Zenobia, cu sticla de rachiu ]n m`n[, se pl`ngea Todosei, v[danei, de un afurisit de junghi care o t[ia prin =ale de c`teva zile =i nu-i mai trecea.
— Ia d[ glaja ceea, mam[! zise Ion scurt =i ]nghi\i ]ndat[ o du=c[ zdrav[n[. Da dumneata bei oleac[?
— Las[-m[ pe mine ]n plata lui Dumnezeu c[ doar nu-s
]ns[rcinat[, r[spunse Zenobia lùnd totu=i sticla =i tr[g`nd o gur[. Aoleu, da =tiu c[-i bun... Vezi numai, dragul mamii, s[
nu bei mult, c[ \i se urc[ la cap =i cine =tie ce pozn[ te-o mai
]ndemna s[ faci... Omul la be\ie s[-l fereasc[ Dumnezeu...
Ion ]i lu[ sticla =i ]ntoarse spatele f[r[ s[-i mai asculte sfaturile.
Copilul r[m[sese pironit locului, cu ochii pofticio=i la rachiu. C`nd se ]ndep[rt[ fl[c[ul, avu parc[ o sup[rare. Dar ]i trecu repede =i, =terpelind ]ntr-o clipire un stru\ de flori din m`na Margaretei, o zbughi ca s[geata, urmat de blestemele aprige ale fetei care a=tepta mereu s-o cheme cineva la joc...
4
Ion trecu ]ncet p`rleazul de l`ng[ grajd, ]ntorc`nd capul spre Ana care nu-l sc[pa deloc din ochi =i care, peste c`teva clipe, ]l urm[ cu pa=i gr[bi\i, ro=ie ca focul de ru=ine, ]nchipuindu-=i c[ toat[ lumea o p`nde=te.
}n dosul =urii era o livad[ m[ri=oar[, pres[rat[ cu pomi, t[iat[ ]n dou[ de o c[rare ce cobora p`n[ la G`rla Popii =i se oprea chiar ]n spatele c`rciumii lui Avrum. F`nul cosit de cur`nd, adunat ]n c`teva cl[i\e proptite cu pari, umplea v[zduhul cu un miros ]mb[t[tor. Ion merse pe c[rare doi-trei pa=i, apoi coti ]n st`nga =i se a=ez[ sub un nuc b[tr`n =i scor-buros, pe o r[d[cin[ ]ncovoiat[ ca un jil\. Fata sosi tremur`nd de emo\ie, dar cu o str[lucire bucuroas[ ]n ochi.
— Aici erai? murmur[ Ana a=ez`ndu-se f[r[ s[ se uite la d`nsul.
— C[ parc[-i mai bine aici, f[cu fl[c[ul ]ncet; apoi ]ndat[
ridic[ sticla: S[ tr[im, Anu\a!
23
Liviu Rebreanu
— S[ tr[ie=ti, Ioane! r[spunse ea privind nelini=tit[ spre c[rare, pe unde treceau mereu oameni, care la c`rcium[, care
]napoi.
— Bea =i tu, Anu\[, c[ pentru tine l-am luat =i l-am f[cut dulce ca gura ta!
— Despre mine poate s[ sece rachiul, zise fata mai potolit[.
Mi-e sil[ =i c`nd ]i simt mirosul, c[ taica nu mai las[ s[ treac[
nici o ziulic[ f[r[ b[utur[ =i f[r[ be\ie... Nu =tiu, z[u, ce s-o mai alege de noi.
— Apoi a=a bea omul la sup[rare, zise Ion, ad[ug`nd pe urm[ cu alt glas: Bea, Anu\[... Mi-a c[=unat =i mie a=a o dat[...
Ana ]=i ]nmuie buzele ]n rachiu, se str`mb[ =i d[du repede sticla ]napoi, tu=ind =i r`z`nd:
— Avai de mine... nu pot... parc[-i otrav[...
— Ba-i bun, zise Ion duc`nd iar[=i sticla la gur[.
T[cur[ am`ndoi un r[stimp, f[r[ s[ se priveasc[. Apoi fl[c[ul ]=i trecu bra\ul pe dup[ mijlocul ei =i oft[:
— Hei, Anu\[, mult aleanu-i ]n inima mea!
Fa\a Anei, lunguia\[, ars[ de soare, cu o ]ntip[rire de suferin\e, se posomor].
— Ce ]ndur eu, s[ fereasc[ Dumnezeu pe toat[ lumea, gemu d`nsa. C[ tata =i-a pus ]n g`nd s[ m[ m[rite cu George a Tomii =i o \ine mor\i= cu George. +i, Doamne, greu ]\i mai vine s[ taci =i s[ ]nghi\i c`nd nu \i-i drag omul...
Ion se uit[ lung la buzele ei sub\iri care se mi=cau u=or dezvelindu-i din\ii cu strunguli\e, albi ca laptele, =i gingiile trandafirii de deasupra. +tia d`nsul c[ Vasile Baciu e ]ntr-o ureche =i c[, de o apuc[ h[is, apoi h[is o \ine s[ =tie de bine c[ d[ cu carul prin toate =an\urile. Dar tocmai aceasta ]l ]nt[r`ta =i pe el.
Nu-i fusese drag[ Ana =i nici acum nu-=i d[dea seama bine dac[ i-e drag[. Iubise pe Florica =i, de c`te ori o vedea sau ]=i amintea de ea, sim\ea c[ tot o mai iube=te. Purta ]n suflet r`sul ei cald, buzele ei pline =i umede, obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei alba=tri ca cerul de prim[var[. Dar Florica era mai s[rac[ dec`t d`nsul, iar Ana avea locuri =i case =i vite multe...
24
Ion
}i asculta glasul pl`ng[tor =i-l cuprindea mila, ]n acela=i timp
]ns[ se g`ndea la Florica. Apoi deodat[ tres[ri, o str`nse la piept
=i, f[r[ s[ rosteasc[ vreo vorb[, o s[rut[ lung pe buze. Fata cuprinse cu bra\ele g`tul lui Ion, mole=it[ =i aprins[, =i inima-i b[tea at`t de n[valnic, ]nc`t el o auzea.
— Noroc, noroc, Ioane! strig[ un glas aspru pe c[rare.
Fl[c[ul ridic[ ochii furios =i v[zu pe Ilie Onu care, ]ntorc`ndu-se de la c`rcium[ cu o sticl[ de rachiu, r`dea gros =i batjocoritor.
— Du-te-n... Doamne iart[-m[, bufni Ion ]ncruntat.
