26

Ion

Vreo c`\iva frunta=i se gr[bir[ s[ dea ajutor primarului strig`nd:

— La o parte!... La o parte!...

Belciug intr[ ]ncetinel ]n ograd[ =i se opri aproape de poart[.

Babele cucernice se repezir[ numaidec`t s[-i s[rute m`na.

— L[sa\i, l[sa\i! murmur[ preotul, ]ntinz`nd ]ns[ dosul pal-mei spre s[rutare cu o mul\umire ce-i ]nviora fa\a t[b[cit[ de sl[biciune.

Fl[c[ii, obosi\i =i cu g`ndul la joc, r[m[seser[ tot ]mprejurul l[utarilor. Numai George, totdeauna silitor s[-=i arate iste\imea, se v`r] printre b[tr`ni, ]mbulzindu-se s[ ajung[ c`t mai aproape de popa =i familia ]nv[\[torului. Ilie se \inea =i aici dup[ d`nsul ca un c[\el.

Titu Herdelea, un t`n[r de vreo dou[zeci =i trei de ani, ]n haine cur[\ele =i s[r[cu\e, cu o cravat[ albastr[-azurie la gulerul ]nalt =i

\eap[n, ras de must[\i =i lung c`t un par, cum v[zu pe George, ]i

]ntinse prietene=te m`na ]mbr[cat[ ]n m[nu=i de a\[ cenu=ie:

— Noroc, George!... Nu mai juca\i?... Tocmai ne ab[tur[m

=i noi s[ v[ vedem...

— Cum nu, domni=orule! Numai s[ se hodineasc[ o \`r[

\iganii, c-au zis at`ta de-a amor\it =i sufletul dintr-]n=ii, spuse fl[c[ul cu glas ]ndulcit. Apoi, apropiindu-se mai bine, ad[ug[: Da dumneata nu vrei s[ joci cu noi, domni=orule?

Titu r`se =i se uit[ la Laura, care z`mbi ]ncurcat[.

— Eu?... Nu, George. Alt[ dat[. Acuma nu se poate.

Dar fl[c[ul st[rui:

— }\i dau eu o fat[, domni=orule, de s[ te lingi pe buze.

U=oar[ ca pana =i frumoas[ ca o domni=oar[... Dar trebuie s[

joace =i domni=oara Laura...

Sora lui Titu se f[cu deodat[ serioas[ =i se ag[\[ ]nfrico=at[

de bra\ul mamei sale, murmur`nd:

— O, auzi, ce idee!... M[ mir c[ nu vi-i...

Preotul vorbea cu primarul =i cu ceilal\i \[rani despre mersul vremii, to\i fiind ]n\ele=i c[ ar fi bine s[ mai dea Dumnezeu o gur[ de ploaie, s[ se mai ]nmoaie p[m`ntul, c[ci altfel r[m`ne porumbul nes[pat de-al doilea... George ]ns[ se \inea 27

Liviu Rebreanu

scai de Titu =i Laura, spre marea indignare a doamnei Herdelea care n-ar fi ]ng[duit nici ]n ruptul capului ca fata ei s[ se amestece printre \[rani.

Ca s[ schimbe vorba, fiindc[ se mai str`ngeau =i al\i oameni s[ asculte st[ruin\a fl[c[ului, z`mbind pu\in batjocoritor, Titu se uit[ deodat[ ]mprejur, ca =i c`nd =i-ar fi adus aminte ceva, =i apoi ]ntreb[:

— Oare Ion unde-i?

George, de=i =tia c[, dintre to\i feciorii satului, domni=orul cu Ion e mai prieten, se sim\i aproape jignit auzind acum

]ntrebarea. De aceea r[spunse cam ]n sil[:

— Pe-aici trebuie s[ fie =i d`nsul...

Dar Ilie Onu, de la spate, se amestec[ iute-n vorb[:

— Ba e-n gr[din[, sub nuc, cu Ana...

