răscumpere un așa de îngrozitor păcat, iar vinovatul primea ce meritase.

La curte, vei fi încondeiat în alb sau negru, după cum ești de neam saudin popor.

După fabulele alese ale lui Jean de la Fontaine, 1621 – 1695

Comentariu

Barnum a recurs la două tactici diferite pentru a-l discredita pe rivalul său. Prima era simplă: consta în a semăna îndoiala în stabilitatea și solvabilitatea Muzeului Peale, îndoiala este o armă

foarte puternică. O dată ce germenii ei încolțesc în mintea oamenilor prin zvonurile răspândite cu abilitate, adversarii tăi se vor afla în fața unei dileme teribile. Pe de o parte, se pot apăra dezmințind aceste zvonuri și chiar aducând dovezi din care să

reiasă că i-ai calomniat. Totuși suspiciunea nu va fi înlăturată total.

Lumea va continua să se întrebe de ce se agită cu atâta disperare?

Oare iese cumva fum dacă nu a fost făcut vreun foc? Dacă, pe de altă parte, rivalii se hotărăsc să adopte o atitudine arogantă și să te ignore, necombătute, zvonurile vor crește în amploare. Puse în circulație cu pricepere, ele ajung să devină atât de agasante și destabilizatoare, încât, apărându-se, victimele comit o mulțime de greșeli. Aceasta constituie arma perfectă a celor care nu pot conta pe capitalul unei reputații proprii.

După ce Barnum și-a clădit o asemenea reputație, a recurs la cea de-a doua tactică, mai puțin agresivă: aceea a parodierii demonstrațiilor de hipnotism organizate de Peale. A atacat reputația acestuia cu arma ridiculizării. Din nou, succes pe toată

linia. Dacă dispui de o bază solidă de respectabilitate, ridiculizarea adversarului te ajută să-ți atingi două scopuri în mod simultan: îl pui într-o situație jenantă, silindu-l să intre în defensivă și atragi un plus de atenție asupra propriei tale persoane, sporindu-ți astfel reputația. Într-o asemenea împrejurare, calomnia și insulta sunt arme prea dure. Arată urât și există riscul să-ți dăuneze în loc de a-ți Î

ajuta. Înțepăturile nu prea severe și gluma denotă faptul că ești suficient de conștient de valoarea pe care o ai ca să îți permiți să

emiți ironii la adresă rivalilor. Această aparență de om căruia îi place să facă haz îți va da un aer inofensiv, fără să-i apere pe ei de săgețile care le compromit reputația.

Este mai ușor să te împaci cu o conștiință încărcată decât cu oreputație pătată.

Friedrich Nie sche, 1844 – 1900

CHEILE PUTERII

Nu reușim să-i cunoaștem în profunzime pe cei din jur; nici măcar pe prietenii noștri cei mai apropiați. Caracterul lor ascunde întotdeauna unghere tainice, în care nu putem pătrunde.

Imposibilitatea de a ne descifra până la capăt semenii riscă să ne provoace destulă tulburare dacă stăm să ne gândim prea mult la ea.

Este limpede că nu avem cum să-i înțelegem și să-i judecăm în cunoștință de cauză. Ca urmare, preferăm să ignorăm această stare de lucruri și să ne luăm după aparențe – haine, gesturi, cuvinte, fapte. Pe planul vieții sociale, aparențele rămân singurul reper al

„analizei”. Indiferent ce altceva ți se spune, adevărul este acesta și numai acesta. Orice pas greșit, orice schimbare bruscă sau neinspirata în această privință se poate dovedi catastrofală.

Iată de ce este de o importanță capitală să-ți construiești singur și să-ți păstrezi o reputație impecabilă.

Această reputație te va apăra ca un scut în jocul atât de periculos al aparențelor, împiedicând privirile indiscrete să ajungă

până la tine cel adevărat și distrăgând atenția adversarilor. Astfel, îți menții controlul asupra imaginii tale – adică asupra felului cum te judecă lumea – ceea ce constituie o poziție extrem de puternică.

Forța imaginii seamănă cu un act de magie: dintr-o singură mișcare a baghetei fermecate, ea te face de două ori mai influent sau îi alungă pe toți din preajma ta. Doar de reputația omului depinde dacă aceleași fapte ale sale vor fi considerate minunate sau oribile.

În China antică, la curtea suveranului din regatul Wei, trăia și Mi Tzu-hsia, om reputat pentru desăvârșita sa politețe și amabilitate. Ajunsese favoritul regelui. Una dintre legile vechi

prevedea că „oricui va merge pe ascuns cu trăsura regelui i se vor reteza picioarele”, dar atunci când mama lui a căzut bolnavă, Mi Tzu-hsia a folosit trăsura regală ca să se ducă s-o vadă, pretinzând că

primise permisiunea suveranului sau. La aflarea veștii despre cele întâmplate, acesta a spus: „O, ce fiu devotat este Mi Tzu-hsia! De dragul mamei sale a uitat că se făcea vinovat de o crimă ce l-ar fi pus în primejdia de a-și pierde picioarele!”

Într-o altă împrejurare, regele și favoritul său se plimbau printr-o livadă. Mi Tzu-hsia a început să mănânce o piersică pe care nu putea s-o termine. I-a oferit cealaltă jumătate regelui. Acesta a remarcat: „Iubirea ta pentru mine este atât de mare, încât ai lăsat deoparte propria ta plăcere de a mânca fructul, ca să-mi dai mie o bucată din el!”

După un timp, însă, ceilalți curteni, foarte invidioși, au răspândit zvonul că, de fapt, Mi Tzu-hsia era perfid și arogant și au izbutit să-i distrugă reputația. Regele însuși îi interpreta purtarea într-o cu totul altă lumină. „Individul acesta s-a urcat o dată în trăsura mea și a pretins că eu îi dădusem voie”, le-a spus el supușilor, mânios și a adăugat: „Altă dată, mi-a oferit o piersică pe jumătate mâncată”. Pentru aceleași fapte care, mai înainte, când era în grații, îi atrăseseră laudele regelui, Mi Tzu-hsia avea acum de suferit reproșuri.

Din capul locului, trebuie să te străduiești să-ți creezi o reputație solidă pentru o anumită calitate – generozitatea, onestitatea sau abilitatea. Această calitate te va scoate din rândul oamenilor obișnuiți, iar lumea va începe să vorbească de tine. Pasul următor este să-ți faci cât mai cunoscută această reputație – cu subtilitate, însă: nu porni la ridicarea pereților înainte de a termina turnarea fundației. Procedează atent și vei vedea cum imaginea ta câștigă teren și se răspândește tot mai mult, asemenea unui incendiu.

O reputație serioasă îți dă prestanță și te face sa fii considerat mai puternic decât ești în realitate, fără să ai nevoie de o prea mare cheltuială de energie. În plus, îți conferă o aureolă care inspiră

respect și chiar teamă. Pe frontul din nordul Africii, în timpul celui de-al doilea război mondial, un remarcabil strateg german, feldmareșalul Erwin Rommel (la data respectivă, general) ajunsese celebru prin abilitatea manevrelor sale înșelătoare, astfel încât și-a atras porecla de „Vulpe a deșertului” și numai la auzul numelui său,

dușmanii intrau în panică. Chiar și după ce armata comandată de el și-a pierdut din forță, iar tancurile britanice depășiseră numeric efectivele de blindate germane în proporție de cinci la unu, orașe întregi luau măsuri de evacuare generală la știrea că Rommel se afla prin apropiere.

Se spune că reputația ţi-o ia înainte oriunde mergi. Dacă ea inspiră respect, o mare parte din ceea ce ai de făcut se face de la sine, fără să fie necesar să intervii, fără să fii silit să rostești o vorbă.

Prin urmare, succesul prezent depinde de succesele trecute. O

mare parte din victoriile „navetei diplomatice” a lui Henry Kissinger s-a bazat pe reputata sa capacitate de a netezi asperitățile punctelor de vedere divergente. Nimănui nu i-ar fi convenit să fie considerat atât de nerezonabil încât să nu se lase convins de acest negociator înnăscut. Orice tratative de pace păreau a căpăta șansa de a deveni un fapt împlinit îndată ce se afla că va lua parte la ele și Kissinger.

Nu te complica și clădește-ți reputația pe numai o singură

calitate din câte ai: una remarcabilă. Această calitate – să spunem, eficiența sau seducția – trebuie să devină o carte de vizită care să-ți anunțe prezența și să-i captiveze pe toți. O reputație de onestitate îți va permite să te dedai la orice gen de malversațiuni. Casanova își folosea ca armă de seducție chiar faima de seducător. Femeile care auziseră de forța irezistibilă a farmecului său deveneau nebune de curiozitate și doreau să descopere singure motivele celebrității acestui cuceritor de inimi.

Poate că reputația ta nu mai este imaculată, așa încât nu ești în măsură să uzezi de ea. Într-un asemenea caz, ar fi mai înțelept să te asociezi cu cineva a cărui imagine îți contracarează lipsurile și să

profiți de bunul renume al acestei persoane pentru a ți-l spăla pe al tău și a mai acumula câteva „puncte”. Nu este ușor, de pildă, să te reabilitezi singur după ce lumea te-a etichetat ca necinstit. O poți face, însă, alăturându-te unui om cunoscut ca întruchipare a onestității și corectitudinii. Când P. T. Barnum a simțit nevoia să-și amelioreze imaginea de promotor al unor divertismente de factură

vulgară, a invitat-o pe celebra cântăreață de operă Jenny Lind, din Europa. I-a sponsorizat turneul prin America și strălucirea de înaltă

clasă a artistei s-a răsfrânt și asupra lui. În mod similar, nou îmbogățiților americani de la sfârșitul secolului al XVIII-lea le-a venit foarte greu să scape de reputația de duritate, lipsă de scrupule

și incultură pe care şi-o creaseră. Abia după ce au început să

colecționeze opere de artă și numele de Morgan și Frick a putut fi

„asociat” cu cele ale lui da Vinci și Rembrandt, au reușit să-și mai atenueze renumele oarecum dubios.

Reputația reprezintă o valoare ce trebuie ocrotită cu grijă și tezaurizată ca o comoară. Este necesar să o aperi de orice atac posibil și să anticipezi orice tentativă de compromitere a imaginii tale, mai ales dacă te afli în plin efort de a ţi-o stabili temeinic. O

dată ce acest proces de consolidare s-a încheiat și renumele tău este asigurat, nu te lăsa înfuriat și nu deveni excesiv de susceptibil la auzul comentariilor calomnioase ale dușmanilor. O atare atitudine demonstrează nesiguranță, iar tu trebuie să ai încredere în reputația ta. Rămâi cu fruntea sus și nu te zbate disperat, încercând să te aperi. Pe de altă parte, atacarea reputației unui om este o armă

puternică, mai ales în situația în care poziția atacatorului este mai slabă decât aceea a „țintei” sale. Cel vizat are mult mai mult de pierdut decât calomniatorul, a cărui reputație este de obicei atât de

„subțire” încât nici nu poate fi luată în vizorul ripostei. Și Barnum a recurs cu mare efect la acest gen de campanii de compromitere, în tinerețea sa. Totuși această tactică necesită multă abilitate: trebuie evitată crearea impresiei că acționezi împins de o meschină dorință

de răzbunare sau din invidie. Dacă nu distrugi reputația dușmanului cu inteligență, riști să ţi-o ruinezi pe a ta.