Tu să te gândeşti la grâul care face să-ncolţească
Iarna,
De sub piatra morii, năzuinţa şi speranţa,
Şi să-ţi aminteşti de glasul care macină Romanţa
Zilelor de mâine ―
Glasul dătător de pâine!
ROMANŢA IAHTURILOR
Iahturile albe,
Iahturile roşii,
Iahturile negre,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Ancorară-n port
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.
Iahturile albe ancorară-n dreapta,
Iahturile roşii ancorară-n stânga,
Iahturile negre ancorară-n mijloc.
Iahturile albe aduceau cu ele
Cântece şi-ovaţii,
Marşuri triumfale,
Pilde de-ndrăzneală şi de vitejie,
Toată chintesenţa unei generaţii,
Tot ce cântă glonţul,
Tot ce scrie spada ―
Clipa ce-nfrăţeşte
Sângele cu ploaia,
Rana cu zăpada.
Iahturile roşii aduceau cu ele
Vaiete şi lacrimi,
Flamuri sfâşiate,
Scuturi găurite,
Săbii ruginite
Şi armuri pătate
De noroi şi sânge,
Şi figuri schiloade,
Mute
Şi-ncruntate ―
Mute ca sentinţa luptelor pierdute,
Triste ca fantoma gloriei defuncte.
Iahturile negre aduceau cu ele
Liniştea deplină,
Miros de tămâie,
De făclii de ceară
Şi de flori funebre,
Pe catarguri două flamuri lungi de doliu
Şi pe bord stigmatul stinsului orgoliu.
Dar după trei zile
Şi după trei nopţi,