— Unde? f[cu George ]ntorc`ndu-se brusc la el, parc[ i-ar fi tras o palm[.

— Acolo, unde zic, ]ncheie Ilie scurt, r`njind mul\umit.

George puse nasul ]n p[m`nt =i t[cu. Nimeni nu mai deschise gura, iar Titu, bucuros c[ a sc[pat u=or de invita\ia la dans, se apropie =i el de Belciug care ]ncepuse s[ povesteasc[

oamenilor cum i-au scos doctorii cei mari un rinichi ]n spitalul de la Cluj.

Vorbele lui Ilie loviser[ pe George drept ]n suflet. Ana lui Vasile Baciu ]i era f[g[duit[ lui de nevast[. Ea fat[ cu stare, el fecior de bocotan — se potriveau. P[rin\ii lor erau ]n\ele=i mai demult, iar Ana ]i pl[cea. Nu zicea c[-i cine =tie ce frumoas[, dar nici el nu pica. Era greoi, sp[tos =i umeros ca un taur: umbla leg[nat =i cu genunchii ]nmuia\i.

Fierbea. Se g`ndea mereu s[-=i croiasc[ drum p`n[ ]n gr[din[, s-o vad[ cum =ade ochi ]n ochi cu Ion. Dar mereu ]=i lua seama, zic`ndu-=i c[ poate mai mult ar strica dec`t ar folosi, dac[ cumva nu s-ar isca =i o b[taie, c[ci Ion e ar\[go= ca un lup nem`ncat. De va =ti fata c[ el =tie, mai r[u se va ]nr[i.

Mai bine s[-i lase ]n pace. O lingur[ de iste\ime face uneori mai mult dec`t un car de putere.

28

Ion

Dar Ion, ce vrea Ion? De ce caut[ s[-i ]nv`rteasc[ el capul fetei?... }=i arunc[ ochii, f[r[ s[ vrea, spre Florica v[danei lui Maxim. St[tea tot a=a de pleo=tit[ ca =i d`nsul. Se vedea c[ =i ea =tia =i o b[teau acelea=i g`nduri... Asta ]i mai potoli sup[rarea. C`nd nu e=ti singur, suferin\a se u=ureaz[. Oft[ o dat[ din b[ierile inimii =i-=i trase p[l[ria pe ochi, zic`ndu-=i:

— De-amu am s[ joc numai cu Florica... Cel pu\in s[ plesneasc[ fierea =i ]ntr-]nsul!...

6

L[utarii ]=i potriveau zgomotos instrumentele pentru a da de =tire tuturor, =i mai ales celor r[zle\i\i prin gr[din[, c[ ]ncepe jocul. Fl[c[ii b[teau ner[bd[tori din c[lcìe, scoteau c`te-un chiot de veselie =i-=i aruncau privirile din ce ]n ce mai des printre fetele care a=teptau cu inima str`ns[ s[ fie poftite la hor[.

}n clipele acelea sosi, de pe uli\[, Vasile Baciu, l[l[ind un c`ntec de be\ie, cu p[l[ria ]ntr-o ureche, cu ochii ]nro=i\i =i tulbura\i de b[utur[. Se cl[tina u=or ]n mers =i d[dea ]ntruna din mìni parc[ s-ar sf[di cu un du=man ]nchipuit. C`nd z[ri grupul cu domnii ]n mijloc, se opri pu\in, ]n\epenindu-se g`nditor, apoi se duse glon\ la preotul Belciug =i-i zise:

— Eu, domnule p[rinte, spun drept, ]s mare p[c[tos...

Maaare!... ’S be\iv =i stricat, cum nu se mai pomene=te ]n =apte sate, z[u cruce!... A=a-s eu, ce mai calea-valea!... Ce-i drept nu-i p[cat, a=a-i, domnule p[rinte? C[ de sup[rare beau dac[ beau, a=a-i?... +i beau pentru c[ beau dintr-al meu...