Ilie Onu ajunse la =ur[ =i se f[cu nev[zut. Era frate de cruce cu George al Tomii =i unde putea s[-i fac[ r[u lui Ion, ]i f[cea, fiindc[ odat[, la o nunt[, ]l umpluse de s`nge ca s[-l
]mbl`nzeasc[.
Ion ]ncepu s[ suduie =i s[ se c[tr[neasc[, dar ]nt`lnind ochii c[prui, ]nl[crima\i de fericire =i de team[ ai Anei, se potoli...
Ilie aducea rachiul pentru George care se silea din r[sputeri s[ ]nve\e pe Briceag un c`ntec nou ce-l auzise de la l[utarii din Bistri\a la un chef al doctorului Filipoiu, la ber[ria cea mare din Armadia. Briceag, cu ochii \int[ la buzele fl[c[ului, care fluiera melodia, \`rìa nesigur cu arcu=ul pe strune; Holbea, credincios, ]ncerca =i el s[ secondeze. George se umfla,
]nchidea pu\in ochii =i fluiera din ce ]n ce mai aprig, c[ci ]mprejurul lor se adunase un p`lc de fl[c[i care-l priveau cu admira\ie.
— Ei, acu ai ]n\eles? zise George oprindu-se ]n mijlocul c`ntecului.
— Las’ c[ l-am prins, morm[i Briceag pornind s[ trag[ cu mai mult[ ]ncredere.
— Am sosit, George, strig[ Ilie ]ntinz`nd sticla.
— Iute te-ai ]ntors, vorbi celalt b`nd =i trec`nd ]ndat[ rachiul lui Ilie ca el s[ poat[ re]ncepe d[sc[lirea l[utarilor.
— Nou[ nu ne dai un p[h[rel, vere? se lingu=i Holbea, zg`nd[rindu-l cu arcu=ul.
— S[ v[ dau, cioroilor, fire-a\i ai naibii! r`se George foarte mul\umit c[ au s[ vad[ to\i cum cinste=te el pe \igani.
25
Liviu Rebreanu
— Be\i-o toat[, zise apoi c[tre G[van c`nd vru s[-i ]napo-ieze sticla.
Dar atunci s[ri Ilie ca un coco=:
— Ia l[sa\i, bre, s[ mai bem =i noi, c[ cioarele astea o s[
plesneasc[ de at`ta holirc[...
Urm[ o ciorov[ial[ lung[ ]ntre Ilie =i \iganii care nu mai voiau s[ renun\e la b[utur[ =i era c`t pe-aci s[ se ]ncing[ o b[taie, deoarece Ilie, aprinz`ndu-se, se repezea mereu cu piciorul s[ sparg[ gorduna.
5
Deodat[ toat[ lumea se ]ntoarse spre uli\[. To\i b[rba\ii scoaser[ p[l[riile, iar cei de pe prisp[ se scular[ ]n picioare... Venea preotul Belciug ]mpreun[ cu doamna Maria Herdelea, so\ia
]nv[\[torului, cu domni=oara Laura =i cu Titu. Primarul =i frunta=ii satului ie=ir[ ]n poart[ ]ntru ]nt`mpinarea domnilor.
— Petrece\i, petrece\i? zise preotul cu un z`mbet binevoitor.
— Apoi ce s[ facem, domnule p[rinte, r[spunse primarul cu p[l[ria ]n m`n[. Dumnezeu de aceea a l[sat s[rb[torile, s[
se mai veseleasc[ =i prostimea.
— Negre=it, negre=it, murmur[ Belciug l[rgindu-=i z`mbetul.
— Da de ce nu pofti\i =i dumneavoastr[ s[ vede\i petrecerea noastr[? relu[ Florea Tancu cu un glas foarte blajin, pun`ndu-=i p[l[ria ]n cap.
|[ranii de asemenea se acoperir[ unul c`te unul, ]n vreme ce preotul =opti c`teva cuvinte doamnei Herdelea, care r[spunse r[spicat, d`ndu-=i capul pe spate cu m`ndrie:
— Da, putem privi pu\in =i noi... Mie chiar ]mi plac petrecerile poporului...
Maria Herdelea era fat[ de \[ran de pe la Monor, dar pentru c[ umblase totdeauna ]n straie nem\e=ti =i mai ales c[ s-a m[ritat cu un ]nv[\[tor, se sim\ea mult deasupra norodului =i avea o mil[ cam dispre\uitoare pentru tot ce e \[r[nesc.
— Poftim mai aproape! f[cu atunci primarul, bucuros, d`nd la o parte pe \[ranii care se ]mbulzeau: Ia face\i loc, m[i oameni!... Da\i-v[ la o parte!
26
Ion
Vreo c`\iva frunta=i se gr[bir[ s[ dea ajutor primarului strig`nd:
— La o parte!... La o parte!...
Belciug intr[ ]ncetinel ]n ograd[ =i se opri aproape de poart[.
Babele cucernice se repezir[ numaidec`t s[-i s[rute m`na.
— L[sa\i, l[sa\i! murmur[ preotul, ]ntinz`nd ]ns[ dosul pal-mei spre s[rutare cu o mul\umire ce-i ]nviora fa\a t[b[cit[ de sl[biciune.
Fl[c[ii, obosi\i =i cu g`ndul la joc, r[m[seser[ tot ]mprejurul l[utarilor. Numai George, totdeauna silitor s[-=i arate iste\imea, se v`r] printre b[tr`ni, ]mbulzindu-se s[ ajung[ c`t mai aproape de popa =i familia ]nv[\[torului. Ilie se \inea =i aici dup[ d`nsul ca un c[\el.
Titu Herdelea, un t`n[r de vreo dou[zeci =i trei de ani, ]n haine cur[\ele =i s[r[cu\e, cu o cravat[ albastr[-azurie la gulerul ]nalt =i
\eap[n, ras de must[\i =i lung c`t un par, cum v[zu pe George, ]i
