creeze tablouri care, eventual, ar fi fost etichetate drept „urâte” sau
„lipsite de armonie”, decât să devină un artist ce se autopastișează, adică cineva cu care lumea se obișnuiește. Trebuie să înțelegi că
oamenii au tendința de a se simți superiori acelor persoane ale căror acțiuni le pot anticipa. Dacă pui lucrurile la punct și arăți tuturor că
tu și numai tu conduci jocul, modificându-l în chip neașteptat, le vei câștiga respectul și te vei menține în atenția generală.
Imagine:
Reflectorul de scenă. Sub lumina lui, prezența actorului devine mai intensă. Toți ochii sunt concentrați asupra lui. Sub această rază
de lumină, nu este loc decât pentru un singur om. Fă tot ce poți ca să fii tu acela. Gesturile tale să fie atât de ample, de amuzante sau de scandaloase, încât reflectorul să nu te mai părăsească, lăsându-i în umbră pe ceilalți actori.
Ultimul cuvânt:
Fii bătător la ochi și vei fi remarcat. […] Ceea ce nu este observat nici nu există. […] Lumina a fost aceea din care a izvorât întreaga strălucire a creației. Ea umple golurile, acoperă
imperfecțiunile și dă tuturor lucrurilor o nouă viață, mai ales atunci când cele pe care se așază raza ei sunt cu adevărat pline de o valoare intrinsecă. (Baltasar Gracián, 1601 – 1658)
PARTEA A II-A: ÎNVĂLUIE-TE ÎN MISTER
Într-o lume pe zi ce trece mai sufocată de banal și lamentabil eșuată înfamiliar, ceea ce pare enigmatic atrage imediat atenția. Nu da niciodată
detalii prea clare în legătură cu acțiunile și proiectele tale. Nu arata cărțilepe care le ai în mână. Ia-ți un aer misterios și prezența ta va deveni maipregnantă. Misterul se nutrește din sine însuși și creează un efect desuspans: toată lumea va urmări cu răsuflarea tăiată, ca să vadă ce vei facemai departe. Utilizează, deci, misterul, ca să captivezi, să seduci și chiar să
inspiri teamă.
RESPECTAREA LEGII
Prin 1905, Parisul începuse să vuiască de zvonurile despre o tânără orientală, care apărea în mici spectacole organizate într-o reședință particulară, unde dansa acoperită de văluri, lăsându-le apoi să cadă, treptat. Un gazetar care asistase la una dintre aceste reprezentații scria: „o femeie din Orientul îndepărtat a venit în Europa, învăluită în parfumuri și împodobită cu bijuterii, ca să
aducă ceva din bogăția culorilor și vieții orientale în atmosfera îmbâcsită a orașelor europene”. Curând, toată lumea avea să afle și numele dansatoarei: Mata Hari.
Puțin după începutul anului, grupuri selecte își luaseră obiceiul de a se aduna într-un salon plin de statui și de tot felul de relicve indiene. O orchestră cânta muzică inspirată din melodica hindu și javaneză. După ce își lăsa publicul să aștepte și să-și pună întrebări, Mata Hari apărea brusc într-un costum uimitor: o bustieră albă de bumbac, acoperită cu bijuterii indiene; în jurul taliei purta cingători cu pietre prețioase, care susțineau un sarong făcut să acopere și să
descopere, rând pe rând, trupul dansatoarei, ale cărei brațe erau împodobite cu brățări până sus, către umeri. Apoi, Mata Hari începea să danseze într-un stil nemaivăzut în Franța – tot corpul ei se unduia, ca și cum tânăra femeie s-ar fi aflat în transă.
Spectatorilor vrăjiți și devorați de curiozitate le spunea că dansurile ei povesteau frânturi din mitologia indiană și din folclorul epic javanez. Curând, personalitățile elitei pariziene, ca și ambasadorii reprezentând țări îndepărtate se băteau pe invitațiile în faimosul salon unde se producea noua stea. Circula zvonul că executa și anumite dansuri sacre, complet goală.
Lumea era dornică să știe cât mai multe lucruri despre Mata Hari. Ea declarase jurnaliștilor că se născuse în Olanda, dar crescuse în insula Java. Vorbise și despre o perioadă petrecută în India, unde învățase dansurile de cult hinduse. Îi plăcea să povestească despre indience care, după spusele ei, „se pricepeau să tragă cu arma, să
călărească, să rezolve probleme de trigonometrie și să susțină
discuții filosofice”. În vara anului 1905, la abia câteva luni de la debutul ei parizian, puțini o văzuseră pe Mata Hari dansând, dar numele ei se afla pe buzele tuturor.
