Apoi Lustig a trecut la faza a doua a tacticii discuției: a revărsat

un torent de aiureli tehnice în legătură cu modul de manevrare a cutiei. Șeriful era complet derutat și își pierduse mult din siguranța de sine de la început. „Uite ce”, a continuat escrocul, „îți dau banii înapoi chiar acum, pe loc, îți dau și instrucțiuni scrise despre cum să

lucrezi cu mașinăria aia și o să vin în Oklahoma să văd dacă

funcționează cum trebuie. În felul acesta, pur și simplu, nu ai cum să pierzi.” Călcându-și pe inimă, șeriful s-a declarat de acord. Ca să-i dea deplină satisfacție, Lustig a scos o sută de bancnote de câte o sută de dolari și i le-a dat, liniștindu-l și sfătuindu-l să se distreze câteva zile la Chicago. Potolit și puțin cam încurcat, în cele din urmă, șeriful a plecat. În următoarele dimineți, escrocul a citit ziarele cu cea mai mare atenție, până când, într-unul dintre ele a găsit ceea ce căuta: un scurt articol referitor la arestarea, judecarea și condamnarea șerifului Richards, sub învinuirea de a fi pus în circulație bani falși. Lustig a câștigat disputa – șeriful nu a mai revenit să-l deranjeze vreodată.

LEGEA 10

PERICOL DE CONTAMINARE:

EVITĂ-I PE CEI NEFERICIȚI ȘI

GHINIONIȘTI

ARGUMENT

Se poate muri și din suferința altcuiva – stările emoționale sunt la felde contagioase ca și bolile. Poate ai impresia că dai o mână de ajutor unuiom aflat pe cale să se înece, dar nu faci decât să-ți grăbești proprianenorocire. Uneori, cei nefericiți atrag nefericirea; nu numai atât: ţi-o pottransmite și ție. Înconjoară-te de oameni fericiți și norocoși.

ÎNCĂLCAREA LEGII

În 1818, la Limerick, în Irlanda, s-a născut Marie Gilbert. Prin anii 1840, ea a sosit la Paris sperând să-și facă un nume ca dansatoare și actriță. Și-a luat pseudonimul de Lola Montez – mama ei avea ceva strămoși de origine iberică – și s-a prezentat drept ceea ce visa să devină: dansatoare de flamenco, pretinzând totodată că

venea din Spania. Câțiva ani mai târziu, cariera ei părea să fi apus și, ca să supraviețuiască, tânăra s-a făcut curtezană. Curând, a ajuns cea mai cunoscută demimondenă a Parisului.

Nu exista decât un singur om care să o poată salva: Alexandre Dujarier, proprietarul celui mai citit ziar din Franța și respectat cronicar dramatic. Lola s-a hotărât să-l cucerească. Informându-se asupra obiceiurilor lui, a aflat că în fiecare dimineață, Dujarier ieșea să se plimbe călare. Bună amazoană ea însăși, într-o zi i-a tăiat calea și aproape că l-a răsturnat – „un accident”. Nu după mult timp, cei doi au început să-și facă plimbarea matinală împreună, iar în două

săptămâni, Lola s-a mutat la noul ei iubit.

O vreme au fost fericiți împreună. Cu sprijinul lui Dujarier, ea Î

și-a relansat cariera de dansatoare. În ciuda faptului că își risca poziția în societate, el și-a anunțat prietenii că se va căsători cu Lola și că vor face nunta în primăvara următoare. (Ea nu îi spusese însă

că pe când avea nouăsprezece ani fugise de acasă cu un englez și că, din punct de vedere legal, era încă soția lui.) Deși Dujarier era îndrăgostit profund, fericirea începea să pălească.

Situația sa financiară intrase într-o perioadă dificilă, iar prietenii influenți de altădată îl evitau. Într-o seară, a fost invitat la o recepție la care participau cei mai bogați tineri din protipendada pariziană.

Lola voia să-l însoțească, dar el nu i-a permis acest lucru. A fost prima lor ceartă, iar Dujarier s-a dus la petrecere singur. Amețit de prea multă băutură, l-a insultat pe un influent critic dramatic, Jean-Baptiste Rosemond de Beauvallon – poate pentru o remarcă rostită

de acesta la adresa Lolei. În dimineața următoare, de Beauvallon l-a provocat la duel. Era unul dintre cei mai buni țintași din Franța.

Dujarier a încercat să aplaneze incidentul cerându-și scuze, dar duelul nu a putut fi evitat, iar tânărul, promițător reprezentant al noii generații de aristocrați francezi, a căzut ucis. Neconsolată, Lola a părăsit Parisul.

Anul 1846 o găsește pe dansatoare la München, unde își făcuse planul de a-l cuceri pe regele Ludovic al Bavariei. Cea mai bună cale de a ajunge la rege era prin aceea de a recurge la mijlocirea aghiotantului său, contele O o von Rechberg, mare amator de fete frumoase. Astfel, într-o zi, pe când aghiotantul își lua micul dejun pe terasa unei cafenele, Lola și-a făcut apariția călare și – alt

„accident” – calul a aruncat-o din șa exact la picioarele lui. Contele s-a repezit s-o ajute și, pe dată, a fost sedus. I-a promis că o va prezenta regelui.

S-a ținut de cuvânt, dar, o dată ajunsă în anticamera cabinetului regal, Lola l-a auzit pe monarh spunând că era prea ocupat ca s-o primească pe o străină în căutare de favoruri. Ei, și?! Lola i-a împins în lături pe cei doi soldați din gardă care păzeau ușile biroului și a intrat. În toiul acestui mic incident, din vina vreunuia dintre soldați (sau ca urmare a „inițiativei” vizitatoarei înseși), partea din față a corsajului rochiei s-a rupt, astfel că, spre marea uimire a tuturor și mai ales a regelui, tânăra femeie a pătruns în încăpere cu sânii goi, expuși cu dărnicie. Nu se mai punea problema de a fi sau a nu fi primită în audiență. După cincizeci și cinci de ore de la acest moment spectaculos, Lola și-a făcut debutul pe scena bavareză.

Cronicile au fost groaznice, dar aceasta nu l-a împiedicat pe rege să

continue să-i aranjeze alte reprezentații.

NUCA ȘI CLOPOTNIȚA

Odată, o nucă a fost luată în cioc de o cioară și dusă tocmai sus, învârful unei clopotnițe înalte, dar, căzând într-o crăpătură, a scăpat decumplita soartă de a fi mâncată. Nuca s-a rugat frumos de perete,implorându-l în numele Domnului să-i dea adăpost și i-a lăudatînălțimea, frumusețea și noblețea glasului clopotelor pe care le ocrotea.

„Vai, vai mie”, spunea ea, „cum nu am fost în stare să cad sub crengileverzi ale bătrânului meu tată și să dorm pe pământul reavăn, acoperită defrunzele lui căzute, măcar tu nu mă părăsi. Când m-am văzut în cioculciorii aceleia crude, am jurat că dacă scap, îmi voi sfârși viața într-o gaură

mică așa ca aceasta.”

La auzul unor asemenea vorbe, plin de compasiune, peretele i-a datadăpost bucuros, lăsând nuca să rămână acolo unde căzuse. În scurt timp,nuca a pocnit: rădăcini mici s-au strecurat prin crăpăturile dintre pietre șidin ce în ce mai puternice, au început să le împingă și să le disloce.

Lăstarii țâșneau în sus, către cer. Apoi, au crescut mai înalți ca zidulclopotniței și, cum rădăcinile răsucite se facem mereu mai groase, s-auînfipt în pereții vechi și i-au spart. Abia atunci, când era prea târziu și cutotul zadarnic, zidul a prins să se tânguie din pricina năruirii lui, darcurând el nu mai era decât ruină.

Leonardo da Vinci, 1452 – 1519

Ludovic era, vrăjit după cum singur recunoștea. A început să

apară în public la braț cu Lola, apoi i-a cumpărat și mobilat un apartament de pe unul dintre cele mai elegante bulevarde din München. Deși avea reputație de zgârcit și nu se lăsa în voia capriciilor, regele și-a copleșit iubita cu daruri, ba chiar s-a apucat să-i scrie poeme. Devenită metresă oficială, Lola s-a văzut, peste noapte, și celebră, și bogată.

