Îndată ce au părăsit camera de hotel, unchiul l-a luat la rost pe Weil de față cu Geezil – nu aveau destui bani, a zis el, și dacă ceilalți pariori și-ar da seama de acest lucru, și-ar pierde slujba de secretar.

Weil i-a cerut iertare pentru încurcătura în care îl băgase, dar l-a asigurat că avea un plan: îl cunoștea și el pe boxerul cu care trebuia să lupte Gross și dacă îi dădea o mică sumă de bani, omul s-ar lăsa bătut, iar ei ar câștiga pariul. Și de unde avea Weil de gând să ia banii?, l-a întrebat, supărat, unchiul. Fără ei erau pierduți. Geezil s-a hotărât pe loc. Nu dorea să riște afacerea lui, așa încât s-a oferit să

avanseze cele treizeci și cinci de mii de dolari pentru partea lor din miză. Chiar dacă pierdeau pariul, putea să obțină telegrafic alți bani și tot ieșea în câștig de pe urma vânzării cabanei de vânătoare. Și unchiul și nepotul i-au mulțumit. Cu cincisprezece mii ale lor și treizeci și cinci de mii ale lui Geezil, reușeau să acopere miza Î

meciului. În seara aceea, în camera de la hotel, privindu-i pe cei doi boxeri punând la punct „coregrafia” partidei de a doua zi, Geezil se bucura la ideea că era pe cale să dea o lovitură strașnică și să obțină

un profit frumos atât din revânzarea cabanei, cât și din meciul de box.

IEHU, REGELE LUI ISRAEL, SE PREFACE CĂ ESTE UN

CREDINCIOS AL IDOLULUI BAAL

Apoi a adunat Iehu tot poporul și a zis: „Ahab a slujit puțin lui Baal,Iehu însă îi va sluji mai mult. Deci chemați la mine pe toți prorocii luiBaal, pe toți slujitorii lui și pe toți preoții lui, și nimeni să nu lipsească,pentru că am să fac o jertfă mare lui Baal. Tot cel ce va lipsi nu va rămânecu viață”. Iehu însă a făcut aceasta cu gând viclean, ca să stârpească peslujitorii lui Baal. Și a zis Iehu: „Vestiți o zi de sărbătoare în cinstea luiBaal!”

Și au vestit, iar Iehu a trimis în tot Israelul de au venit toți slujitoriilui Baal și n-a rămas niciunul care să nu fi venit. După aceea au intrat întemplul lui Baal și s-a umplut templul de la un capăt la celălalt. […] Apoia intrat și Iehu cu Ionadab, fiul lui Recab, în templul lui Baal și a zisslujitorilor lui Baal: „Căutați și vedeți nu cumva se află printre voi carevadin slujitorii DOMNULUI, pentru că aici trebuie să fie numai slujitoriilui Baal singuri”. Apoi s-au apropiat ei să facă jertfele și arderile de tot.

Iar Iehu a pus afară op eci de oameni și le-a zis: „Sufletul aceluiacăruia îi va scăpa careva din oamenii pe care vi-i voi da în mâini va fi înlocul celui scăpat”.

Iar după ce s-a isprăvit arderea de tot, Iehu a zis către oștenii săi șicătre căpeteniile lor: „Duceți-vă și-i ucideți și să nu scape niciunul”.

Oștenii și căpeteniile i-au lovit cu ascuțișul săbiei și i-au aruncatacolo. Apoi s-au dus în cetate unde era capiștea lui Baal, au scos idolii dincapiștea lui Baal și i-au ars.

Și au sfărâmat chipul cel cioplit al lui Baal și au dărâmat capiștea luiBaal și au făcut din ea loc de necurățenii până în ziua de astăzi.

Astfel a stârpit Iehu pe Baal din pământul lui Israel.

