În 1853, aventuriera s-a mutat în California. Acolo s-a măritat cu un bărbat numit Pat Hull. Și această relație a fost furtunoasă, astfel că l-a părăsit pe Hull pentru un altul. Soțul abandonat s-a cufundat din ce în ce mai adânc în alcool și în deprimare, până când după patru ani, a murit în floarea vârstei.

La patruzeci și unu de ani, Lola și-a împărțit rochiile și lucrurile de preț. S-a întors către Dumnezeu. A colindat America ținând conferințe pe subiecte religioase îmbrăcată în alb și purtând o bonetă ce sugera o aureolă. A murit doi ani mai târziu, în 1861.

Multe lucruri sunt, se spune, molipsitoare. Somnul poate fimolipsitor, ca și căscatul. În strategia marilor bătălii, când vezi că

dușmanul se agită și dă toate semnele că ar fi înclinat spre pripeală, să nicinu te uiți la el.

Tu să arăți un calm desăvârșit. Dușmanul va fi convins și se va liniștiși el. I-ai molipsit spiritul. Îl poți molipsi de o stare de siguranță

asemănătoare beției, de plictiseală sau chiar de slăbiciune.

Cartea celor cinci inele, Miyamoto Musashi, secolul al XVII-lea Comentariu

Lola Montez atrăgea bărbații cu farmecul ei, dar puterea pe care o avea asupra lor depășea atuurile sexualității. Îi ținea înrobiți prin tăria caracterului. Erau prinși în vârtejul pe care știa să-l dezlănțuie în jurul ei. Se simțeau derutați, tulburați – dar intensitatea emoțiilor îi făcea să trăiască și ei mai intens. Așa cum se întâmplă adeseori în cazurile de contagiune, problemele se conturează abia după un

anumit timp. Instabilitatea proprie Lolei începea să-i seducă.

Femeia le „intra în sânge”, iar ei se lăsau absorbiți în torentul necazurilor ei. Legăturile emoționale create îi împingea să dorească

s-o ajute. Tocmai acesta era punctul crucial al „bolii”, pentru că Lola Montez nu putea fi ajutată. Problemele ei erau prea profunde. O

dată ce noul iubit se identifica sincer cu aceste probleme, soarta lui era pecetluită. Brusc, omul se vedea amestecat în complicații și certuri. Boala infecțioasă se răspândea, cuprinzându-i familia și prietenii sau, așa cum s-a întâmplat cu regele Bavariei, o țară

întreagă. Unica soluție ar fi fost extirparea „tumorii”. În caz contrar, urma colapsul final. Acest tip de persoană „infecțioasă” nu se întâlnește numai în rândul femeilor. De fapt, sexul individului numit „fatal” nu are nicio importanță. Totul pornește dintr-o instabilitate interioară care iradiază în afară, atrăgând nenorocirea.

Este vorba despre o adevărată (nu neapărat conștientă) nevoie de a distruge și de a perturba. S-ar putea petrece o viață întreagă

studiindu-se patologia caracterului contagios, dar nu-ți pierde timpul cu așa ceva – limitează-te să-ți însușești lecția. Atunci când simți că te afli în prezența unui „contagios”, nu începe să discuți, nu te lăsa tentat să-i dai o mână de ajutor, nu introdu această persoană

în cercul prietenilor, fiindcă nu te vei mai putea salva. Fugi cât poți de repede. Altfel vei suporta consecințele.

Cassius, de colo, e slab și are privirea-nfometată. Gândește mult preamult […]

Nu știu de cine-ar trebui să mă feresc mai rău decât de Cassiususcățivul […]

Oamenii asemeni lui nu pot privi cu inimă ușoară mărirea altoradecât ei înșiși și sunt, de-aceea, foarte primejdioși Julius Caesar, William Shakespeare 1564 –1616

Nu îl lua drept rafinat pe omul necugetat deși ai putea să îl socoteștipe unul înzestrat, un înțelept; și nu îl admira pe un zgârcit ignorant ca peun ascet adevărat. Nu te întovărăși cu proștii, mai ales cu acei proști carese cred inteligenți. Nu te simți încântat de propria ta ignoranță. Caută să

nu fii decât în preajma oamenilor cu renume bun, căci numai într-o astfelde societate îți faci propriul tău bun renume. Nu ai băgat de seamă cumuleiul de susan se amestecă și se unește cu trandafirii și violetele și cum,

după ce a stat o vreme laolaltă cu trandafirii și violetele, încetează să maifie ulei de susan, pentru a fi numit ulei de trandafiri sau ulei de violete?

