O spadă-ntinsă ameninţa regatul stelelor etern ―
Şi totuşi, Regele râdea...
Râdea vois,
Deşi pe cer,
Învinse, stelele piereau ―
Piereau ca cei îngenuncheaţi
În faţa celor ce nu iartă,
Ca luptătorii dezarmaţi,
Pe care-nvingătorii-i poartă
De-a lungul ţărilor supuse
Prin sânge,
Foc
Şi fier!...
― Ia seama, Sire!
Regii sunt supuşi aceloraşi ursite,
Ca şi soldaţii morţi în lupta pentru capriciul unui
Rege.
― Ia seama, Sire,
Cântăreşte-ţi necântăritele cuvinte,
Priveşte-n jurul tău soldaţii
Ce mor
Şi nu-ţi pot înţelege
Nici nebunia,
Nici plăcerea...
În glasul morţilor învaţă sentinţa care nu te minte,
Că Regii sunt, ca şi soldaţii, supuşi aceloraşi ursite...
Şi scrută-i, Sire, dacă vrei!...
Dar Regele privea spre ei
Nepăsător,
Privea spre stele, cum le stingea pe rând furtuna...
Ce cap de Rege-Saltimbanc părea azi-noapte luna!...
SPRE SOARE
Pluteşte drept înainte, şi dacă
pământul pe care-l cauţi nu există
încă, fii sigur că Dumnezeu îl va
crea într-adins pentru a-ţi răsplăti
îndrăzneala.
REGINA IZABELA
CĂTRE CRISTOFOR COLUMB
Noi vom porni-ntr-o zi de sărbătoare
