Mai târziu, artistul a utilizat această strategie cu un foarte mare succes. Toate interviurile sale sunt niște exerciții de exprimare sibilinică: lucruri vagi, plutind într-un aer de ambiguitate, în jurul cărora ziaristul se învârtea în cerc, încercând să înțeleagă sau să
reconstituie „profunzimea” filosofică a unor crâmpeie de fraze ce adesea nu aveau niciun sens. Warhol detesta să vorbească despre arta sa – interpretarea operei o lăsa în seama celorlalți. Pretindea că
deprinsese această tehnică de la un maestru al enigmei, Marcel Duchamp, un alt pictor contemporan, care constatase înaintea lui Warhol că lumea vorbea despre lucrările lui cu atât mai mult cu cât mai puțin vorbea el însuși. Și cu cât oamenii vorbeau mai mult despre tablourile sale, cu atât deveneau ele mai valoroase.
Spunând mai puțin decât ar fi necesar, creezi aparența sensurilor adânci și a puterii. În plus, dacă nu faci risipa de cuvinte,
nu riști nici să dai drumul la prostii ori să lași să-ți scape informații prețioase, adică periculoase. În 1852 a venit pe tronul Rusiei noul țar Nicolae I. Aproape imediat după încoronare, a izbucnit o rebeliune de orientare liberală, urmărind modernizarea țării și alinierea economiei și administrației civile la standardele europene ale vremii. Rebeliunea, cunoscută în istorie sub numele de „Revolta decembristă”, a fost înăbușită cu brutalitate, iar țarul l-a condamnat la moarte pe unul dintre conducătorii ei, Kondrat Rileiev. În ziua execuției, Rileiev a fost suit pe platforma spânzurătorii și i s-a pus ștreangul în jurul gâtului. Trapa de sub picioarele condamnatului s-a deschis, dar funia s-a rupt și omul s-a prăbușit la pământ. O
asemenea întâmplare era considerată pe atunci un semn al destinului și o dovadă că vinovatul primise iertarea cerească, drept care, prin tradiție, era grațiat. Rileiev s-a ridicat de jos, clătinându-se. Plin de noroi, dar convins că fusese salvat, s-a adresat mulțimii:
„Vedeți și voi că aici, în Rusia, nimic nu se face așa cum trebuie, nici măcar un ștreang de spânzurătoare!”
S-a trimis în grabă un mesager la Palatul de iarnă, pentru a-l informa pe țar că execuția dăduse greș. Deși dezamăgit de întorsătura pe care o luaseră lucrurile, Nicolae I s-a așezat să
semneze grațierea, întrebând, în treacăt: „Și Rileiev a spus ceva despre această minune?” Mesagerul a răspuns: „Sire, a zis că rușii nu știu să facă nici măcar un ștreang”.
„Dacă e așa, hai să-i dovedim contrariul”, a hotărât țarul și a rupt hârtia pe care tocmai o semnase. A doua zi, Rileiev a fost spânzurat din nou. De data aceasta, funia nu s-a mai rupt.
Învață o lecție esențială: o dată rostite, cuvintele nu mai pot fi luate înapoi. Nu le lăsa să-ți scape de sub control. Fii atent îndeosebi la remarcile sarcastice: satisfacția de moment pe care o încerci proferându-le nu merită prețul ce nu vei întârzia să-l plătești.
Imagine: Oracolul din Delphi. La întrebările vizitatorilor, preoteasa lui Apollo obișnuia să rostească doar câteva cuvinte enigmatice, care păreau pline de sens și de însemnătate. Nimeni nu își îngăduia să nesocotească vorbele Oracolului. Ele aveau asupra tuturor putere de viață și de moarte.
Ultimul cuvânt: Niciodată să nu începi să-ți miști buzele și dinții înainte ca supușii tăi să facă acest lucru. Cu cât păstrez tăcerea
un timp mai îndelungat, cu atât mai repede își vor mișca alții buzele și dinții lor. Când își mișcă buzele și dinții, îmi dezvăluie adevăratele intenții pe care le au. […] Dacă monarhul nu se înconjoară de mister, sfetnicii vor găsi calea de a-și spori puterea din ce în ce mai mult. (Han-fei- u, filosof chinez din secolul al III-lea î. Hr.)
CONTRAARGUMENT
Există împrejurări când este înțelept să renunți la tăcere.
Uneori, ea poate genera suspiciune și neliniște, mai ales în mintea superiorilor ierarhici. La fel, un comentariu vag și voit ambiguu riscă să dea naștere la interpretări care nu ți-ar fi favorabile. Tehnica tăcerii și a zgârceniei verbale trebuie utilizată cu mare grijă și numai în situațiile adecvate. Sunt cazuri în care este mai inteligent să joci rolul bufonului curții – glumețul ce știe prea bine că este mai deștept ca regele: vorbește și vorbește, îi amuză pe toți și nimeni nu bănuiește că ar fi ceva mai mult decât un simplu bufon.
