Ca să pricepi atunci prin tine
Simbolul unui triolet.
Voiam să te ofer Rozinei, cucernic
În iubire, ca o
Supremă jertfă de sperare
Extras din cupe de cacao!
Dar deodată în tăcerea de spectru verde
A agatei
Un matelot tuşea la proră
În do majorul Traviatei...
Căci te mâncase el, tiranul, crezând că eşti
Ca alte ouă!
Era în anul una mie şi nouă sute două şi nouă!...
MOARTEA AMANŢILOR
La marginea apei, cu sălcii şi plopi,
Trei gropari, azi-noapte, au săpat trei gropi...
Una pentru mine,
Una pentru tine,
Şi-alta pentru cine nu se ştie încă,
Fiindcă-a treia groapă este mai adâncă
Decât cele două
Pregătite nouă ―
Paturi noi în care vom dormi pe veci
Înveliţi în umbră şi-n cearceafuri reci.
Dar în groapa treia -
Doamne!...
Cine ştie
Cu ce mort dormi-vom în tovărăşie!
Vai, ce groapă-adâncă!...
Vai, ce groapă mare!...
Parc-ar vrea să-nghită mortul în picioare,
Nu cu floarea-n gură, ci culcat pe spate
Cum l-azvârliră cioclii în eternitate!
Cine-o fi vecinul nostru de-azi ’nainte?
Mort cu mintea-ntreagă sau scrântit la minte?
Vorbăreţ ca ploaia?
Arţăgos ca vântul?
Sau tăcut ca mutul ―
Mânca-l-ar pământul!...
Cine-o să ne ţină de urât?