Pe măsură ce dansatoarea dădea alte și alte interviuri, se schimbau și multe dintre amănuntele biografice relatate: ba că, de fapt, crescuse în India, ba că bunica ei fusese fiica unei prințese javaneze sau că trăise în Sumatra, unde „călărise cu arma în mână și
riscându-și viața”. Nimeni nu știa nimic precis în legătură cu ea, iar ziariștilor puțin le păsa de inconsecvențele și inadvertențele din diversele variante ce li se serviseră. Continuau s-o compare cu o zeiță indiană ori cu o creatură ieșită din paginile lui Baudelaire –
fiecare după cum îi dicta imaginația, după cum și ce voia să vadă în această femeie misterioasă, venită din Orient.
În august 1905, Mata Hari a susținut prima reprezentație publică. La premieră, mulțimea înnebunită de curiozitate și de dorința de a o admira pe viu, a provocat o adevărată dezordine.
Dansatoarea devenise deja o vedetă adulată – un idol. Apăruseră și destule imitatoare. Un cronicar nota că „Mata Hari personifică toată
poezia Indiei, mistică, voluptoasă și farmecul irezistibil.” Un altul scria, la rândul lui: „Dacă în India există asemenea comori nebănuite, toți bărbații din Franța vor emigra pe țărmurile Gangelui”.
În scurt timp, celebritatea lui Mata Hari și a dansurilor ei sacre a depășit limitele cercurilor de elită ale Parisului. Dansatoarea a fost invitată la Berlin, Viena, Milano. După alți doi ani, colindase deja întreaga Europă, frecventase societatea cea mai aleasă și câștigase suficienți bani ca să-și asigure o independență financiară la care puține femei din vremea aceea îndrăzneau să viseze. Apoi, aproape de sfârșitul celui de-al doilea război mondial, a fost arestată în aceeași Franță care o adulase, a fost judecată și apoi executată ca spioană în slujba nemților. Abia în timpul procesului a ieșit la lumină adevărul despre Mata Hari: nu era nici din Java ori India și nici nu crescuse în Orient. Nu avea niciun strop de sânge oriental.
Numele ei adevărat era Margaretha Zelle și provenea din Friesland, o placidă regiune din nordul Olandei.
Comentariu
Când a sosit la Paris în 1904, Margaretha Zelle avea în buzunar o jumătate de franc – 50 de centime. Era și ea una dintre miile de fete frumoase și tinere atrase, an de an, de magia capitalei, în care își găseau de lucru ca modele ale unor pictori, ca dansatoare de cabaret sau artiste de vodevil la Folies Bergères. După alți câțiva ani, în locul lor veneau alte fete, mai tinere, iar ele ajungeau, în marea lor majoritate, să se prostitueze pe străzile orașului care le atrăsese
în mrejele lui – sau reușeau să se salveze întorcându-se în târgul lor de provincie, ceva mai puțin tinere, dar cumințite.
Margaretha Zelle era însă plină de ambiție și țintea sus. Nu avea niciun fel de experiență ca dansatoare și nu urcase în viața ei pe o scenă, dar în copilărie călătorise împreună cu familia și văzuse dansatoarele din Java și Sumatra. Și-a dat seama limpede că în spectacolul pe care îl avea de oferit, nu dansul în sine conta, după
cum nu contau nici chiar corpul sau chipul dansatoarei: singurul lucru important era capacitatea ei de a se înconjura de mister. Acest mister nu consta numai în mișcările cu semnificații tainice ale dansului, în costumație sau în diversele variante biografice servite ziariștilor, nesfârșit șir de minciuni contradictorii, ci într-o anumită
atmosferă creată în jurul a tot ceea ce făcea ea. Nu exista nici măcar o singură certitudine în legătură cu Mata Hari. Ea însăși părea mereu alta, uimindu-și fără încetare publicul prin costumele noi, dansurile noi, poveștile noi. Acest aer de mister păstra lumea într-o permanentă stare de curiozitate și de așteptare nesatisfăcută.
Oamenii doreau să știe mai multe despre noua stea și se întrebau ce surpriză le mai rezerva. Mata Hari nu era mai frumoasă decât fetele care veneau la Paris în căutarea celebrității și nu avea un talent deosebit nici în materie de artă a dansului. Ceea ce o făcea unică, adică ceea ce concentra asupra ei atenția neobosită a tuturor, aducându-i celebritate și bogăție, era tocmai misterul pe care știa să-l cultive. Oamenii nu se pot sustrage atracției misterului. Cum el se pretează la mereu alte interpretări, nimeni nu se mai satură de plăcerea de a le explora. Lucrurile misterioase rămân neînțelese, iar cine rămâne insondabil și insesizabil devine cu atât mai puternic.
Ceea ce se înțelege se consumă și se elimină; ceea ce nu este înțeles creează putere.
CHEILE PUTERII