Din păcate, treptat își pierdea simțul măsurii. Într-o zi, pe când călărea, un domn mai în vârstă călărea și el pe aceeași alee, în fața ei, dar prea încet, după cum i se părea favoritei. Neputând să-l depășească, Lola a început să-l lovească cu cravașa. Altă dată, și-a scos câinele la plimbare, în lesă, iar animalul a sărit la un trecător. În loc să-l ajute pe om, Lola s-a înfuriat și l-a pocnit cu lesa. Incidente

ca acestea au ajuns să-i supere pe liniștiții cetățeni ai Bavariei. Cei din anturajul regelui au încercat să îl aducă la realitate și să-i atragă

atenția asupra riscurilor acestei situații, însă curajoșii care o criticau pe Lola erau concediați fără multă ceremonie.

De unde până atunci bavarezii își iubiseră suveranul, acum nu îi mai purtau nici măcar respect. Lola fusese ridicată la rang de contesă, își construise un palat și începuse să se amestece în politică, dându-i regelui tot felul de sfaturi. Era persoana cea mai influentă

din tot regatul. Ludovic se lăsa condus de ea, iar miniștrii care nu erau pe placul favoritei se vedeau disprețuiți pe față. Peste tot au izbucnit revolte. Țara aceasta pașnică și stabilă se afla, practic, în pragul unui război civil, iar studenții protestau și scandau: „Raus mit Lola” („Afară cu Lola”).

La vremea sa, Simon Thomas a fost un doctor mare. Îmi aduc amintecă s-a întâmplat să-l întâlnesc într-o zi în casa unui bogătaș bătrân,suferind de plămâni.

Discutând despre cum l-ar putea vindeca, i-a spus bolnavului că unadintre metode ar fi să-și creeze ocazii de a sta în compania mea: și-ar opriochii asupra obrajilor mei proaspeți și gândurile, asupra înfloritoareivigori a tinereții mele. Bucurându-și simțurile cu acest întremătorspectacol al prospețimii starea lui s-ar îmbunătăți. A uitat să adauge că amea, în schimb, ar putea să se înrăutățească.

Montaigne, 1533 – 1592

Prin luna februarie a anului 1848, regele nu mai putea ține piept presiunilor. Cu mare tristețe, i-a poruncit Lolei să părăsească

Bavaria cât mai repede. A plecat, dar nu înainte de a mai primi ceva bani. Și-a răzbunat dizgrația: în următoarele cinci săptămâni, furia poporului s-a întors împotriva altădată iubitului său rege, care, în luna martie a aceluiași an, a fost silit să abdice.

Lola Montez a revenit în Anglia. Dacă avea nevoie de ceva, acel lucru era respectabilitatea. Deși încă măritată (fiindcă tot nu ceruse divorțul de bărbatul cu care se căsătorise cu ani în urmă) și-a pus ochii pe George Trafford Heald, un tânăr ofițer promițător, care era fiul unui influent avocat.

Cu toate că era cu zece ani mai tânăr decât ea și ar fi putut să-și aleagă de soție pe oricare dintre fetele frumoase și bogate din lumea

bună, Heald a căzut în mrejele Lolei. S-au căsătorit în 1849. Nu mult după aceea, ea a fost arestată pentru bigamie, și-a încălcat promisiunea dată judecătorului și a fugit în Spania, împreună cu noul soț. Au început certuri cumplite și, în toiul uneia, Lola a pus mâna pe un cuțit și l-a rănit. Până la urmă, l-a și alungat. Reîntors în Anglia acesta a descoperit că fusese dat afară din armată. Întreaga societate îi întorcea spatele. Omul s-a stabilit în Portugalia și a trăit în sărăcie vreme de câteva luni, apoi și-a găsit moartea într-un accident nautic.

Mai târziu, cel care a publicat autobiografia Lolei Montez a dat faliment.