Găinile şi porcii s-au culcat,
Femeile au pus de mămăligă,
Iar oamenii s-au pus la sfat
Cu popa ce-a sosit într-o cotigă
De la oraş,
Unde-a schimbat sedilele de caş
Cu trei duzini de lumânări de ceară,
Că-n cimitir la noi ca-n orice sat,
Sunt îngropaţi şi trei flăcăi, morţi pentru
Ţară.
Dar unde-i soarele din deal?...
Parcă-aşteapta
Pe cineva...
Pesemne, că, gonit de lună,
Şi-a dat cu popa „noapte bună”
Şi-a scăpătat...
PLOAIE URBANĂ
lui Corneliu Moldovanu
Plouă!...
În oraşul nostru românesc
Plouă aşa cum ştim cu toţi că plouă ―
Plouă „gris” ca-ntr-o estampă japoneză...
Pietonii pe trotuare se răresc,
O trăsură cu un „Chrysler” în viteză,
Trec în sens invers
Şi se ciocnesc...
Iar un popă cu sutana nouă
Stă lipit de chioşcul de ziare,
Ca un Crist de abanos într-o vitrină
Plină
Cu tot felul de obiecte rare...
Plouă...
Şi-n oraşul nostru ploaia cântă,
Cântă ca un fonograf stricat...
De trei zile şi trei nopţi, neîncetat,
Un tenor cu vocea falsă se frământă
Şi pe străzi,
Şi-n curte la palat...
Un tramvai se-ntoarce de la gară,
Şi-n tramvaiul plin de pasageri
