Este o întreagă artă să știi când să te oprești și când să te tragi la o parte.

O mare specialistă a tacticii de atragere a atenției a fost și Lola Montez. Ea a izbutit să se ridice de la statutul modest al unei reprezentante a clasei de mijloc din Irlanda, la cel de iubită a compozitorului Franz Liszt și apoi, a devenit amanta și consilierul politic al regelui Ludovic al Bavariei. Spre sfârșitul vieții ei, însă, Lola Montez și-a pierdut simțul proporțiilor.

În Londra mijlocului de secol al XIX-lea, celebra piesă Macbeth, de Shakespeare, îl avea în rolul titular pe actorul considerat pe atunci cel mai mare din lume, Charles John Kean. Oricine însemna

„ceva” în societatea londoneză ținea să asiste la spectacol. Se zvonea că însăși regina Victoria și prințul consort Albert aveau să fie de față. Protocolul cerea ca, la sosirea suveranei, toți spectatorii să fie așezați la locurile lor. Astfel, publicul a venit puțin mai devreme, iar când regina a intrat în loja oficială, toată lumea s-a ridicat în picioare ca să o aplaude. Cuplul regal a așteptat câteva clipe, după

care s-a înclinat ușor, în semn de salut, apoi, supușii, ca și suverana lor, s-au așezat, iar luminile s-au stins. Brusc, toți ochii s-au întors spre loja situată vizavi. Din întunericul sălii și-a făcut apariția o femeie, care a luat loc după ce regina se așezase. Era Lola Montez.

Purta o diademă bătută în diamante, de un deosebit efect în părul ei brun, iar pe umeri avea o pelerină lungă, din blană de hermină. Cu un gest ușor, femeia a lăsat să-i cadă pelerina, dând la iveală

decolteul adânc al unei rochii de catifea roșie. Din sală a început să

se audă murmurul uluit al spectatorilor. Întorcând capul, aceștia vedeau că regina și prințul evitau să-și îndrepte privirile spre loja Lolei Montez. Au făcut și ei exact același lucru, astfel încât în tot restul serii nimeni nu s-a uitat la ea. A fost ignorată cu desăvârșire.

După această scenă fatală, niciun reprezentant al „lumii bune” nu a mai îndrăznit vreodată să se lase văzut în compania irlandezei.

Întreaga sa forță magnetică dispăruse ca prin farmec. Devenise o paria. Statutul său era total compromis.

Nu da niciodată impresia că mori de dorința de a te afla în centrul atenției, pentru că acea atitudine denotă nesiguranță, iar nesiguranța subminează puterea. Trebuie să înțelegi că există

situații când acest lucru este potrivnic intereselor tale. Dacă, de exemplu, este de față un rege, sau o regină, sau vreo personalitate de rang echivalent, fă o reverență și retrage-te în umbră – în niciun caz nu încerca să intri în competiție.

LEGEA 7

PUNE-I PE ALȚII SĂ MUNCEASCĂ ÎN

LOCUL TĂU, DAR ATRIBUIE-ȚI

TOATE MERITELE

ARGUMENT

Folosește-te de înțelepciunea, cunoașterea și alergătura altora învederea atingerii scopurilor tale. Nu numai că astfel îți vei economisitimpul și energia, dar îți vei crea și o aureolă ca de zeu în privințaeficienței. Până la urmă, cei care te-au ajutat vor fi dați uitării, dar lumeaîși va aminti de tine. Nu face niciodată tu însuți ceea ce poți pune pe alțiisă facă în locul tău.

ÎNCĂLCAREA ȘI RESPECTAREA LEGII

În 1883, omul de știință sârb Nikola Tesla era angajat la departamentul european al companiei Edison Continental. Se dovedise un inventator talentat, iar Charles Batchelor, director de întreprindere și prieten al lui Thomas Edison, la convins să vină să-și încerce norocul în America și i-a dat o scrisoare de recomandare către patron. Astfel a început o viață de necazuri și de suferințe care nu sfârșit decât o dată cu moartea sa.

Când Tesla s-a întâlnit cu Edison la New York, faimosul inventator l-a angajat imediat. Tânărul lucra optsprezece ore pe zi.

A încercat să perfecționeze dinamurile primitive ale lui Edison și, în cele din urmă, s-a oferit să proiecteze altele. Patronului i se părea că

aceasta ar fi însemnat ani întregi de experimente, fără niciun fel de certitudine asupra rezultatului, dar i-a răspuns: „Uite, ai aici cincizeci de mii de dolari. Sunt ai tăi dacă reușești”. Tesla a muncit zi și noapte și, după numai un an a creat o versiune mult îmbunătățită

a motorului, completată cu comenzi automate. S-a dus la Edison să-

p

i dea de veste și să-și primească banii promiși. Edison s-a arătat satisfăcut de îmbunătățirile aduse, pentru care tot creditul urma oricum să-i revină companiei lui, dar când a venit vorba despre bani, lucrurile s-au schimbat: „Tesla, se vede că nu înțelegi umorul nostru american!”, i-a spus el tânărului sârb și i-a acordat doar o mică mărire de salariu.

Tesla era obsedat de ideea de a construi un motor electric pe curent alternativ, Edison nu credea decât în curentul continuu și nu numai că a refuzat să-l sprijine, ci a făcut tot posibilul pentru a-l sabota. Tânărul inventator s-a adresat unui mare magnat, George Westinghouse, din Pi sburgh, care își înființase propria sa companie de electricitate. Westinghouse l-a susținut fără rezerve, și i-a finanțat cercetările și i-a promis un onorariu generos și o cotă-parte din profiturile viitoarei invenții. Motorul pe curent alternativ proiectat de Tesla este și astăzi un motor-etalon, dar după ce i s-a trecut numele pe brevetul de invenție, au apărut alții, pretinzând că

numai datorită cercetărilor lor de până atunci s-a realizat noul motor. Numele lui Tesla s-a pierdut pe drum, iar lumea a ajuns să

asocieze invenția cu acela al lui Westinghouse însuși.

Un an mai târziu, Westinghouse a pierdut o parte din afacere și s-a lăsat „înghițit” de J. Pierpont Morgan, care l-a obligat să-i rezilieze contractul tânărului inginer sârb. I-a explicat că dacă i-ar fi plătit sumele prevăzute în înțelegerea lor, compania ar fi fost ruinată. L-a convins să accepte să vândă patentele de invenție contra sumei de două sute șaisprezece mii de dolari – o mulțime de bani, fără îndoială, dar o cifră cu mult mai mică decât aceea de peste douăsprezece milioane cât valorau ele în momentul respectiv.

Astfel, Tesla a fost deposedat de averea, patentele și, în esență, de paternitatea oficial recunoscută asupra celei mai importante invenții din cariera sa.

Numele lui Guglielmo Marconi rămâne legat pentru totdeauna de inventarea radioului. Puțini știu însă că această invenție – în 1899, Marconi a transmis un semnal de pe un mal al Canalului Mânecii pe celălalt – se baza pe un brevet din 1897 al lui Tesla și că

toată munca sa depindea de cercetările acestuia, încă o dată, omul de știință sârb nu s-a ales nici cu bani, nici cu glorie. Prin urmare, Tesla a inventat un motor cu inducție, apoi, generatorul de curent alternativ și a fost adevăratul „părinte al radioului”. Și totuși niciuna dintre aceste creații nu îi poartă numele – omul și-a sfârșit

viața în sărăcie.

În 1917, i s-a spus că urma să i se decerneze Medalia Edison a Institutului american de inginerie electrică. A refuzat-o. „Îmi propuneți să mă onorați cu o medalie pe care s-o port la rever și să

mă împăunez cu ea vreme de un ceas, în fața membrilor institutului vostru. Ați fi în stare, să-mi acoperiți trupul cu decorații și să

continuați să-mi înfometați mintea nerecunoscându-i meritele și creațiile care reprezintă o parte însemnată din temelia existenței institutului.”

Broasca țestoasă, elefantul și hipopotamul

Într-o zi broasca țestoasă s-a întâlnit cu elefantul care a trâmbițat:Dă-te la o parte din calea mea, stârpitură! Vezi să nu te calc!” Dar broascațestoasă era curajoasă, așa că a rămas pe loc. Elefantul a călcat pe ea, darnu a putut să o strivească. „Ia nu te mai lauda atât Domnule Elefant.

