— Bine, Anu\o, a=a ne-a fost vorba?
+i se repezi spre ea cu pumnul ridicat, gata s-o izbeasc[.
O femeie \ip[ desperat[:
— Tulai! S[ri\i c-o omoar[!
P`n[ s[ ajung[ ]ns[ la fat[, Vasile z[ri pe Ion, sosind tot de dup[ =ur[, =i numaidec`t uit[ pe Ana =i se ]ntoarse amenin\[tor spre fl[c[u. V[z`ndu-l cum vine drept la el, Ion avu o tres[rire u=oar[, dar ]=i urm[ calea, lini=tit, ca =i c`nd n-ar ]n\elege nimic, cu o privire nep[s[toare c[tre Baciu.
31
Liviu Rebreanu
— Ce \i-am spus eu \ie, s[r[ntocule, ai? url[, apropiindu-se mereu, Vasile Baciu, pe care lini=tea lui Ion ]l ]nt[r`ta mai r[u.
Fl[c[ul primi ocara ca o lovitur[ de cu\it. O sc[p[rare furioas[ ]i \`=ni din ochii negri, lucitori ca dou[ m[rgele vii.
R[spunse cu o voce pu\in tremur[toare, dar batjocoritoare:
— Ce-s eu, sluga dumitale, s[-mi porunce=ti?
— Am s[-\i poruncesc, t`lharule, =i dac[ nu ascul\i de vorb[, am s[ te umplu de s`nge! r[cni \[ranul aprins de m`nie p`n[
]n m[duva oaselor, arunc`ndu-se la el.
Acum Ion se opri, ]ncle=t[ pumnii =i strig[ ]n[bu=it, parc[
ar fi c[utat s[ se st[p`neasc[:
— S[ nu dai, bade Vasile, c[... S[ nu dai!... S[ nu dai!...
C`\iva b[rba\i =i fl[c[i se zv`rlir[ la Vasile, ostoindu-l. Ion st[tea neclintit, ca un lemn, doar inima ]i sf[r`ma coastele ca un ciocan ]nfierb`ntat. Dintru-ntì se g`ndise s[-l lase ]n plata Domnului, c[-i beat =i e tat[l Anu\ei... Dar c`nd l-a suduit =i s-a apropiat s[-l loveasc[ =i-a pierdut cump[tul. }i clocotea tot s`ngele =i parc[ a=tepta ]nadins s[-l ating[ barem cu un deget, ca s[-l poat[ apoi sf`rteca ]n buc[\ele, mai ales c[ la spatele lui v[zuse pe George care privea dispre\uitor =i mul\umit.
Baciu se zv`rcolea ]n bra\ele oamenilor, r[cnind ne]ncetat:
— L[sa\i-m[[[!... L[sa\i-m[ s[-i scot blohot[ile!... Trebuie s[-i beau s`ngele, altminteri plesnesc!... L[sa\i-m[!...
|[ranii ]ns[ ]l duser[, aproape pe sus, p`n[ la poart[, ]n vreme ce el nu mai contenea =i se smucea din r[sputeri:
— Ce are ho\ul cu fata mea? Ce are!... Uuuh!... Las[-m[, Nistore!... Tfff!...
Ion schimba fe\e-fe\e. Genunchii ]i tremurau, iar ]n cerul gurii sim\ea o usc[ciune parc[ i s-ar fi aprins sufletul. Fiece vorb[ ]l ]mpungea drept ]n inim[, cu deosebire fiindc[ auzea tot satul. Mereu ]i fulgera s[ se repead[ =i cu un pumn zdrav[n s[-i ]n[bu=e ]n g`t oc[rile. Deodat[ cu g`ndul acesta ]ns[ ]i r[s[rea ]n minte =i Anu\a, oprindu-l pe loc. Se uit[ dup[ ea, dar ]n ]nv[lm[=eal[ fata o =tersese acas[ pl`ng`nd. Femeile =i fetele se ]mpr[=tiar[ care ]ncotro, ca un c`rd de gali\e speriate 32
Ion
de uliu, =i priveau din uli\[ =i de prin ogr[zile vecine, a=tept`nd
]n fiece minut s[ ]nceap[ b[taia. Profit`nd de ]nc[ierare, preotul plec[, spun`nd scandalizat doamnei Herdelea:
— Asemenea destr[b[la\i trebuiesc da\i pe m`na jandarmi-lor s[ le ]nmoaie ciolanele. Numai a=a s-ar face oameni de omenie... P[cat c[ Ion nu l-a scuturat pu\in... Ar fi meritat...
}nv[\[toarea cl[tin[ din cap ]n culmea indign[rii, ]=i ridic[
u=or rochia, s[ nu m[ture praful uli\ei, =i porni repede ]mpreun[ cu Belciug =i cu Laura. Titu r[mase mai ]n urm[. }i p[rea r[u c[ nu poate vedea cum se ispr[ve=te cearta =i, merg`nd,
]ntorcea mereu capul.
Hora se sparse. |iganii se retr[seser[ sp[im`nta\i ]n =ur[; G[van ]=i rezemase gorduna ]ntr-un col\, hot[r`t s-o apere cu orice pre\, s[ nu i-o sparg[ b[t[u=ii. Fl[c[ii se adunar[ ]mprejurul lui Ion, a\`\`ndu-l:
— Ce te-ai l[sat, Ionic[, s[ te oc[rasc[?... Trebuia s[-i tragi m[car vreo dou[ scatoalce, s[ te pomeneasc[!...
Al\ii, c`\iva prieteni de-ai lui George, st[teau mai deoparte r`njind. Mai t`rzior veni ]ntre ei =i George, urmat de Ilie Onu, care nu-l sl[bea, ca o umbr[ credincioas[.
— Uite cum se stric[ toat[ veselia din pricina...! zise George, sup[rat pu\in, cu o privire spre feciorul Glaneta=ului.
Ion ]ns[ nu vedea, nu auzea. Ru=inea ]l \intuise locului. Se uita mereu dup[ gr[mada de oameni ]ntre care se zb[tea Vasile Baciu, mereu muncit de pornirea de a-l zdrobi.
George mai schimb[ c`teva cuvinte cu tovar[=ii lui, apoi strig[ l[utarului cu glas m`ndru:
— Hai, \igane, la Avrum!... Ce mai st[m aici de poman[?...
Glasul acesta zb`rnì ca o tr`mbi\[ ]n urechile lui Ion. Din doi pa=i fu l`ng[ Briceag =i-i porunci scurt:
— Hai!
|iganul st[tea ]ncurcat, uit`ndu-se c`nd la unul, c`nd la altul, ne=tiind pe care s[-l asculte.
— Apoi stai, Ioane, — f[cu George, tot trufa= — c[ eu l-am arvunit!...
