cunoștea bine. Când s-a trezit în fața porților deschise ale cetății și l-a văzut pe vechiul său adversar pe zid, a încremenit de uimire.
Veșmintele de călugăr taoist, cântecul și tămâia – totul avea aerul unei capcane de natură să intimideze. Sima Yi a crezut că Liang îl provoca și îl atrăgea în cursă. Aparența de vicleșug era atât de flagrantă, încât, pentru un moment, asediatorului i-a trecut prin minte că Dragonul adormit se afla într-adevăr singur și în mare dificultate. Dar faima de meșter în perfidie a lui Liang era prea puternică, iar Sima Yi nu a îndrăznit să-și asume riscul de a
„verifica” direct cum stăteau lucrurile, iată ce rol joacă reputația –
ea poate să pună în derută o întreagă armată, ba chiar o poate sili să
se retragă, fără a fi nevoie de nicio luptă.
Căci, după cum spune Cicero, chiar cei ce contestă importanța faimeițin să-și pună numele lângă titlul cărților în care pledează împotriva ei,sperând să devină celebri prin disprețuirea celebrității Toate celelaltelucruri se pot împărtăși – suntem în stare la nevoie să le dăruimprietenilor bunurile sau chiar viața noastră, dar nu suntem dispuși mainiciodată să împărțim cu alții faima dobândită și să renunțăm la bunanoastră reputație în favoarea altuia.
Montaigne, 1533 – 1592
RESPECTAREA LEGII (II)
În 1841, tânărul P. T. Barnum se străduia să-și facă un nume ca cel mai de seamă om de spectacol din America și s-a hotărât să
cumpere Muzeul American din Manha an, ca să-l transforme într-o expoziție de curiozități care să-i asigure celebritatea. Necazul era că
nu avea bani. Prețul muzeului fusese stabilit la cincisprezece mii de dolari, însă Barnum a venit cu o contrapropunere tentantă pentru proprietari, chiar dacă banii lichizi aveau să fie înlocuiți cu o sumedenie de garanții și de referințe. S-a ajuns la o înțelegere verbală, dar, în ultima clipă, principalul proprietar s-a răzgândit și atât clădirea, cât și colecțiile au intrat în posesia directorilor Muzeului Peale. Barnum era în culmea furiei, i-au explicat că
afacerile sunt afaceri și că muzeul fusese vândut celor de la Peale pentru că aceștia aveau o reputație solidă, pe câtă vreme Barnum nu se putea lăuda cu niciuna.
Pe loc, tânărul s-a decis să rezolve problema lipsei sale de reputație în singurul fel ce îi stătea la îndemână, adică ruinând-o pe aceea a oamenilor care îi fuseseră preferați. Prin urmare, a lansat o campanie de scrisori în ziare, numindu-i „directori de bancă de trei surcele” și acuzându-i că nu aveau nici cea mai vagă idee despre cum se administrează un muzeu și cum se organizează
divertismentul. A avertizat publicul vizitator să nu cumpere acțiuni Peale, întrucât achiziționarea unui al doilea muzeu secătuise resursele și debilitase situația financiară a acestei firme. Campania a dat rezultat, cota acțiunilor a scăzut, la fel ca și aceea a încrederii și reputației noilor cumpărători, drept care proprietarii Muzeului American s-au răzgândit a doua oară și, rupând înțelegerea cu Peale, i-au vândut totul lui Barnum.
Celor de la Peale le-au trebuit ani întregi pentru a-și reconstrui imaginea și nu i-au iertat niciodată lui Barnum răul făcut. Domnul Peale însuși a ieșit în „arenă” și l-a atacat pe prea puțin scrupulosul tânăr, clădindu-și o reputație chiar în domeniul „divertismentului de înaltă ținută”, adică promovând programe de valoare științifică
superioare celor ale vulgarului său concurent. Mesmerismul (hipnotismul) reprezenta una dintre atracțiile sale „științifice” de căpetenie și, pentru o vreme, el a atras un număr impresionant de vizitatori și s-a bucurat de succes. În replică, Barnum s-a decis să-și reediteze atacul la adresa reputației lui Peale.
A organizat o contrademonstrație de mesmerism, în cursul căreia a apărut el însuși și a „hipnotizat-o” pe o tânără, inducându-i starea de „transă”. După ce fata a părut cufundată în această stare, Barnum a încercat să hipnotizeze și pe unele persoane din rândul spectatorilor – zadarnic: orice ar fi făcut, nu izbutea și pace, ba chiar mulți dintre aceștia începuseră să râdă. Cu un aer frustrat, hipnotizatorul a anunțat că, pentru a demonstra că tânăra se afla într-adevăr în transă, îi va tăia un deget fără ca ea să bage măcar de seamă. Tocmai pe când își ascuțea cuțitul, ochii fetei s-au deschis brusc și „subiectul” a luat-o la fugă de pe scenă, spre deliciul publicului, care înțelesese parodia. Barnum a continuat cu aceste demonstrații parodice vreme de câteva săptămâni. Curând, nimeni nu a mai luat în serios acest gen de „divertisment intelectual” și numărul vizitatorilor Muzeului Peale a scăzut drastic. În alte nu prea multe săptămâni, programul de mesmerism a ieșit de pe afiș.