Sunt la fel de puternică pe cât ești tu”, a zis broasca țestoasă. Elefantul s-amulțumit să râdă. Atunci broasca țestoasă l-a pus să vină pe deal a douazi, dis-de-dimineață.

În dimineața următoare, înainte de răsăritul soarelui, broasca țestoasă

a coborât repede dealul, grăbindu-se să ajungă la râu, unde l-a găsit pehipopotam, care era pe cale să revină în apă, după ce își petrecuse noapteaca de obicei, adică mâncând. „Domnule Hipo! Ce-ar fi să ne luăm laîntrecere? Sunt gata să pun rămășag că sunt tot atât de puternică pe câtești și tu!” Hipopotamul a izbucnit în hohote de râs. Ce idee caraghioasă,s-a gândit el, dar a acceptat. Broasca țestoasă a scos o funie lungă și i-a zishipopotamului s-o țină bine în bot până când o să strige ea „Hei!”. Apoibroasca țestoasă s-a repezit în sus, pe deal, unde elefantul începuse să-șicam piardă răbdarea așteptând-o. I-a dat acestuia celălalt capăt al funiei șii-a spus: „Când o să-ți strig «Hei!», să tragi cât poți și o să vedem care dinnoi e mai puternic”. Pe urmă, broasca a coborât pană la jumătatea costișeide unde nu putea fi văzută, și a țipat din rărunchi: „Hei!”. Și elefantul șihipopotamul s-au pornit să tragă și iar să tragă, din răsputeri, darniciunul nu l-a putut urni pe celălalt – se vede treaba că erau la fel deputernici amândoi. Au recunoscut că broasca țestoasă avea tot atâta putereca și ei. Nu face niciodată ceva ce poți pune pe alții să facă în locul tău.

Broasca țestoasă a lăsat munca în seama celorlalți și s-a ales cu gloria.

Fabula zaireză

Comentariu

Mulți își închipuie că în domeniul științei, unde se lucrează cu date exacte și cu fapte concrete, nu există rivalitățile meschine care tulbură restul omenirii. Și Nikola Tesla a nutrit această iluzie. A crezut că știința nu are nimic de-a face cu „relațiile” și că faima și bogăția nu contează. Totuși, pe măsură ce înainta în vârstă, tocmai jocurile de culise i-au ruinat cariera științifică. Nelegându-și numele, în mod oficial, de niciuna dintre descoperiri sau invenții, nu își putea găsi sponsori pentru finanțarea cercetărilor sale, deși mintea îi era plină de idei. În timp ce medita la mari creații tehnice, pe care să le scoată la lumină în viitor, alții i le furau pe cele deja finalizate și, o dată cu ele, gloria cuvenită inventatorului lor adevărat.

Tesla dorea să facă totul singur – de fapt, și-a irosit energia și a ajuns să trăiască în sărăcie. Edison era exact contrariul. De fapt, nu a fost niciodată un veritabil om de știință sau inventator. Cândva chiar afirmase că nu avea nevoie să fie matematician – putea oricând să-și angajeze unul.

Aceasta a și fost metoda sa preferată. Ca om de afaceri și ca publicist, sesiza repede direcția spre care se îndreptau lucrurile și ocaziile ce i se ofereau și își alegea pe cei mai buni cercetători din domeniul cu cea mai mare perspectivă. Dacă era nevoie, nu se dădea în lături să fure și de la concurență. Cu toate acestea, numele său este mult mai celebru decât al lui Tesla și se asociază în mintea oamenilor cu mai multe invenții.

Aici lecția este dublă: în primul rând, că paternitatea (și, deci, gloria câștigată de pe urma) unei invenții este la fel de importantă, dacă nu cumva și mai importantă decât invenția, însăși. Trebuie, să

te asiguri că nu ţi-o fură nimeni, că nu trage nimeni foloase de pe urma muncii tale. Iată de ce trebuie să fii mereu cât se poate de vigilent și lipsit de milă – păstrează secretul asupra cercetărilor și lucrărilor tale aflate în curs, până când ai siguranța că deasupra capului nu se învârtesc păsări de pradă. În al doilea rând, învață să