profiți tu de munca altora ca să-ți atingi scopurile. Timpul este prețios, iar viața scurtă. Dacă încerci să faci totul de unul singur, te vei extenua, îți vei irosi energia și nu vei izbuti să-ți realizezi proiectele. Este mult mai bine să-ți menajezi forțele, apoi să apuci în

gheare de uliu ceea ce au muncit alții și să găsești o modalitate de a-ți însuși rezultatele acestei munci.

În comerț și în industrie, toată lumea fură. Am furat, nu glumă, și eu.

Numai că am știut cum să fur.

Thomas Edison, 1847 – 1931

Este limpede, dacă vânătorul se pune la adăpost în trăsură, foloseștepicioarele celor șase cai și așază hățurile în mâna lui Wang Liang, secheamă că nu va osteni și îi va fi ușor să ajungă din urmă chiar cele maiiuți dintre animale.

Dar hai să spunem că ar fi refuzat să profite de trăsură, ar fi renunțatla folositoarele patrupede și la îndemânarea de vizitiu a lui Wang Liang șiar fi pornit după vânat pe jos; atunci, chiar dacă ar fi avut picioare la fel desprintene ca ale lui Lou Chi, tot nu ar fi putut pune mâna pe pradă. Defapt, dacă ar beneficia de avantajul unor cai buni și al unor trăsuri solide,până și șerbii sau slujitoarele s-ar dovedi pricepuți la vânătoare.

Han-Fei-Tzu, filosof chinez din secolul al III-lea î. Hr.

CHEILE PUTERII

Universul puterii seamănă, ca dinamică, cu jungla: există unii care trăiesc din vânătoare și alții, mulți la număr (hiene, vulturi), care trăiesc din vânatul doborât de primii. Înzestrați cu mai puțină

imaginație, nu se dovedesc capabili să facă ceea ce se cere făcut pentru edificarea puterii. Își dau seama destul de repede însă că, dacă au suficientă răbdare să aștepte, se va găsi întotdeauna un alt animal care să muncească în locul lor.

Să nu fim naivi – chiar în acest moment, când tu salahorești la cine știe ce proiect, deasupra capului ți se învârt, în cercuri, vulturi care caută să-și asigure supraviețuirea și chiar gloria deposedându-te de roadele creativității tale. Nici nu are rost să te plângi sau să te lași înecat de amărăciune, ca Tesla. Cel mai bun lucru este să te aperi și să intri și tu în tagma prădătorilor. După ce ți-ai pus bazele unui statut puternic, transformă-te în vultur și vei economisi o groază de timp și de energie.

Dintre acești doi „poli” ai jocului, unul poate fi ilustrat de exemplul exploratorului Vasco Nuňez de Balboa, care era obsedat

de ideea de a descoperi El Dorado, legendara cetate a bogățiilor.

GĂINA OARBĂ

O găină care își pierduse văzul, dar se obișnuise să scurme pământulîn căutarea hranei, deși oarbă, continua, stăruitoare, să-și vadă descurmat. Ce folos avea biata proastă din toată munca? O altă găină,aceasta cu ochi ageri, și care prefera să-și cruțe ghearele delicate, nu se maidezlipea de lângă ea și fără să-și dea nicio osteneală cu scurmatul, sebucura de roadele muncii celeilalte. Căci îndată ce oarba scotea la iveală

câte un bob de orz, surata ei îl și înghițea.

Fabule, Go hold Lessing, 1729 – 1781

Pe la începutul secolului al XVI-lea, după nenumărate greutăți și peripeții pline de primejdii, scăpând ca prin urechile acului din încleștarea morții, a găsit dovezile existenței unui mare și bogat imperiu în sudul Mexicului, pe teritoriul de astăzi al Republicii Peru. Cucerind imperiul incașilor și jefuindu-l de comorile sale, Balboa ar fi devenit un al doilea Cortés. Din păcate pentru el, îndată

după ce a făcut descoperirea respectivă, s-a răspândit și zvonul despre ea, printre sute de alți aventurieri avizi de cucerire și de avere.

Exploratorul nu și-a dat seama că jumătate din „secretul succesului” o reprezintă tocmai secretul și, desigur, supravegherea vigilentă a celor din jur, părtași la taina descoperirii. La numai câțiva ani de la localizarea fostului imperiu incaș, un soldat din propria sa armată, pe numele său Francisco Pizarro, a contribuit la condamnarea lui la moarte prin decapitare, pentru trădare, Pizarro s-a dus apoi să culeagă roadele atâtor ani investiți de Balboa în căutări stăruitoare.

La celălalt „pol” se află pictorul Peter Paul Rubens, care, târziu în cursul carierei sale, s-a văzut copleșit de numărul mare de comenzi primite. Atunci, Rubens și-a creat sistemul lui: a adus în spațiosul său atelier o duzină de pictori, toți de o valoare remarcabilă și i-a pus să se „specializeze” – unul picta veșminte, altul, bijuterii, un al treilea, peisajele de fundal și așa mai departe.

Astfel artistul și-a pus la punct o „linie de producție” completă, în care angajații săi lucrau la un mare număr de tablouri în același timp. În zilele când își anunța vizita vreun client de seamă, Rubens

le dădea liber colaboratorilor și vizitatorul îl găsea pictând cu gesturi incredibil de iuți și cu o uluitoare energie. Cuprins de o admirație vecină cu evlavia, musafirul pleca minunându-se de forța geniului acestui om prodigios, care era în stare să dea atât de multe capodopere într-un răstimp atât de scurt.

