După trei apusuri

Şi trei răsărituri

Iahturile negre morţii-şi debarcară;

Pe când cele albe

Şi cu cele roşii

Ancorele grele greu le ridicară

Şi din port plecară

Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.

Încotro?

Spre care ţărmuri depărtate?

Încotro?

Spre care zări însângerate?...

Încotro?

Spre care lupte-apropiate?...

Unele spre dreapta,

Altele spre stânga,

Iahturile vieţii iarăşi au pornit...

Dar în largul mării

Iahturile albe

Şi cu cele roşii,

Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,

Înfrăţiţi cu vântul

Şi cu resemnarea ―

Iahturile vieţii

Naufragiară

Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii!...

ROMANŢĂ NORDICĂ

lui Mihail Samarineanu

În portul blond al unei mări din Nord,

Au debarcat corsarii bruni din Sud.

Şi-n portul blond al unei mări din Nord,

Greoaiele otgoane se aud

Cântând barbar, cântând în dezacord

Cu albatroşii tristului fiord.

În portul blond bătrânii mateloţi

Privesc tăcuţi la noii debarcaţi,

Şi-n portul blond bătrânii mateloţi

Par nişte blonzi copii, înfioraţi

De cântecele brunilor piloţi,

Încremeniţi cu mâinile pe roţi.

Artişti pribegi şi oaspeţi nepoftiţi,

Bătuţi de vânt şi-adesea de noroc,

Artişti pribegi şi oaspeţi nepoftiţi,

Corsarii bruni repetă-acelaşi joc,

Şi-n porturile blonde-abia sosiţi,

Pornesc din nou şi-n veci netălmăciţi.

Şi-n timp ce-albastrul mării uniform

Le-adoarme-n cânt tristeţile de ieri,

Şi-n timp ce-albastrul mării uniform

Deşteaptă-n ei eterne primăveri,