Vechiul Testament, IV Regi, 10 : 18 – 28

Meciul a avut loc a doua zi. Pariurile le-a strâns Weil și, pentru mai multă siguranță, banii au fost puși într-o casetă de metal încuiată. Totul a mers exact așa cum fusese plănuit de cu seară.

p

Milionarii păreau indispuși și dezamăgiți de felul în care lupta boxerul lor, iar Geezil visa la câștigul ușor ce urma să-i cadă în brațe. Apoi, brusc, un pumn zdravăn al adversarului lui Gross l-a azvârlit pe acesta cât colo. Gross a căzut și a rămas lat, cu sângele izbucnindu-i pe gură și pe nas. A tușit, s-a înecat și apoi nu s-a mai mișcat deloc. Unul dintre milionari, medic de meserie, s-a aplecat să-i ia pulsul, apoi a anunțat că omul era mort. Au intrat în panică –

toți doreau să plece cât mai repede, înainte de sosirea polițiștilor, altfel riscau să fie acuzați de crimă.

Îngrozit, Geezil a părăsit în mare grabă mica sală de box și s-a întors la Chicago, lăsând în urmă cele treizeci și cinci de mii de dolari, de care era acum bucuros să uite – suma părea un preț

neînsemnat pentru norocul de a fi evitat să fie implicat într-o crimă.

Nu avea nici cea mai vagă dorință de a-l revedea vreodată pe Weil sau pe altcineva dintre ceilalți.

După ce Geezil și-a luat tălpășița cu cea mai mare viteză, Gross s-a ridicat singur de la podea. Sângele care cursese șuvoi provenea de la un balonaș umplut cu sânge adevărat – dar de la un pui de găină – diluat în apă caldă. Gross îl ținuse în gură și-i dăduse drumul la momentul potrivit. Întreaga poveste fusese plănuită de către Weil (cunoscut și sub porecla de „Yellow Kid”), unul dintre cei mai inventivi escroci din toate timpurile. El a împărțit banii cu

„bancherii” și „boxerii” – bineînțeles, escroci ca și el – realizând un câștig frumușel pentru numai câteva zile de „muncă”.

STRECOARĂ-TE ȘI STRĂBATE OCEANUL ÎN PLINĂ ZI

Aceasta înseamnă să creezi o fațadă care, cu timpul, ajunge să deaimpresia liniștitoare că totul este în regulă, ca de obicei, astfel încât, înspatele acestei fațade, strategul să manevreze nevăzut, în timp ce ochiituturor rămân atrași de imaginea familiară.

Cele treizeci și șase de strategii, citat preluat în Arta războiului la japonezi, Thomas Cleary, 1991

Comentariu

Faimosul Yellow Kid îl alesese pe Geezil drept fraierul perfect cu mult timp înainte de a-și elabora planul. Știa că figura cu meciul trucat era șmecheria ideală pentru a-l face pe Geezil să se despartă

de bani repede și definitiv, după cum știa și că dacă i-ar fi vorbit acestuia despre meci de la început, totul s-ar fi dus de râpă în mod lamentabil. Trebuia să-și ascundă intențiile și să distragă atenția victimei, creând o perdea de fum – vânzarea cabanei.

În tren și la hotel, mintea lui Geezil era concentrată asupra afacerii, profitului lesnicios și ocaziei de a se împrieteni cu niște oameni bogați. Astfel, el nu a remarcat forma proastă și vârsta avansată ale lui Gross. Atenția îi fusese îndreptată spre perdeaua de fum: gândul la afacere îl făcuse să nu mai observe realitatea decât după ce, deja implicat în toată povestea, devenise prea târziu să mai dea înapoi. Ajuns în acest punct, chiar dacă înțelesese că boxerul nu putea câștiga, rezultatul părea să depindă de trucarea meciului.

Apoi, în final, ultima înșelătorie fusese crearea iluziei că „sportivul”

murise, drept care fraierul a uitat complet de banii duși pe apa sâmbetei.

Învață lecția lui Yellow Kid: fațada liniștitoare, alcătuită din imagini banale, familiare (ce poate fi mai familiar pentru un afacerist decât perspectiva încheierii unei afaceri?!) constituie cea mai bună perdea de fum. Atenția fraierului este dirijată în altă

parte, suspiciunile lui sunt adormite. Abordează-ți victima înarmat cu o idee care să-i sugereze ceva obișnuit, cunoscut. După ce o derutezi, împinge-o pe o a doua cale, aceea care s-o aducă fără greș

acolo unde vrei să o determini să lunece, adică în capcana pregătită

de tine.

RESPECTAREA LEGII (II)

Pe la mijlocul anilor ’20, puternicii comandanți militari din Etiopia începuseră să înțeleagă ce poziție de forță ajunsese să ocupe un tânăr de viță nobilă, Haile Selassie, cunoscut și sub numele de Ras Tafari, care se apropiase deja de momentul când se putea proclama conducătorul lor și avea șanse să unifice țara, după

decenii de haos. Celor mai mulți rivali ai săi le venea foarte greu să

creadă că acest om pirpiriu, tăcut și politicos era în stare să

stăpânească atât de bine situația. Cu toate acestea, în 1927, Selassie i-a convocat pe rând, pe toți, la Addis-Abeba, unde i-a silit să-i declare supunere și loialitate, recunoscându-l drept conducător.

Unii i-au dat ascultare grabnic, alții au ezitat – unul singur a

îndrăznit să-l sfideze, Dejazmach Balcha, din Sidamo. Impetuos și slobod la vorbă, Balcha, un războinic puternic, îl considera pe Selassie slab din fire și nedemn de o asemenea funcție, drept care nu a răspuns convocării. Nerenunțând la stilul său afabil, dar insistent, în cele din urmă, tânărul lider i-a ordonat lui Balcha să se supună, iar Balcha a decis să o facă, dar și să întoarcă situația în favoarea sa și în defavoarea celui pe care îl socotea un pretendent nepotrivit la tronul Etiopiei: da, va veni în capitală, însă în momentul ales de el și însoțit de o armată de zece mii de soldați gata să-l apere sau chiar să dezlănțuie un război civil. Și-a așezat această armată pe o vale situată la vreo cinci kilometri de Addis-Abeba și a așteptat, asemenea unui rege, să primească o solie.

Selassie trebuia, desigur, să facă el drumul până la Balcha.

Într-adevăr, și-a trimis emisarii să-l invite pe general la un banchet oferit în onoarea sa. Balcha era departe de a fi un naiv și cunoștea destulă istorie ca să știe că, altădată, regii și căpeteniile războinice din Etiopia utilizaseră banchetele în chip de capcane. O

dată ajuns în palat și amețit de băutură, ar fi fost arestat sau chiar ucis pe loc. Ca să arate limpede că nu avea de gând să riște nimic, s-a declarat de acord să participe la recepție, dar numai dacă i se permitea să-și aducă garda personală, nu mai puțin de șase sute de soldați bine înarmați și pregătiți să-l apere cu prețul propriei lor vieți. Spre marea sa surpriză, Selassie i-a acceptat condițiile, răspunzându-i, plin de politețe, că era onorat să găzduiască niște ostași atât de merituoși.

Pe drum, Balcha și-a avertizat escorta să nu se atingă de băutură

și să fie gata oricând să intervină. Selassie i-a întâmpinat cu cea mai aleasă considerație și s-a arătat un amfitrion fermecător. Respectuos față de oaspetele său, s-a comportat ca și cum avea o disperată

nevoie de aprobarea și de cooperarea acestuia. Balcha, însă, a refuzat să se lase cucerit și i-a spus deschis rivalului său că, în cazul în care era împiedicat să se reîntoarcă în tabără până la căderea serii, trupele sale aveau ordin să atace capitala. Selassie a reacționat ca și cum o atare suspiciune i-ar fi jignit sentimentele. În timpul mesei, când a sosit momentul intonării tradiționalelor cântece în cinstea conducătorilor țării, a ținut numaidecât să i le dedice pe toate lui Balcha. Acestuia i se contura din ce în ce mai clar impresia că Selassie se temea de el și că era intimidat de prestigiul său de mare războinic ce nu putea fi întrecut în inteligență și stăpânire de Î