Oglinda prinților, Kai Ka’us Ibn Iskandar, secolul al XI-lea CHEILE PUTERII

Acei nefericiți semeni ai noștri care au cunoscut adversitatea împrejurărilor ce nu pot fi ținute sub control merită tot ajutorul și întreaga noastră simpatie. Dar mai există și alții, care nu s-au născut sub cine știe ce stea nenorocoasă, ci își atrag necazurile prin propriile lor acțiuni distructive, tulburând viața lor și a celorlalți. Ar fi bine să îi putem reeduca, să le schimbăm tiparele și automatismele comportamentale, numai că, cel mai adesea, noi suntem cei care ne molipsim și ne schimbăm, însușindu-ni-le.

Motivul este simplu: oamenii sunt extrem de sensibili la stările de spirit, emoțiile și chiar la felul de a gândi al persoanelor cu care își petrec timpul.

Incurabilii nefericirii și instabilității au o capacitate deosebit de puternică de a ne „infecta”, din cauza intensității ieșite din comun a personalității și emoțiilor lor. Adesea pozează în victime, ceea ce, la început, te face să nu le observi greșelile și să nu vezi că sunt singurii vinovați de tot ce li se întâmplă. Înainte de a-ți da seama de adevărata natură a necazurilor lor, te trezești „contaminat”.

Trebuie să înțelegi că în jocul puterii, contează în primul rând oamenii cu care te asociezi. Riscul asocierii cu acești „bolnavi de nefericire” este că din cauza lor pierzi mult timp și îți irosești multă

energie încercând să te eliberezi de influența lor negativă. Ceilalți te văd prin prisma acestor asocieri și te socotesc și pe tine întrucâtva vinovat. Pericolele contaminării sunt imposibil de subestimat.

Există diverse tipuri de contagioși – unul dintre cele mai perfide ca efect este cel al individului atins de frustrare cronică. Cassius, conspiratorul copărtaș la asasinarea lui Cezar, era devorat de invidie. Nu putea suporta succesul cuiva mai dotat. Probabil că

tocmai din pricina permanentei lui acreli s-a hotărât Cezar să-l prefere pe Brutus pentru funcția de prim-pretor. Cassius și-a pritocit ciuda, până când aceasta a devenit patologică. Brutus însuși, republican intransigent, dezaproba regimul de dictatură personală

al lui Cezar. Dacă ar fi avut răbdare să aștepte, după moartea lui

Cezar, ar fi ajuns conducătorul Romei și ar fi fost în măsură să

îndrepte lucrurile de care era nemulțumit. Însă Cassius îl infectase cu ura sa bolnăvicioasă, înveninându-l zi de zi cu critici și instigări împotriva dictatorului. Până la urmă, l-a atras de partea conspiratorilor. Acesta a constituit începutul unei mari tragedii.

Câte erori nu ar fi putut fi evitate dacă Brutus ar fi învățat să se ferească de pericolul contagiunii!

În fața unei boli molipsitoare nu există decât o singură soluție: carantina. Atât doar că, uneori, în momentul când îți dai seama de

„starea de urgență”, este deja prea târziu. O Lola Montez îți ia mințile cu forța personalității ei; un Cassius, cu firea lui profundă și înclinația spre acțiune secretă. Cum să te aperi împotriva acestui virus insidios? Judecând oamenii după efectele pe care le au asupra celor din jur și nu după ceea ce pretind ei că ar constitui cauza problemelor lor.

Imagine: Un virus nevăzut îți pătrunde în pori fără veste și, pe nesimțite, se răspândește în corpul tău. Înainte de a-ți da seama, boala a prins rădăcini adânci în tine.

