Trec stăpânii grădinilor fără stăpâni,
Trec antipozii fericirii patriarhalilor bătrâni,
Trec anonimii omenirii,
Trec corifeii poeziei şi preistoricii gândirii,
Trec regii primului dezastru şi-nvinşii primului regret,
Trec vagabonzii ―
Parodia nedumeririi lui Hamlet.
Voi nu i-aţi cunoscut nici unul,
Dar ei pe voi v-au cunoscut,
Ei ― cei goniţi de câinii voştri ―
V-au cunoscut
Când v-au cerut
Ce nu le-aţi dat,
Voi ― sclavii primei ruşini şi-ai primului păcat...
Trec vagabonzii ― însetaţii de cer,
De mări
Şi de păduri...
Voi ce-i priviţi cum trec pe-alături de voi,
Nepăsători
Şi orbi,
Ca nişte regi Oedipi,
Fiţi mândri
Că-n negrul vostru stol de corbi
S-au coborât de unde nu ştiţi
Şi-aceşti câţiva răzleţi vulturi...
Fiţi mândri şi le-ntindeţi mâna,
Şi dacă v-o resping scârbiţi,
Voi ― umiliţi ―
Îngenuncheaţi ca-n faţa unor atotputernici iertători,
Căci vagabonzii sunt enigma eternului „de-atâtea ori”,
Şi ei de-atâtea ori vă iartă,
De câte ori îi necinstiţi!...
NOCTURNĂ
lui Eugen Lovinescu
Ce cap de Rege-Saltimbanc părea azi-noapte luna!
Un negru nor, ce desemna pe cer o spadă de Toledo
Mânat de vânt, s-apropia
De saltimbancul ce râdea...
Dar Regele-aştepta furtuna
Ca şi Polonius, tăcut şi nemişcat după perdea...