Aceasta este esența Legii: învață să-i determini pe alții să

muncească, și să te împodobești cu laurii gloriei meritate de ei –

lumea va crede că ai geniul și puterea unui zeu. Dacă îți închipui că

ar fi important să faci totul de unul singur, nu vei ajunge prea departe. Vei avea soarta unui Balboa sau a unui Tesla. Găsește pe alții care să fie înzestrați cu talentul și creativitatea care ție îți lipsesc. Angajează-i să lucreze pentru tine și pune-ți numele înaintea numelor lor sau fură-le munca și prezint-o drept a ta. Vei părea tuturor omul cel mai genial din lume.

Legea se poate aplica și fără să fie nevoie să-ți parazitezi contemporanii: folosește bogata rezervă de cunoaștere și înțelepciune a trecutului. Isaac Newton spunea că aceasta înseamnă

„să te sui pe umerii unor uriași”. Se referea la faptul că descoperirile sale se întemeiau pe cele ale înaintașilor. Newton știa că o mare parte din faima sa de savant genial se datora capacității lui de a continua și aprofunda cercetările oamenilor de știință ai antichității, Evului de Mijloc și Renașterii. La rândul său, Shakespeare nu s-a sfiit deloc să preia subiecte, personaje și chiar dialoguri din scrierile lui Plutarh (ori ale altor autori), tocmai pentru că nimeni nu îl putea întrece pe marele filosof și biograf grec când era vorba de analize psihologice de finețe sau de replici pline de spirit. De atunci încoace, oare câți condeieri nu au împrumutat, la rândul lor, din opera shakespeariană, plagiind-o?

Cine nu știe că, în ziua de astăzi, prea puțini politicieni își scriu singuri discursurile? Dacă ar fi să se bazeze pe propriile lor cuvinte, este greu de crezut că ar căpăta vreun vot. Toată elocvența, tot umorul și mai toată inteligența care li se atribuie aparțin, de fapt, celui (celor) din talentul, căruia (cărora) ies textele rostite apoi, în public. Unii cu munca, alții cu gloria. În legătură cu această

inepuizabilă sursă de inspirație care este trecutul, „vestea bună” ar fi că ea rămâne accesibilă tuturor, învață să o utilizezi și oamenii te vor considera genial, chiar în condițiile în care nu ești decât un hoț

de idei inteligent.

Gândește-te bine: toți scriitorii care au scormonit prin

cotloanele firii omenești, marii strategi din vechime, cronicarii prostiei și nebuniei veacurilor, regii și reginele care au plătit cu prețul

dureros

al

experienței

directe

învățătura

despre

împovărătoarea mânuire a puterii – această comoară de cunoaștere zace ațipită și acoperită de praf. Iată uriașii care te așteaptă ca să li te sui pe umeri. Geniul lor va fi geniul tău, experiența lor va fi experiența ta, strălucirea lor va fi strălucirea ta. În plus, niciunul dintre ei nu se va întoarce să le dezvăluie celorlalți contemporani ai tăi cât ești de puțin original. Alege: ori îți croiești singur drum poticnit prin viață, făcând greșeli peste greșeli și irosind timp și energie ca să îți formezi propria ta experiență, ori înrolezi sub stindardul tău batalioanele trecutului. Cândva, însuși Bismarck a spus: „Proștii spun că învață din experiență. Eu unul prefer să profit de experiența altora”.

Imagine: Vulturul. Dintre toate ființele din junglă, el o duce cel mai bine. Munca grea a celorlalți devine a lui, neputința lor de a supraviețui devine hrana lui. Nu îl scăpa din ochi pe Vultur: Când tu muncești, el se învârte pe deasupra capului tău. Nu te lupta cu el.

Alătură-i-te.

Ultimul cuvânt: Există multe lucruri pe care trebuie să le cunoaștem, viața este scurtă și, fără cunoaștere, nu valorează nimic.

Iată de ce avem acest minunat mijloc de a afla câte ceva de la fiecare. Astfel, profitând de sudoarea frunții altora, îți cucerești faima de adevărat oracol. (Baltasar Gracián, 1601 – 1658) CONTRARGUMENT

Există împrejurări când a exploata munca celorlalți, arogându-ți tot meritul, nu constituie o tactica înțeleaptă: dacă situația ta nu este suficient de solidă, se va spune că încerci să scapi de o concurență care te sperie. Ca să devii un bun profitor de pe urma talentelor altora, trebuie să te bucuri de un statut inatacabil. În caz contrar, lumea te va cataloga drept escroc.

Învață să recunoști momentul potrivit pentru a împărți gloria cu colaboratorii – adică atunci când acest lucru este în interesul tău.

Nu trebuie să te arați prea lacom, mai ales când șeful este altcineva.

Ideea istoricei vizite în China i-a aparținut președintelui Richard Nixon, dar evenimentul ar fi putut foarte bine să nu aibă loc, dacă la realizarea lui nu ar fi contribuit diplomația atât de abilă a lui Henry Kissinger și nici nu ar fi fost atât de fructuos în absența subtilului secretar de stat american. Cu toate acestea, când a venit momentul recunoașterii meritelor, discret și cu iscusință, Kissinger a lăsat președintelui „partea leului” din glorie. Știa prea bine că adevărul avea oricum să iasă la iveală și nu a dorit să-și pericliteze situația, așezându-se în centrul scenei. A condus jocul cu o mână de expert: și-a asumat meritul pentru munca subordonaților și, pentru propria muncă, și-a cedat gloria, cu eleganță, superiorului. Așa și nu altfel se procedează.