cuptor, ]n vreme ce Zenobia =i Ion intrar[ mai cu curaj =i d`nd bun[ ziua. To\i trei se ar[tar[ uimi\i v[z`nd pe Baciu =i pe Ana, cu toate c[ at`t ei c`t =i ceilal\i b[nuiser[ de ce au fost chema\i.
Belciug d[du m`na cu Glaneta=u =i cu Ion, arunc`nd o privire la Vasile Baciu, prin care parc[-l poftea s[ priceap[ c`t de mult
]i cinste=te, pe urm[ vorbi fl[c[ului cu un glas bl`nd, ]nvelind dojana ]n rug[ciune:
— Aud =i nu cred c[ tu n-ai vrea s[ iai pe fata asta nenorocit[, dup[ ce vezi bine =i recuno=ti c[ e=ti vinovat =i c-ar trebui s[-\i ]mpline=ti datoria cre=tineasc[... Apoi a=a nu-i frumos, m[i Ioane! C[ fata ur`t[ nu-i, de neam r[u nu-i, pe drumuri nu-i... Spune =i tu, nu vorbesc eu bine?... Tu de asemenea e=ti un b[iat cumsecade, cuminte, a=ezat... Cum se poate una ca asta?
— D-apoi, domnule p[rinte, b[iatul ar vrea, r[spunse Glaneta=u ]n locul fl[c[ului, sc[rpin`ndu-se ]n cap =i cu ochii la Vasile Baciu. Cum s[ nu vrea, domnule p[rinte, ad[ug[ iar dup[ o pauz[, dar oprindu-se iar scurt, parc[ n-ar ]ndr[zni s[
sf`r=easc[, pe c`nd Ion plec[ fruntea cu o mi=care ce voia s[
arate c[ da, ]ntr-adev[r el ar vrea.
Se l[sa o t[cere mai lung[ =i pe urm[ deodat[ se pornir[ s[
vorbeasc[ ]n acela=i timp =i Vasile, =i Ion, =i Glaneta=u. Preotul ]ns[ le curm[ av`ntul, f[c`nd un semn cu m`na, =i le zise blajin, cu un z`mbet cucernic =i ]mp[ciuitor:
— Iac[ de-asta v-am adunat! Acu s[ v[ tocmi\i =i s[ v[
]nvoi\i ca oamenii, c[ vrajba-i bun[ numai ]ntre \igani...
Belciug se a=ez[ tacticos la mas[ =i apoi ridic[ ochii la d`n=ii, a=tept`nd tocmeala =i p[str`ndu-=i pe buze sur`sul binevoitor pentru to\i. B[rba\ii ]ns[ st[teau ]ncurca\i, cu privi-221
Liviu Rebreanu
rile a\intite asupra lui, ca =i c`nd ]ntr-]nsul ar vedea singura lor m`ntuire. Zenobia ofta des =i-=i d[dea ochii peste cap, vr`nd astfel s[ arate tuturor c[ e p[truns[ de seriozitatea clipei, iar Ana, topit[ de ru=ine, pl`ngea ]n[bu=it, c[ut`nd s[ se fac[ c`t mai mic[ =i s[-=i acopere p`ntecele cu mìnile ]ncruci=ate pe care picura ]n r[stimpuri c`te-o lacrim[ fierbinte... Se auzea aspru tictacul ceasornicului de pe scrin, acoperit numai c`teva clipe de uruitul unei c[ru\e pe uli\[... }n t[cerea ce st[p`nea ca o du=m[nie mut[, zb`rnì apoi deodat[ vocea lui Vasile, gros =i r[gu=it, ]nc`t to\i parc[ se speriar[ =i ]ntoarser[ capetele spre d`nsul:
— Eu nu m[ codesc deloc, domnule p[rinte... Eu ]i dau fata... Uite-o! S[ =i-o ia =i s[ fie s[n[to=i!
Vorbele acestea des\elenir[ amor\eala a=tept[rii. Ion se mi=c[ pe scaun, ]=i drese glasul pu\in =i zise lini=tit, dar uit`n-du-se numai sub mas[, la picioarele preotului, ]ntinse =i ar[t`nd t[lpile ghetelor pe care se prelingeau vine sub\iri de ap[ murdar[ din noroiul lipit pe margini:
— Nici eu nu m[ codesc, c[ m-ar bate Dumnezeu, numai c[ vreau s[ =tiu ce iau =i ce-mi d[... Am dreptate, domnule p[rinte, ori n-am?
Am`ndoi se adresau numai preotului =i nici nu se uitau unul la altul. Nimeni nu lua ]n seam[ pe Ana =i deci nimeni nu v[zu cum ]nseninarea alung[ spaima din ochii ei, pe m[sur[ ce cuvintele b[rba\ilor se ]nmoaie =i se apropie.
— }i dau fata acuma, iar dup[ moartea mea, lor le r[m`ne tot ce am agonisit, c[ doar n-am s[ duc nimic pe cealalt[
lume... C`t tr[iesc ]ns[ nu vreau s[ r[m`n pe drumuri =i s-ajung la b[tr`ne\e s[ cer de poman[, f[cu Baciu mai r[spicat, mereu cu privirea spre Belciug.
— D-apoi cu fata ce s[ fac eu, bade Vasile? se ridic[ atunci
=i Ion aprins. Spune-mi dumneata, ce s[ fac? Am eu avere ca dumneata, am eu p[m`nt?... Ori dumneata vrei s[ ne b[g[m slugi am`ndoi ca s[ nu pierim de foame?
— S[ munci\i =i s[ v[ face\i! strig[ Vasile Baciu.
222
Ion
— Oare?... Da p`n-amu n-am muncit? P`n-amu nu mi-am sf[r`mat de ajuns oasele? C[ slav[ Domnului, cu mìnile ]n s`n n-am stat! =i avut-am oare vreun folos din toat[ truda?
Am r[mas tot ca degetul de gol... +-amu ai vrea s[ mai hr[nesc
=i pe fata dumitale, c[ \i se pare c[ d`n=ii nu-mi sunt p`n[
peste cap!
Ar[t[ cu degetul pe r`nd, pe tat[-s[u =i pe maic[-sa care d[dur[ din cap foarte posomor`\i, vr`nd astfel s[ ]nduio=eze pe adversar =i s[ dea o m`n[ de ajutor feciorului.
— C`t tr[iesc eu, nu dau nimic!... Asta s-o =tii dinainte!
Nici un crei\ar =i nici o palm[ de loc! Mai bine o omor =i o
]ngrop; cel pu\in s[ =tiu c-am omor`t-o eu, pentru c[ nu =i-a
\inut cinstea =i nu m-a ascultat pe mine... A=a! Uite-a=a!
— Apoi dac[-i a=a, degeaba ne-am mai ostenit =i am nec[jit pe domnul p[rinte, zise Ion ]nv`rtindu-=i p[l[ria ]n mìni =i
]ndrept`ndu-se spre scaun ca =i c`nd ar fi dat s[ se scoale =i s-ar fi r[zg`ndit ]nainte de a sf`r=i mi=carea.
Belciug, speriat c[ i s-a stricat planul, ar fi vrut s[ intervie
=i s[-i domoleasc[, =i nu =tia cum s-o fac[. Tu=i de c`teva ori
]n semn c[ ar dori s[ vorbeasc[. Se ]mp`nzi iar o t[cere, acum
]ns[ nervoas[ =i fr[m`ntat[ de sc`r\ìtul scaunelor... }nainte de-a deschide el gura, Vasile Baciu izbucni din nou:
