RESPECTAREA LEGII (I)
În 1910, un anume domn Sam Geezil, din Chicago, și-a vândut afacerea cu antrepozite contra unei sume de aproape un milion de dolari. S-a hotărât să se retragă dintr-o mare parte din activitățile de până atunci, ca să se ocupe de administrarea numeroaselor lui proprietăți, dar, în adâncul sufletului, tânjea după viața palpitantă
de mai înainte. Într-o zi, la biroul său s-a prezentat un tânăr, pe nume Joseph Weil care și-a exprimat dorința de a cumpăra un apartament scos la vânzare. Geezil i-a explicat condițiile: prețul era de opt mii de dolari, cu un acont de două mii. Weil a răspuns că se va gândi până a doua zi, însă în dimineața următoare a revenit și s-a
oferit să plătească pe loc cele opt mii de dolari, dacă Geezil se declara de acord să mai aștepte câteva zile, până când cumpărătorul încheia o altă afacere aflată în curs de perfectare. Chiar dacă se retrăsese parțial din activitate, Geezil rămăsese același om ager și prudent – era curios de unde urma să scoată Weil o sumă atât de mare de bani gheață (astăzi, peste o sută cincizeci de mii de dolari), atât de repede. Acesta nu părea dispus să-i dea detalii, dimpotrivă, s-a grăbit să schimbe subiectul, dar Geezil a insistat. În sfârșit, după
ce acesta i-a dat asigurări că îi va păstra secretul, Weil i-a povestit următoarele: un unchi al său era secretarul unui club de multimilionari. Cu zece ani înainte, aceștia cumpăraseră ieftin o cabană de vânătoare în statul Michigan. Nu folosiseră cabana de câțiva ani, așa încât deciseseră s-o vândă și i-au cerut unchiului lui Weil să obțină cât putea obține și să încheie tranzacția. Din anumite motive – motive serioase și personale – unchiul ținea să le plătească
o „poliță” acestor domni și acum sosise ocazia potrivită. Voia să
vândă cabana cu treizeci și cinci de mii de dolari unui cumpărător de paie, pe care trebuia să-l găsească Weil însuși. Foștii proprietari erau prea bogați ca să le pese de o asemenea sumă neînsemnată, drept care omul de paie ar fi revândut apoi casa la prețul ei real, de o sută cincizeci și cinci de mii, iar unchiul, Weil și acest al treilea partener ar fi împărțit banii revânzării. Totul era legal, iar cauza justă, adică o mică revanșă a unchiului.
Lui Geezil i s-a trezit interesul – s-a hotărât să fie el acest al treilea partener. Weil a părut să respingă o asemenea idee, dar Geezil ținea morțiș să participe. Tentația unui profit substanțial și emoția aventurii îl atrăgeau irezistibil: a mușcat din momeală. Weil i-a explicat că trebuia să dea cei treizeci și cinci de mii de dolari, prețul cabanei, pentru ca afacerea să se încheie. Milionar el însuși, acesta a spus că face rost de bani într-o clipă. Weil i-a mai temperat entuziasmul și a spus că îi va aranja o întâlnire cu unchiul și milionarii la Galesburg, în statul Illinois. Zis și făcut.
În trenul către Galesburg, Geezil l-a cunoscut pe unchi – un bărbat impozant și serios – cu care a discutat, plin de interes, întreaga afacere. Weil mai adusese pe cineva, o matahală pe nume George Gross; a explicat că era și antrenor de box, iar Gross, unul dintre luptătorii lui cei mai promițători; îl luase cu el ca să fie sigur că, lăsat de capul lui, nu s-ar antrena așa cum trebuie și și-ar ieși din formă. Gross nu prea arăta a viitor campion – avea părul cărunt și
burtă, dar Geezil era prea prins de emoția afacerii ca să mai fie atent la amănunte.
Ajunși la Galesburg, Weil și unchiul său s-au dus imediat să-i caute pe milionari. Geezil a rămas la hotel, împreună cu Gross, care și-a pus repede echipamentul și a început să „boxeze”, lovind în gol.
Preocupat cum era, Geezil nu și-a dat seama cât de prost se mișca
„sportivul” și cât de epuizat era după numai câteva minute de
„antrenament”, în ciuda existenței unor vagi urme de „stil”. O oră
mai târziu, și-au făcut apariția Weil, unchiul acestuia și milionarii –
un grup de bărbați cu aer distins și costume foarte elegante.
Întâlnirea s-a desfășurat bine, iar aceștia au decis să vândă cabana lui Geezil, care deja virase suma la una dintre băncile locale.
Nu era vorba despre o afacere de o prea mare importanță și, după perfectarea ei, milionarii s-au relaxat și au început să
vorbească pe un ton degajat despre marea lume a finanțelor, pomenind, în treacăt, numele miliardarului J. P. Morgan ca și cum l-ar fi cunoscut personal. În cele din urmă, unul dintre ei l-a remarcat pe boxerul rămas într-un colț. Weil le-a explicat rostul prezenței acestuia. Bancherul a spus că și el avea un boxer printre cunoștințele sale și i-a dat și numele. Weil a izbucnit într-un râs sfidător și s-a lăudat că Gross ar putea lesne să-l trimită la podea pe celălalt.
Conversația s-a îndreptat spre box și, aparent sigur de sine, Weil i-a provocat pe toți să parieze. Milionarii s-au declarat de acord și au plecat, urmând ca a doua zi să-și aducă omul lor și să organizeze meciul.
Îndată ce au părăsit camera de hotel, unchiul l-a luat la rost pe Weil de față cu Geezil – nu aveau destui bani, a zis el, și dacă ceilalți pariori și-ar da seama de acest lucru, și-ar pierde slujba de secretar.
Weil i-a cerut iertare pentru încurcătura în care îl băgase, dar l-a asigurat că avea un plan: îl cunoștea și el pe boxerul cu care trebuia să lupte Gross și dacă îi dădea o mică sumă de bani, omul s-ar lăsa bătut, iar ei ar câștiga pariul. Și de unde avea Weil de gând să ia banii?, l-a întrebat, supărat, unchiul. Fără ei erau pierduți. Geezil s-a hotărât pe loc. Nu dorea să riște afacerea lui, așa încât s-a oferit să
avanseze cele treizeci și cinci de mii de dolari pentru partea lor din miză. Chiar dacă pierdeau pariul, putea să obțină telegrafic alți bani și tot ieșea în câștig de pe urma vânzării cabanei de vânătoare. Și unchiul și nepotul i-au mulțumit. Cu cincisprezece mii ale lor și treizeci și cinci de mii ale lui Geezil, reușeau să acopere miza Î
meciului. În seara aceea, în camera de la hotel, privindu-i pe cei doi boxeri punând la punct „coregrafia” partidei de a doua zi, Geezil se bucura la ideea că era pe cale să dea o lovitură strașnică și să obțină
un profit frumos atât din revânzarea cabanei, cât și din meciul de box.
IEHU, REGELE LUI ISRAEL, SE PREFACE CĂ ESTE UN
CREDINCIOS AL IDOLULUI BAAL
Apoi a adunat Iehu tot poporul și a zis: „Ahab a slujit puțin lui Baal,Iehu însă îi va sluji mai mult. Deci chemați la mine pe toți prorocii luiBaal, pe toți slujitorii lui și pe toți preoții lui, și nimeni să nu lipsească,pentru că am să fac o jertfă mare lui Baal. Tot cel ce va lipsi nu va rămânecu viață”. Iehu însă a făcut aceasta cu gând viclean, ca să stârpească peslujitorii lui Baal. Și a zis Iehu: „Vestiți o zi de sărbătoare în cinstea luiBaal!”
Și au vestit, iar Iehu a trimis în tot Israelul de au venit toți slujitoriilui Baal și n-a rămas niciunul care să nu fi venit. După aceea au intrat întemplul lui Baal și s-a umplut templul de la un capăt la celălalt. […] Apoia intrat și Iehu cu Ionadab, fiul lui Recab, în templul lui Baal și a zisslujitorilor lui Baal: „Căutați și vedeți nu cumva se află printre voi carevadin slujitorii DOMNULUI, pentru că aici trebuie să fie numai slujitoriilui Baal singuri”. Apoi s-au apropiat ei să facă jertfele și arderile de tot.
Iar Iehu a pus afară op eci de oameni și le-a zis: „Sufletul aceluiacăruia îi va scăpa careva din oamenii pe care vi-i voi da în mâini va fi înlocul celui scăpat”.
Iar după ce s-a isprăvit arderea de tot, Iehu a zis către oștenii săi șicătre căpeteniile lor: „Duceți-vă și-i ucideți și să nu scape niciunul”.
Oștenii și căpeteniile i-au lovit cu ascuțișul săbiei și i-au aruncatacolo. Apoi s-au dus în cetate unde era capiștea lui Baal, au scos idolii dincapiștea lui Baal și i-au ars.
Și au sfărâmat chipul cel cioplit al lui Baal și au dărâmat capiștea luiBaal și au făcut din ea loc de necurățenii până în ziua de astăzi.
Astfel a stârpit Iehu pe Baal din pământul lui Israel.
Vechiul Testament, IV Regi, 10 : 18 – 28
Meciul a avut loc a doua zi. Pariurile le-a strâns Weil și, pentru mai multă siguranță, banii au fost puși într-o casetă de metal încuiată. Totul a mers exact așa cum fusese plănuit de cu seară.
p
Milionarii păreau indispuși și dezamăgiți de felul în care lupta boxerul lor, iar Geezil visa la câștigul ușor ce urma să-i cadă în brațe. Apoi, brusc, un pumn zdravăn al adversarului lui Gross l-a azvârlit pe acesta cât colo. Gross a căzut și a rămas lat, cu sângele izbucnindu-i pe gură și pe nas. A tușit, s-a înecat și apoi nu s-a mai mișcat deloc. Unul dintre milionari, medic de meserie, s-a aplecat să-i ia pulsul, apoi a anunțat că omul era mort. Au intrat în panică –
toți doreau să plece cât mai repede, înainte de sosirea polițiștilor, altfel riscau să fie acuzați de crimă.
Îngrozit, Geezil a părăsit în mare grabă mica sală de box și s-a întors la Chicago, lăsând în urmă cele treizeci și cinci de mii de dolari, de care era acum bucuros să uite – suma părea un preț
