Dar negrele otgoane-l ţin în frâu
Şi macaralele murdare
Descarcă-n el vagoane-ntregi de grâu...
Pe cheiul rece, umed şi murdar
Hamalii dorm ca grânele-n hambar,
În timp ce mateloţii beţi, pe bord,
Rânjesc cu pipele-ntre dinţi
Şi plâng cu ochii-ntorşi spre Nord,
Când fumul pipelor fierbinţi
Trezesc pe rând în fiecare
Aceeaşi veşnică-ntrebare:
„În care fund opac de mare
Vor acosta şi ei pe veşnicie,
Ca şi mamuţii problematici
Din cărţile de geologie?...”
Şi-n timp ce portul se topeşte-n soare,
Un matelot îşi sparge pipa-n dinţi
Şi... moare.
ELEGIE DOMESTICĂ
Mioriţei
Tu, care-mi intri-n casă cu toamna fumurie,
Cu ziua ce se duce
Şi noaptea ce-o să vie,
În casa mea fii binevenită...
Iată-mi casa!
Întoarce doar butonul electric din perete
Şi-mprieteneşte-ţi ochii cu tot ce poţi vedea,
Căci casa mea e-ntreagă, de-acum, şi casa ta...
Fii prietenă şi soră cu hall-ul şi terasa,
Cu treptele ce urcă sub rustice covoare
Spre sala de mâncare
Şi-odaia de culcare,
Cu sfinţii din icoane şi morţii din portrete,
Cu câinele, ce-ţi linge manşonul de-astrahan,
Şi cu pisica albă, ce toarce pe divan...
Opreşte-ţi apoi ochii pe frunzele de laur
În care se-ncadrează, sanctificând decorul,
Patronii mei ― Triunghiul:
Ion Evanghelistul
Ion Gură-de-Aur
