Savista n-are parte s[ se desfete mult[ vreme. P`n[ s[ se a=eze bine, p`n[ s[ se certe cu fetele pentru un loc mai bun, jocul ]nceteaz[. Briceag, asudat =i istovit, ]ncheie ]nv`rtita cu o ap[sare zdrav[n[ de arcu=, ]nc`t ]i =i plesne=te o strun[ la vioar[. Ion, feciorul Glaneta=ului, \in`nd de mijloc pe Ana lui Vasile Baciu, se repede la l[utari, rug`ndu-i:
— Mai zi, m[ Briceag... numai un pic, auzi? Un picu\ de tot, \igane!
Al\i fl[c[i strig[ poruncitor:
— Trage, \igane! Ce te code=ti?... De ce te pl[tim, cioara dracului?
Briceag arunc[ o privire dispre\uitoare spre cei ce-l oc[r[sc, lui Ion ]ns[ ]i r[spunde conving[tor, ar[t`ndu-i vioara:
— Nu mai pot, Ionic[... Z[u, nu mai pot... Crede-m[!...
Mi-au amor\it degetele... Pe urm[ =i struna mi s-a rupt...
— Un pic, omule, nu-n\elegi? st[ruie fl[c[ul.
|iganul ]ns[ se ]nfurie brusc, ]ntoarce spatele, tr`nte=te vioara ]n bra\ele lui Holbea =i ]ncepe s[ blesteme c[tr[nit:
— Fire-ar ale dracului toate ceterele din lume; plesnire-ar acolo unde-o fi cine m-a ]nv[\at s[ \in arcu=ul... C[ io-i spun cu frumosul c[ nu pot =i el m[ omoar[ s[ mai zic... Dare-ar Dumnezeu s[ tr[sneasc[ toate jocurile cu pe cine le-a n[scocit...
Ion ascult[ c`teva clipe mirat cum ]njur[ Briceag. Apoi deodat[ se aprinde ca focul =i izbucne=te r[gu=it:
— Ho, cioar[, fi-\i-ar neamul de r`s, ho!... +i ]nchide plis-cul c[ te pocnesc de-\i sar m[selele tocmai ]n curtea bisericii!...
Briceag a mai p[\it-o cu Ion; tace. Numai dup[ ce fl[c[ul se ]ndep[rteaz[ bodog[nind, ]ncepe iar s[ se nec[jeasc[ cu ceilal\i l[utari, pe \ig[ne=te.
Fl[c[ii ]mbr[\i=eaz[ pe fete, mul\umindu-le pentru joc.
Fetele se zbat ]n bra\ele lor =i =optesc cu sfial[ =i cu pl[cere:
— Mul\umim...
Ion str`nge la piept pe Ana cu mai mult[ ging[=ie, dar =i mai prelung.
21
Liviu Rebreanu
— D[-mi drumul, Ionic[! murmur[ fata u=or, cu mul\umire ]n glas.
— S[ vii, Anu\[... =tii tu unde! zice Ion domol.
Ana nu r[spunde, privirea ei ]ns[ luce=te de bucurie. Se smuce=te s[ scape din ]mbr[\i=are, =optind ]ntruna moale:
— D[-mi drumul, Ionic[... z[u, d[-mi drumul!...
Fl[c[ul o trage mai aproape, cu un z`mbet aprins, o apuc[
cu o m`n[ de \`\e =i i le str`nge ca pe dou[ mere, ]nc`t Ana s`sìe de durere.
— S[ nu cumva s[ nu vii! repet[ Ion ]nfig`nd ]n ochii ei o privire poruncitoare =i lacom[.
Ana fuge glon\ la fete, ]mbujorat[, =i scutur`ndu-=i poalele de praf. Apoi, potolindu-=i sufletul, spune Margaretei lui Cosma Cioc[na=, o fiin\[ ursuz[, voinic[, cu picioare c`t doni\ele, cu bra\e b[rb[te=ti =i cu o fa\[ osoas[ ro=cat[:
— +i Ionic[... mereu... z[u a=a...
Dar, ]ncurc`ndu-se, schimb[ repede vorba:
— Vai de mine ce c[ldur[... toat[ m-am f[cut o ap[raie...
Margareta nu jucase =i-i era necaz pe fetele care au avut noroc. Nu r[spunse nimic Anei, ci urm[ s[ priveasc[ cu jind la ceata fl[c[ilor care ]nchinau cu rachiu sau aprindeau \ig[ri; p[rea ]ngrijorat[ s[ nu se ]nt`mple s-o pofteasc[ la joc cineva
=i s[ nu bage de seam[...
Ion urm[ri din ochi pe Ana c`teva clipe. Avea ceva straniu
]n privire, parc[ nedumerire =i un vicle=ug nepref[cut. Tot atunci z[ri mai al[turi =i pe Florica, fata v[danei lui Maxim Oprea, cu care se \inuse p`n[ acum, pu\in posomor`t[, dar mai frumoas[ ca oric`nd. Fl[c[ul clipi aspru, ca =i c`nd ar fi vrut s[-=i alunge un g`nd din creieri, =i strig[ la un b[ie\el:
— Aduse=i, bre?
— Adus, bade Ionic[, f[cu copilul cu importan\[. Am dat-o lelii Zenobia, s-o \ie...
+i, ]n vreme ce Ion se duse spre grupul unde era mam[-sa, b[ie\elul urm[:
— L-a f[cut tare jup`nul, bade, =-a pus zece buc[\ele de zah[r, de zice c[-i mai bun ca mierea...
22
Ion