Cum recunoști „contagioșii”? Prin permanentele necazuri pe care și le atrag, prin trecutul lor tulbure și aventuros, prin lista lungă a relațiilor rupte, a schimbărilor dese de carieră, prin instabilitatea profesională și chiar prin forța caracterului lor, care te copleșește și te face să-ți pierzi judecata. Dacă simți aceste semnale și recunoști apropierea unui „contagios”, învață să distingi în privirea lui nemulțumirea și frustrarea. Mai presus de orice, nu te lăsa cuprins de milă. Nu te complica încercând să-l ajuți.

„Contagiosul” nu se va vindeca, dar te vei îmbolnăvi tu.

Reversul este și el la fel de puternic și de real, ba, poate, chiar mai lesne de înțeles: există oameni care atrag fericirea prin buna lor dispoziție, firea veselă și inteligența lor. Sunt asemenea unor izvoare de bucurie. Cu ei trebuie să te asociezi și te vei împărtăși din prosperitatea și norocul pe care le atrag asupra lor.

Această lege nu se aplică numai bunei dispoziții și succesului: ne pot contamina toate calitățile celorlalți. Talleyrand a fost un om interesant, cu multe trăsături stranii, care intimidau, totuși oricine îl cunoștea nu putea să nu îl considere cel mai politicos, mai afabil, mai fermecător și mai spiritual în felul său aristocratic, dintre toți Î

francezii. Într-adevăr, era descendentul uneia din cele mai vechi și mai nobile familii, însă, în ciuda acestui fapt, era un democrat convins și un susținător al ideilor republicane, ceea ce nu îl împiedica să-și păstreze manierele elegante de curtean. În foarte multe privințe, contemporanul său Napoleon se situa la polul opus

– corsicanul de origine mai degrabă plebee era un taciturn prost crescut și, uneori, brutal.

Poate că nimeni nu îl admira pe Talleyrand mai mult decât el. Îi invidia ușurința și plăcerea de a stabili relații cu oamenii, umorul și fascinația pe care o exercita asupra femeilor. Căuta să-l aibă cât mai des în preajma sa, ca să se îmbibe de cultura și „stilul” care lui îi lipseau. Nu încape îndoială că personalitatea lui Napoleon a suferit schimbări în timpul cât a deținut puterea. Compania rafinatului fost episcop de Autun l-a ajutat să-și netezească unele dintre asperitățile comportamentului și să se „cizeleze”.

Folosește și tu, ori de câte ori ai ocazia, acest aspect pozitiv al osmozei emoționale. Dacă, de exemplu, ești zgârcit, deprinde-te să

nu te întreci cu Harpagon – numai inimile generoase atrag măririle și ating măreția. Asociază-te cu persoane darnice. Te vei molipsi și te vei elibera de constrângeri autoimpuse sau cu care te-ai obișnuit.

Dacă ești morocănos, stai în preajma celor veseli. Dacă ești un singuratic, împrietenește-te cu cei deschiși și „de gașcă”. Nu te apropia de oamenii care au aceleași defecte ca ale tale – acest lucru le va agrava și te va împiedica să progresezi. Clădește-ți relații numai pe baza afinităților pozitive. Fă-ți din aceasta o regulă de viață și vei beneficia de pe urma ei cu mult mai mult decât din toate psihoterapiile din lume.

Ultimul cuvânt: Recunoaște-i din mulțime pe cei norocoși, ca să

alegi tovărășia lor și pe cei ghinioniști, ca să fugi de ei. Nefericirea este, de obicei, un păcat de prostie și, pentru cei care pătimesc de pe urma ei, nu este boală mai molipsitoare. Nu lăsa vreodată ușa deschisă nici în fața celui mai neînsemnat necaz, căci, dacă o faci, pe urma lui vor năvăli multe altele. […] Nu trebuie să te prăpădești din cauza suferinței altuia. (Baltasar Gracián, 1601 – 1658) CONTRAARGUMENT

Această lege nu admite contraargumente. Are aplicabilitate universală. Nu ai nimic de câștigat dacă te asociezi cu oamenii care te molipsesc de necazurile și nefericirea lor, pe câtă vreme dacă