În plus, cuvintele se pot transforma ele însele într-o „perdea de fum” menită să mascheze viclenia pe care o pui la cale. Umple-i cu vorbe urechile ascultătorului tău – îi vei distrage atenția de la faptele tale și îl vei ține sub vraja ta. Astfel, cu cât vorbești mai mult, cu atât mai puțină suspiciune vei trezi. Oamenii vorbăreți nu sunt considerați vicleni sau înclinați spre a practica manipularea, ci par mai degrabă neajutorați și sinceri. Această tehnică este reversul celei a tăcerii: vorbind mai mult decât ar fi necesar și creându-ţi o imagine de vulnerabilitate și de inferioritate intelectuală, îți asiguri o mai mare libertate de manevră și îți ascunzi mai bine planurile perfide.
LEGEA 5
REPUTAȚIA CONTEAZĂ ENORM –
APĂRĂ-ȚI-O DIN TOATE PUTERILE
ARGUMENT
Reputația este piatra unghiulară a puterii. Numai pe ea se poateîntemeia capacitatea de a intimida și de a obține victoria; dacă îți pierzireputația, devii vulnerabil și vei fi atacat din toate direcțiile. Păstrează-ți oreputație ireproșabilă. Fii mereu vigilent față de orice asalt potențial șizdrobește-l înainte de deveni periculos. Între timp, învață cum să-țidistrugi dușmanii adâncind breșele din zidul reputației lor, apoi dă-te la oparte și lasă opinia publică să-i ducă la spânzurătoare.
RESPECTAREA LEGII (I)
În timpul războiului celor trei regate din China secolului al III-lea d. Hr. (207 – 265), marele Chuko Liang, conducătorul oștilor din regatul Shu, și-a trimis impresionanta armată într-o tabără destul de îndepărtată, iar el însuși a rămas într-un orășel, împreună cu o mână de soldați. Pe neașteptate, santinelele i-au adus vestea alarmantă că se apropia o oștire de peste o sută cincizeci de mii de oameni, comandată de Sima Yi. Cu numai o sută de ostași, Liang nu avea nicio șansă de a se apăra. Situația lui era disperată. Dușmanii urmau, în sfârșit, să pună mâna pe renumitul general.
Fără a sta să-și plângă de milă sau să-și reproșeze imprudența, Liang le-a ordonat soldaților să-și coboare stindardele, să deschidă
larg porțile orașului și să se ascundă. În ceea ce-l privea, el s-a îmbrăcat într-o rasă de călugăr taoist și s-a postat în locul cel mai vizibil de pe zidul cetății. A aprins tămâie, și-a acordat lăuta și a început să cânte. După câteva clipe, a zărit armata inamică
apropiindu-se implacabil, ca o maree de oameni. Prefăcându-se că
nu o bagă în seamă, generalul continua să cânte, acompaniindu-se la lăută.
Curând, falangele dușmane ajunseseră la porțile orașului. În fruntea lor se afla Sima Yi, care l-a recunoscut imediat pe omul așezat pe zid.
Deși oștenii săi ardeau de nerăbdare să dea iureș în cetatea lipsită de apărare, Sima Yi ezita. Le-a poruncit să rămână pe loc, iar el a stat, s-a uitat îndelung la generalul Liang, după care a dat ordin de grabnică retragere.
Comentariu
Chuko Liang era cunoscut îndeobște sub porecla de „Dragonul adormit”. Faptele sale de arme din războiul celor trei regate au devenit legendare. Odată, în tabăra sa a venit un om ce pretindea că
este locotenent, că dezertase din armata dușmană și că avea informații prețioase despre aceasta. Liang și-a dat seama numaidecât că era vorba de o capcană și a pus să fie decapitat falsul fugar. Totuși, în ultima clipă, înainte ca securea să-i despartă
omului capul de trunchi, generalul a oprit execuția și i-a oferit acestuia viața în schimbul promisiunii că va deveni agent dublu.
Recunoscător și înspăimântat de moarte, spionul a primit târgul și a început să transmită foștilor săi stăpâni informații false. Liang a câștigat astfel bătălie după bătălie.
Într-o altă împrejurare, Liang a izbutit să fure un sigiliu militar și a pecetluit cu el o seamă de documente false, prin care trupele dușmane au fost trimise departe de pozițiile sale. O dată dispersată
armata vrăjmașă, generalul a cucerit fără efort trei orașe, asigurându-și controlul asupra unei întregi fâșii-coridor din regatul inamic. Cu altă ocazie, a reușit să-și convingă inamicul că unul dintre cei mai destoinici generali ai săi era un trădător – faptă prin care l-a determinat pe acest valoros ofițer să dezerteze și să se alăture armatei sale. Dragonul adormit își cultiva cu mare grijă
reputația – trecea drept omul cel mai inteligent din toată China, în stare să scoată întotdeauna câte un as din mânecă. La fel de imbatabilă ca și cea mai puternică dintre arme, această reputație a sa băga groaza în dușmani.
Sima Yi luptase de zeci de ori împotriva lui Chuko Liang și îl
