Voi, care le-aţi cântat,
Voi, care le-aţi pierdut,
Şi-aţi plâns,
Şi le-aţi uitat...
Şi totuşi le păstraţi, ca-ntr-un breloc de argint,Şi astăzi, fără voie, în suflet încrustată,
Icoana lor ―
Icoana amantelor ce mint ―
Cernită-n resemnarea regretelor de-alt’dată;
Voi, care le-aţi pierdut,
Şi-aţi plâns,
Şi le-aţi iertat;
De ziua lor,
Căci mâine e ziua tuturor,
Din cântecele voastre cu care-alt’dată voi
Împrumutaţi eternul sclipirilor astrale
Femeii ce-ntâmplarea v-o trimisese-n cale;
Din cântecele voastre, cu care-alt’dată voi
Însufleţeaţi nimicul eternului noroi,
Făceţi un rug pe care drept jertfă s-aruncaţi
Tot ce păstraţi în suflet, ca-ntr-un breloc de-argint;
Şi-n cinstea lor ―
În cinstea amantelor ce mint ―
Daţi foc minciunii-n care alt’dată vă-ncredeaţi,
Toţi care le-aţi iubit,
Toţi care le-aţi cântat,
Toţi care le-aţi pierdut,
Şi-aţi plâns,
Şi le-aţi iertat!...
LITURGHII PROFANE
(1908)
Lui Zenovie Piclişanu
CLOPOTELE
Sună clopotele...
Sună clopotele-n depărtare.
Clopotele!... Clopotele!...
Câte clopote să fie?
Câte voci nedesluşite mor în zori, iar noaptea-nvie?
Câte voci blestemă foamea zilelor din postul mare?...
Clopotele, Clopotele...
Tac şi-n urmă sună iară.
