Cu cine
Vom vorbi-mpreună de rău sau de bine
Rudele şi-amicii
Care-au să ne-ngroape
Cu „rouge-feu” pe buze
Şi „noir-mat” pe pleoape?...
Cine-o să ne-ntrebe, ce-am făcut în viaţă?
Când sfârşirăm piesa?
Dis-de-dimineaţă,
Sau în miezul zilei,
Sau mai pe-nserate,
Sau când bate toaca, noaptea jumătate?...
Cine-o să ne-ntrebe cine-am fost?
Şi cine
Va-nţelege-n fine, că Tu cu Mine
N-am fost decât nişte anonimi
Şi-n lume
N-am plâns niciodată şi-am făcut doar glume...
Cine-o să ne-asculte ― curios să ştie ―
Cum îşi schimbă-amanţii proza-n poezie?
Şi cine-şi va-nchide ochii de ruşine
Că-i vecinul nostru?
Cine? Cine? Cine?
Doamne!...
Fă ca-n groapa vecină cu noi,
Nu cumva copita plină de noroi
Să ne strice somnul
Şi să ne deştepte
Ca s-o luăm „dacapo” tot pe-aceleaşi trepte...
Fă să intre-n groapă, ce ne-a fost mai drag ―
Poartă fără gratii,
Casă fără prag,
Gură fără lacăt
Şi inimă, fără
Ornic, să ne-o schimbe oră după oră!...
Şi mai fă să intre şi dragostea noastră ―
Dragostea de mâine cu „semn de-ntrebare”
Fiindcă a treia groapă, mai are-o fereastră
Deschisă spre soare ―
O unică şi postumă consolare
