Ion ascult[ c`teva clipe mirat cum ]njur[ Briceag. Apoi deodat[ se aprinde ca focul =i izbucne=te r[gu=it:

— Ho, cioar[, fi-\i-ar neamul de r`s, ho!... +i ]nchide plis-cul c[ te pocnesc de-\i sar m[selele tocmai ]n curtea bisericii!...

Briceag a mai p[\it-o cu Ion; tace. Numai dup[ ce fl[c[ul se ]ndep[rteaz[ bodog[nind, ]ncepe iar s[ se nec[jeasc[ cu ceilal\i l[utari, pe \ig[ne=te.

Fl[c[ii ]mbr[\i=eaz[ pe fete, mul\umindu-le pentru joc.

Fetele se zbat ]n bra\ele lor =i =optesc cu sfial[ =i cu pl[cere:

— Mul\umim...

Ion str`nge la piept pe Ana cu mai mult[ ging[=ie, dar =i mai prelung.

21

Liviu Rebreanu

— D[-mi drumul, Ionic[! murmur[ fata u=or, cu mul\umire ]n glas.

— S[ vii, Anu\[... =tii tu unde! zice Ion domol.

Ana nu r[spunde, privirea ei ]ns[ luce=te de bucurie. Se smuce=te s[ scape din ]mbr[\i=are, =optind ]ntruna moale:

— D[-mi drumul, Ionic[... z[u, d[-mi drumul!...

Fl[c[ul o trage mai aproape, cu un z`mbet aprins, o apuc[

cu o m`n[ de \`\e =i i le str`nge ca pe dou[ mere, ]nc`t Ana s`sìe de durere.

— S[ nu cumva s[ nu vii! repet[ Ion ]nfig`nd ]n ochii ei o privire poruncitoare =i lacom[.

Ana fuge glon\ la fete, ]mbujorat[, =i scutur`ndu-=i poalele de praf. Apoi, potolindu-=i sufletul, spune Margaretei lui Cosma Cioc[na=, o fiin\[ ursuz[, voinic[, cu picioare c`t doni\ele, cu bra\e b[rb[te=ti =i cu o fa\[ osoas[ ro=cat[:

— +i Ionic[... mereu... z[u a=a...

Dar, ]ncurc`ndu-se, schimb[ repede vorba:

— Vai de mine ce c[ldur[... toat[ m-am f[cut o ap[raie...

Margareta nu jucase =i-i era necaz pe fetele care au avut noroc. Nu r[spunse nimic Anei, ci urm[ s[ priveasc[ cu jind la ceata fl[c[ilor care ]nchinau cu rachiu sau aprindeau \ig[ri; p[rea ]ngrijorat[ s[ nu se ]nt`mple s-o pofteasc[ la joc cineva

=i s[ nu bage de seam[...

Ion urm[ri din ochi pe Ana c`teva clipe. Avea ceva straniu

]n privire, parc[ nedumerire =i un vicle=ug nepref[cut. Tot atunci z[ri mai al[turi =i pe Florica, fata v[danei lui Maxim Oprea, cu care se \inuse p`n[ acum, pu\in posomor`t[, dar mai frumoas[ ca oric`nd. Fl[c[ul clipi aspru, ca =i c`nd ar fi vrut s[-=i alunge un g`nd din creieri, =i strig[ la un b[ie\el:

— Aduse=i, bre?

— Adus, bade Ionic[, f[cu copilul cu importan\[. Am dat-o lelii Zenobia, s-o \ie...

+i, ]n vreme ce Ion se duse spre grupul unde era mam[-sa, b[ie\elul urm[:

— L-a f[cut tare jup`nul, bade, =-a pus zece buc[\ele de zah[r, de zice c[-i mai bun ca mierea...

22

Ion

Zenobia, cu sticla de rachiu ]n m`n[, se pl`ngea Todosei, v[danei, de un afurisit de junghi care o t[ia prin =ale de c`teva zile =i nu-i mai trecea.

— Ia d[ glaja ceea, mam[! zise Ion scurt =i ]nghi\i ]ndat[ o du=c[ zdrav[n[. Da dumneata bei oleac[?

— Las[-m[ pe mine ]n plata lui Dumnezeu c[ doar nu-s

]ns[rcinat[, r[spunse Zenobia lùnd totu=i sticla =i tr[g`nd o gur[. Aoleu, da =tiu c[-i bun... Vezi numai, dragul mamii, s[

nu bei mult, c[ \i se urc[ la cap =i cine =tie ce pozn[ te-o mai

]ndemna s[ faci... Omul la be\ie s[-l fereasc[ Dumnezeu...

Ion ]i lu[ sticla =i ]ntoarse spatele f[r[ s[-i mai asculte sfaturile.

Copilul r[m[sese pironit locului, cu ochii pofticio=i la rachiu. C`nd se ]ndep[rt[ fl[c[ul, avu parc[ o sup[rare. Dar ]i trecu repede =i, =terpelind ]ntr-o clipire un stru\ de flori din m`na Margaretei, o zbughi ca s[geata, urmat de blestemele aprige ale fetei care a=tepta mereu s-o cheme cineva la joc...

4

Ion trecu ]ncet p`rleazul de l`ng[ grajd, ]ntorc`nd capul spre Ana care nu-l sc[pa deloc din ochi =i care, peste c`teva clipe, ]l urm[ cu pa=i gr[bi\i, ro=ie ca focul de ru=ine, ]nchipuindu-=i c[ toat[ lumea o p`nde=te.

}n dosul =urii era o livad[ m[ri=oar[, pres[rat[ cu pomi, t[iat[ ]n dou[ de o c[rare ce cobora p`n[ la G`rla Popii =i se oprea chiar ]n spatele c`rciumii lui Avrum. F`nul cosit de cur`nd, adunat ]n c`teva cl[i\e proptite cu pari, umplea v[zduhul cu un miros ]mb[t[tor. Ion merse pe c[rare doi-trei pa=i, apoi coti ]n st`nga =i se a=ez[ sub un nuc b[tr`n =i scor-buros, pe o r[d[cin[ ]ncovoiat[ ca un jil\. Fata sosi tremur`nd de emo\ie, dar cu o str[lucire bucuroas[ ]n ochi.

— Aici erai? murmur[ Ana a=ez`ndu-se f[r[ s[ se uite la d`nsul.

— C[ parc[-i mai bine aici, f[cu fl[c[ul ]ncet; apoi ]ndat[

ridic[ sticla: S[ tr[im, Anu\a!

23

Liviu Rebreanu

— S[ tr[ie=ti, Ioane! r[spunse ea privind nelini=tit[ spre c[rare, pe unde treceau mereu oameni, care la c`rcium[, care

]napoi.

— Bea =i tu, Anu\[, c[ pentru tine l-am luat =i l-am f[cut dulce ca gura ta!

— Despre mine poate s[ sece rachiul, zise fata mai potolit[.