neînsemnat pentru norocul de a fi evitat să fie implicat într-o crimă.
Nu avea nici cea mai vagă dorință de a-l revedea vreodată pe Weil sau pe altcineva dintre ceilalți.
După ce Geezil și-a luat tălpășița cu cea mai mare viteză, Gross s-a ridicat singur de la podea. Sângele care cursese șuvoi provenea de la un balonaș umplut cu sânge adevărat – dar de la un pui de găină – diluat în apă caldă. Gross îl ținuse în gură și-i dăduse drumul la momentul potrivit. Întreaga poveste fusese plănuită de către Weil (cunoscut și sub porecla de „Yellow Kid”), unul dintre cei mai inventivi escroci din toate timpurile. El a împărțit banii cu
„bancherii” și „boxerii” – bineînțeles, escroci ca și el – realizând un câștig frumușel pentru numai câteva zile de „muncă”.
STRECOARĂ-TE ȘI STRĂBATE OCEANUL ÎN PLINĂ ZI
Aceasta înseamnă să creezi o fațadă care, cu timpul, ajunge să deaimpresia liniștitoare că totul este în regulă, ca de obicei, astfel încât, înspatele acestei fațade, strategul să manevreze nevăzut, în timp ce ochiituturor rămân atrași de imaginea familiară.
Cele treizeci și șase de strategii, citat preluat în Arta războiului la japonezi, Thomas Cleary, 1991
Comentariu
Faimosul Yellow Kid îl alesese pe Geezil drept fraierul perfect cu mult timp înainte de a-și elabora planul. Știa că figura cu meciul trucat era șmecheria ideală pentru a-l face pe Geezil să se despartă
de bani repede și definitiv, după cum știa și că dacă i-ar fi vorbit acestuia despre meci de la început, totul s-ar fi dus de râpă în mod lamentabil. Trebuia să-și ascundă intențiile și să distragă atenția victimei, creând o perdea de fum – vânzarea cabanei.
În tren și la hotel, mintea lui Geezil era concentrată asupra afacerii, profitului lesnicios și ocaziei de a se împrieteni cu niște oameni bogați. Astfel, el nu a remarcat forma proastă și vârsta avansată ale lui Gross. Atenția îi fusese îndreptată spre perdeaua de fum: gândul la afacere îl făcuse să nu mai observe realitatea decât după ce, deja implicat în toată povestea, devenise prea târziu să mai dea înapoi. Ajuns în acest punct, chiar dacă înțelesese că boxerul nu putea câștiga, rezultatul părea să depindă de trucarea meciului.
Apoi, în final, ultima înșelătorie fusese crearea iluziei că „sportivul”
murise, drept care fraierul a uitat complet de banii duși pe apa sâmbetei.
Învață lecția lui Yellow Kid: fațada liniștitoare, alcătuită din imagini banale, familiare (ce poate fi mai familiar pentru un afacerist decât perspectiva încheierii unei afaceri?!) constituie cea mai bună perdea de fum. Atenția fraierului este dirijată în altă
parte, suspiciunile lui sunt adormite. Abordează-ți victima înarmat cu o idee care să-i sugereze ceva obișnuit, cunoscut. După ce o derutezi, împinge-o pe o a doua cale, aceea care s-o aducă fără greș
acolo unde vrei să o determini să lunece, adică în capcana pregătită
de tine.
RESPECTAREA LEGII (II)
Pe la mijlocul anilor ’20, puternicii comandanți militari din Etiopia începuseră să înțeleagă ce poziție de forță ajunsese să ocupe un tânăr de viță nobilă, Haile Selassie, cunoscut și sub numele de Ras Tafari, care se apropiase deja de momentul când se putea proclama conducătorul lor și avea șanse să unifice țara, după
decenii de haos. Celor mai mulți rivali ai săi le venea foarte greu să
creadă că acest om pirpiriu, tăcut și politicos era în stare să
stăpânească atât de bine situația. Cu toate acestea, în 1927, Selassie i-a convocat pe rând, pe toți, la Addis-Abeba, unde i-a silit să-i declare supunere și loialitate, recunoscându-l drept conducător.
Unii i-au dat ascultare grabnic, alții au ezitat – unul singur a
îndrăznit să-l sfideze, Dejazmach Balcha, din Sidamo. Impetuos și slobod la vorbă, Balcha, un războinic puternic, îl considera pe Selassie slab din fire și nedemn de o asemenea funcție, drept care nu a răspuns convocării. Nerenunțând la stilul său afabil, dar insistent, în cele din urmă, tânărul lider i-a ordonat lui Balcha să se supună, iar Balcha a decis să o facă, dar și să întoarcă situația în favoarea sa și în defavoarea celui pe care îl socotea un pretendent nepotrivit la tronul Etiopiei: da, va veni în capitală, însă în momentul ales de el și însoțit de o armată de zece mii de soldați gata să-l apere sau chiar să dezlănțuie un război civil. Și-a așezat această armată pe o vale situată la vreo cinci kilometri de Addis-Abeba și a așteptat, asemenea unui rege, să primească o solie.
Selassie trebuia, desigur, să facă el drumul până la Balcha.
Într-adevăr, și-a trimis emisarii să-l invite pe general la un banchet oferit în onoarea sa. Balcha era departe de a fi un naiv și cunoștea destulă istorie ca să știe că, altădată, regii și căpeteniile războinice din Etiopia utilizaseră banchetele în chip de capcane. O
dată ajuns în palat și amețit de băutură, ar fi fost arestat sau chiar ucis pe loc. Ca să arate limpede că nu avea de gând să riște nimic, s-a declarat de acord să participe la recepție, dar numai dacă i se permitea să-și aducă garda personală, nu mai puțin de șase sute de soldați bine înarmați și pregătiți să-l apere cu prețul propriei lor vieți. Spre marea sa surpriză, Selassie i-a acceptat condițiile, răspunzându-i, plin de politețe, că era onorat să găzduiască niște ostași atât de merituoși.
Pe drum, Balcha și-a avertizat escorta să nu se atingă de băutură
și să fie gata oricând să intervină. Selassie i-a întâmpinat cu cea mai aleasă considerație și s-a arătat un amfitrion fermecător. Respectuos față de oaspetele său, s-a comportat ca și cum avea o disperată
nevoie de aprobarea și de cooperarea acestuia. Balcha, însă, a refuzat să se lase cucerit și i-a spus deschis rivalului său că, în cazul în care era împiedicat să se reîntoarcă în tabără până la căderea serii, trupele sale aveau ordin să atace capitala. Selassie a reacționat ca și cum o atare suspiciune i-ar fi jignit sentimentele. În timpul mesei, când a sosit momentul intonării tradiționalelor cântece în cinstea conducătorilor țării, a ținut numaidecât să i le dedice pe toate lui Balcha. Acestuia i se contura din ce în ce mai clar impresia că Selassie se temea de el și că era intimidat de prestigiul său de mare războinic ce nu putea fi întrecut în inteligență și stăpânire de Î
sine. În această situație, a început să creadă că toate atuurile se aflau în mâinile sale, fapt care avea să devină evident, după cum considera el, în zilele următoare.
La sfârșitul banchetului, generalul și escorta sa au pornit înapoi spre tabără, în mijlocul uralelor și salvelor de salut. Din când în când, Balcha își mai arunca privirile peste umăr, spre capitală, gândindu-se la strategia pe care o va alege. Se și vedea mărșăluind asupra orașului după o campanie scurtă și triumfătoare, la capătul căreia Selassie ar învăța să stea la locul lui – adică ori la închisoare, ori pe lumea cealaltă. Ajuns aproape de tabără, a văzut că lucrurile nu erau deloc în ordine – acolo unde mai înainte fusese o mare de corturi multicolore, întinsă până în zare, acum nu mai era nimic.
Doar fumul care se ridica, dezolant, dintr-o mulțime de focuri pe jumătate stinse. Ce naiba se întâmplase? Avea să afle destul de curând.
Un martor i-a povestit totul. În timp ce banchetul era în plină
desfășurare, tabăra fusese înconjurată, pe tăcute, de o armată
comandată de unul dintre aliații lui Selassie. Totuși aceste trupe nu veniseră ca să lupte, pentru că zgomotul bătăliei ar fi putut răzbate până la Addis-Abeba, ceea ce l-ar fi determinat pe Balcha să se reîntoarcă, împreună cu garda, ca să-și despresoare soldații. Selassie își „înarmase” oamenii cu… coșuri de bani. Ei au cumpărat toate armele ostașilor generalului, până la ultima pușcă. Cei care refuzau să le vândă de bunăvoie erau supuși intimidării și sfârșeau prin a ceda. Nu a fost nevoie decât de câteva ore și impresionanta oaste a lui Balcha, dezarmată, s-a împrăștiat de parcă nici nu existase vreodată.
Dându-și seama de pericol, generalul și-a luat garda și a pornit spre sud, dar înaintarea îi era acum îngreunată de foștii săi soldați, care blocau drumurile. Alternativa o reprezenta un marș către capitală, însă Selassie se gândise deja la această posibilitate și dispusese o armată numeroasă pe poziții de apărare în jurul orașului. Ca un bun șahist, prevăzuse toate „mutările” adversarului și îl împinsese în situația de mat. Pentru prima oară în viața lui, Balcha a trebuit să capituleze. Se pare că această înfrângere zdrobitoare l-a costat cu mult mai mult decât gloria: cuprins de remușcări pentru păcatul de trufie și de ambiție în care căzuse, vajnicul general s-a călugărit.
Comentariu
Selassie a avut o domnie lungă – totuși nimeni nu a putut afirma vreodată că a ajuns să-l cunoască și să-l înțeleagă pe de-a întregul. Poporului etiopian îi plac conducătorii aprigi, dar iată că
acest om amabil și pacifist s-a menținut la putere o vreme mult mai îndelungată decât oricare altul. Niciodată nervos ori nerăbdător, Selassie își învăluia victimele în zâmbete prietenoase, vrăjindu-le cu farmecul său și adormindu-le vigilența înainte de a le ataca și distruge. În cazul lui Balcha, viitorul împărat a mizat tocmai pe prudența generalului, pe suspiciunea sa că banchetul urma să