În următorii ani, Barnum și-a creat reputația de cutezanță și de
profesionalism care l-a caracterizat toată viața. Pe de altă parte, Peale nu a mai reușit niciodată să-și refacă imaginea publică
distrusă.
ANIMALELE LOVITE DE CIUMĂ
O molimă cumplită, trimisă pe pământ de sus, din Cerul dornic să-șireverse mânia asupra lumii păcătoase, pe numele ei adevărat, ciuma, boalacea urâtă care umple de morți râul Acheron [ce străbate Infernul] căzuseasupra animalelor.
Nu muriseră toate, dar nu era unul care să nu zacă și care să-și maiîntrețină abia pâlpâitoarea flăcăruie a speranței în viață. Nu le mai ispiteahrana; lupii și vulpile nu mai alergau după prada lor lipsită de apărare, iarporumbelul nu se mai însoțea cu porumbița, căci dragostea și bucuriafugiseră departe. Leul a luat cuvântul și a spus: „Dragi prieteni, nu mă
îndoiesc că Cerul are socotelile sale înalte cu această nenorocire ce ne-alovit pe noi cei nevrednici. Fie ca acela care a păcătuit cel mai rău să cadă
jertfă urgiei răzbunătoare, astfel ca noi ceilalți să ne găsim scăparea, căcidin istorie știm că în ceasul de cumpănă, ni se cer sacrificii. Să ne cercetămcu toți conștiința, fără ascunzișuri și fără cruțare. După câte îmi aducaminte, ca să-mi astâmpăr lăcomia, am sfâșiat nenumărate oi ce nu îmifăcuseră niciun rău, ba uneori, se știe că nici de la a mă ospăta cu ciobaniinu m-am dat în lături. Deci, de o fi nevoie, sunt gata să mor. Cu toateacestea, cred ca și alții ar face bine să-și mărturisească păcatele. După
dreptate ar fi să ne dăm toată osteneala de a-l găsi pe cel mai vinovat”.
„Sire, ne ești un rege prea bun”, a început să glăsuiască Vulpea, „acestescrupule sunt prea din cale afară. Pe legea mea, de când e un păcat să puipe-un dinte câte-o oaie proastă? O, nu, căci pentru cei asemeni lor, a fimâncați de măria-ta este o cinste. Cât despre păstori, își merită soarta pecare și ei ne-o hărăzesc nouă”. Așa a vorbit Vulpea și spusele ei au fostîntâmpinate cu aclamații lingușitoare, iar nimeni nu a mai îndrăznit să-șiațintească ochii mustrători asupra păcatelor Tigrului, Ursului și alecelorlalte fiare de vază. Cu toatele, de orice neam, s-a hotărât că erauadevărate creaturi ale sfințeniei.
Apoi a glăsuit Măgarul: „Îmi amintesc și eu că mi s-a întâmplat odată să calc pajiștea din preajma unei mănăstiri, împins de foame, devederea ierbii grase și, ca să spun tot adevărul, chiar de lăcomie și m-amîndopat pe săturate, deși nu aveam voie să o fac”.
Au tăbărât cu toții pe Măgar, cuprinși de indignare. Un lup cu cevaînvățătură a venit să dea mărturie că acest dobitoc blestemat trebuie să
sufere pedeapsa ca vrednic de dispreț ce este pentru a fi adus asupră-lenenorocirea. L-au condamnat la spânzurătoare: ce infamie putea fi maimare decât să paști o iarbă ce nu-ți aparține? Doar moartea era în stare să
răscumpere un așa de îngrozitor păcat, iar vinovatul primea ce meritase.
La curte, vei fi încondeiat în alb sau negru, după cum ești de neam saudin popor.
După fabulele alese ale lui Jean de la Fontaine, 1621 – 1695
Comentariu
Barnum a recurs la două tactici diferite pentru a-l discredita pe rivalul său. Prima era simplă: consta în a semăna îndoiala în stabilitatea și solvabilitatea Muzeului Peale, îndoiala este o armă
foarte puternică. O dată ce germenii ei încolțesc în mintea oamenilor prin zvonurile răspândite cu abilitate, adversarii tăi se vor afla în fața unei dileme teribile. Pe de o parte, se pot apăra dezmințind aceste zvonuri și chiar aducând dovezi din care să
reiasă că i-ai calomniat. Totuși suspiciunea nu va fi înlăturată total.
Lumea va continua să se întrebe de ce se agită cu atâta disperare?
Oare iese cumva fum dacă nu a fost făcut vreun foc? Dacă, pe de altă parte, rivalii se hotărăsc să adopte o atitudine arogantă și să te ignore, necombătute, zvonurile vor crește în amploare. Puse în circulație cu pricepere, ele ajung să devină atât de agasante și destabilizatoare, încât, apărându-se, victimele comit o mulțime de greșeli. Aceasta constituie arma perfectă a celor care nu pot conta pe capitalul unei reputații proprii.
După ce Barnum și-a clădit o asemenea reputație, a recurs la cea de-a doua tactică, mai puțin agresivă: aceea a parodierii demonstrațiilor de hipnotism organizate de Peale. A atacat reputația acestuia cu arma ridiculizării. Din nou, succes pe toată
