Vor privi-ncruntaţi streinul poposit în satul lor...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Du-mă, mare, tu ce-alt’dată m-ai purtat de-atâtea ori
De cu ziuă până-n noapte şi din noapte până-n zori
Şi mi-ai dat să beau otrava dulce-a ducerii-n neştire
Şi m-ai legănat în visuri, în extaz şi-n nesimţire;
Du-mă iar în zarea-n care tu doar poţi să mă mai duci
Şi mă-ngroapă-n cimitirul fără flori şi fără cruci...
UNUI CÂNTĂREŢ
Îmbătrâneşti, şi versul tău
Îmbătrâneşte ca şi tine;
Cântai odată mult mai bine
Dar astăzi tot ce cânţi e rău.
Alt’dată cântecele tale
O lume-ntreagă le-nvăţa
Şi satul tot te îndrăgea
Dar astăzi cine-ţi iese-n cale?
Nu simţi cum cântecu-i sfârşit
Şi-n ţitera dezacordată
Zac moarte pentru lumea toată
Tot ce-ai cântat, tot ce-ai iubit?
CÂNTEC
În ochii tăi ca-n două oglinzi însufleţite
Amurgul îşi răsfrânge privirea-nsângerată
Şi ochii tăi sunt roşii ca două flori de mac
Plutind împerecheate pe luciul unui lac.
În ochii tăi amurgul, uşor, pe nesimţite,
Se stinge ca lumina din candela uitată
Şi ochii tăi din roşii se-ntunecă şi par
Doi ochi tăcuţi de sfântă pictaţi într-un altar.
NIHIL
Din Orientul plin de soare,
De flori,
De fructe aromate
Şi de poveşti neterminate,
Din Orientul plin de soare
Şi maladii molipsitoare,
În portul ce-şi deschide rada
Ca două albe maxilare
