea ]i era otr[vit[ numai de ocar[. O dorin\[ grozav[ ]l cuprindea din ce ]n ce mai st[ruitor ]n mrejele ei: s[

loveasc[, s[ sparg[, s[ se descarce ca s[ se r[coreasc[. Se uita