Preotul ]=i curmase povestirea =i luase o ]nf[\i=are grav[, m[sur`nd foarte aspru pe Vasile Baciu. |[ranul ]ns[ avea acum un z`mbet bun pe buze =i vorbea aplecat ca la spovedanie, parc[ n-ar fi vrut s[ =tie de nimeni =i de nimic ]n lume:

— ’S am[r`t r[u, domnule p[rinte, crede-m[! Poate c[ nu m[ crezi? De-aceea beau =i iar beau =i iar!... Uite-a=a! Ai s[

zici dumneata: da de ce e=ti am[r`t, be\ivule? Apoi cum s[ nu fiu, domnule p[rinte? C[ o fat[ am =i eu =i nu-mi place deloc 29

Liviu Rebreanu

fata pe care o am. Nu-mi place, auzi? C[ nu vrea s[ m[ asculte. +i tare m[ doare inima =i tare-s sup[rat c[ nu vrea s[ se uite ]n gura mea. Am dreptate ori n-am, spune dumneata!

Belciug nu suferea mirosul de rachiu, c[ci era boln[vicios, iar Vasile mereu ]i duhnea ]n nas =i r`gìa. Purtarea \[ranului

]l indigna ]ns[ mai ales pentru c[-i =tirbea autoritatea ]n fa\a poporului. Doamna Herdelea asculta foarte serioas[, cu capul sus, cu buzele str`nse pung[ =i privea m`nioas[ la oamenii care se ]mbulzeau ]mprejurul lor, curio=i, r`z`nd pe ]nfundate de Baciu. Lui Titu, dimpotriv[, ]i pl[ceau ]ng[im[rile be\ivului

=i nu =tia cum s[-l zg`nd[re, f[r[ s[ bage popa de seam[.

Belciug ]=i ]nghi\i m`nia =i c[ut[ s[-l potoleasc[ cu o dojan[ bl`nd[:

— R[u faci, Vasile, c[ nu te sfie=ti m[car de tineretul care te vede mereu pe dou[ c[r[ri. Omul de treab[ nu se \ine toat[

ziulica numai s[ ]mbog[\easc[ pe jidovi =i s[-=i otr[veasc[ trupul cu h`lb[riile lor dr[ce=ti... A=a, Vasile!...

Baciu lu[ deodat[ o ]nf[\i=are solemn[, se d[du doi pa=i

]napoi =i r[spunse cu o mustrare caraghioas[ ]n glas:

— Vai de mine, domnule p[rinte? Dar cui i-am f[cut vreun r[u? B[ut-am eu banii cuiva, ori averea cuiva? C[ beau, beau...

Da beau din munca =i din sudoarea mea... Atunci de ce s[ m[

n[p[stuie=ti? Ce \i-am gre=it eu dumitale, spune drept!

Primarul g[si cu cale s[ se amestece, ]l lu[ de bra\ =i vru s[-l dea la o parte, mulcomindu-l:

— Bine, bine, m[i Vasile, a=a-i cum zici... Dar las[ pe dumnealor ]n pace, c[ dumnealor au venit s[ vad[ jocul, nu s[

aud[ prostiile tale...

Apoi, ]ntorc`ndu-se spre fl[c[i, strig[ poruncitor:

— Da voi ce face\i, m[i feciori? Juca\i ori nu juca\i?

Atunci ]ns[ Vasile Baciu z[ri pe George, care st[tea posomor`t, ca un copac cu m[duva uscat[, =i ]ndat[ ]l apuc[

de m`n[ =i-l t`r] ]n fa\a preotului:

— Uite-l, domnule p[rinte! }l vezi? {sta-i ginerele meu care mi-i drag! Cu d`nsul ai s[-mi cununi dumneata fata, m[car de-a= =ti c[ are s[ crape inima dintr-]nsa!...

30

Ion

— Bine, bade Vasile, las[ c[... f[cu George ru=inat, r`z`nd silit.

Omul se ]nc[p[\`na ]ns[ din ce ]n ce =i ]ncepu s[ r[cneasc[:

— Nu vreau s[ te las, ai ]n\eles? Mie-mi trebuie ginere cumsecade, nu fleandr[... Io-\i dau fata, iar tu s[ ai bici, s[-i sco\i din cap g[rg[unii!... Eu nu vreau s[ =tiu de alde calici

\an\o=i care umbl[ s[-i ]mpuieze capul. Eu nu vreau =i nu vreau,

=i dac[ nu vreau, ]i pun g`tul pe t[ietor =i numai una-i trag cu barda, m[car s[ =tiu c[ m[ duc pe urm[ la sp`nzur[toare. A=a-i, m[i George?

— A=a, a=a, murmur[ fl[c[ul, vr`nd s[-l ast`mpere.

Vasile se uit[ ]mprejur triumf[tor =i scuip[ ascu\it tocmai

]ntre picioarele primarului. Apoi, ca =i c`nd =i-ar fi adus aminte de ceva, porni spre grupul fetelor, tr[g`nd pe George dup[

d`nsul =i strig`nd ]n gura mare:

— Anu\o!... Anu\o! Unde e=ti tu, fata tatii?

George ro=i, parc[ l-ar fi b[gat ]ntr-un cuptor ]ncins. O

m`nie amestecat[ cu ru=ine ]i cuprinse sufletul. +i deodat[ ]i zise ]ncet, s[ nu-l aud[ =i al\i oameni:

— Las-o pe Anu\a, c[-i cu Ion a Glaneta=ului ]n gr[din[, sub nuc...

Baciu tres[ri ]n\epat. Scoase un \ip[t scurt =i se ]ndrept[ cu pa=i mari spre col\ul =urii, unde tocmai se ivea Ana, tremur`nd de spaim[, c[ci ]i auzise glasul. |[ranul o v[zu, se opri ]n mijlocul ogr[zii, unde ajunsese, ]=i r[=chir[ picioarele, ]=i tr`nti mìnile ]n =olduri =i ]=i ]mpinse burta ]n afar[, privind s[get[tor pe Ana. St[tu a=a c`teva clipe, apoi izbucni:

— Bine, Anu\o, a=a ne-a fost vorba?

+i se repezi spre ea cu pumnul ridicat, gata s-o izbeasc[.

O femeie \ip[ desperat[:

— Tulai! S[ri\i c-o omoar[!

P`n[ s[ ajung[ ]ns[ la fat[, Vasile z[ri pe Ion, sosind tot de dup[ =ur[, =i numaidec`t uit[ pe Ana =i se ]ntoarse amenin\[tor spre fl[c[u. V[z`ndu-l cum vine drept la el, Ion avu o tres[rire u=oar[, dar ]=i urm[ calea, lini=tit, ca =i c`nd n-ar ]n\elege nimic, cu o privire nep[s[toare c[tre Baciu.

31

Liviu Rebreanu

— Ce \i-am spus eu \ie, s[r[ntocule, ai? url[, apropiindu-se mereu, Vasile Baciu, pe care lini=tea lui Ion ]l ]nt[r`ta mai r[u.

Fl[c[ul primi ocara ca o lovitur[ de cu\it. O sc[p[rare furioas[ ]i \`=ni din ochii negri, lucitori ca dou[ m[rgele vii.

R[spunse cu o voce pu\in tremur[toare, dar batjocoritoare: