Şi mâine s-o sfârşim în zori!
ROMANŢĂ FĂRĂ MUZICĂ
În seara când ne-om întâlni ―
Căci va veni şi seara-aceea ―
În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint
Şi-ţi voi citi
Capitole din epopeea
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint...
Şi-n seara când ne-om întâlni
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat ’naintea ta:
― Voieşti sau nu să fii a mea?
În seara când ne vom iubi ―
Căci va veni şi seara-aceea ―
În pat vom presăra buchete de trandafiri şi chiparoasă
Ne vom închide-apoi în casă
Şi vom zvârli în stradă cheia...
Şi-n seaca când ne vom iubi
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat ’naintea ta:
― Voieşti să nu mai fii a mea?...
Şi-n seara când ne-om despărţi ―
Căci va veni şi seara-aceea ―
Vom stinge flăcările-albastre din candelabrele de argint,
Iar florile de chiparoasă şi trandafirii-i vom presa
În cartea roză-a epopeii
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint...
Şi-n seara când ne-om despărţi
Te voi ruga,
Ca şi pe multele pe care le-am sfătuit ’naintea ta:
― Să-ţi aminteşti c-ai fost şi-a mea!...
MARŞ FUNEBRU
Vouă şi lor
Voi, care le-aţi iubit,