Când faci pe alpinistul caraghios ―
Un alpinist îndrăgostit
De cel mai circumflex accent din Infinit!...
Mă doare tot ce-am spus ―
Deşi n-am vrut
Să spun nimic mai mult decât atât ―
Mă doare lenevia cu care m-am născut,
Grăbita lăcomie a primului sărut
Şi preţul precupeţei cu care mi-a vândut
Faimoasa „Pasăre albastră”
Ce-avea să-mi ţină de urât!...
RÂNDURI PENTRU CREDINŢA MEA
lui Eustaţiu Măciucescu
Mă-ntreb, ce s-a putut schimba
În mine
Şi-n credinţa mea,
În care ştiu că n-am schimbat nimic,
Nici chiar mândria mea de ucenic,
Pe care şi-azi mi-o mai găsesc
În cele câteva volume
În care n-am scris decât glume,
De teamă să nu-mbătrânesc!...
Mă-ntreb şi nu pot să-mi răspund
De ce-n credinţa mea m-afund
Ca luna-n fundul unui lac,
Când lacul nu-i decât minciuna
Cu care ne-amăgeşte luna
Şi stelele, când se prefac
În licurici ―
Gângănii mici ―
Pe care noi
Când încercăm, din lac, să-i prindem,
Zadarnic mâinile ne-ntindem
Că nu găsim în lac decât... noroi!...
Şi totuşi...
S-a schimbat ceva
Şi-n mine,
Şi-n credinţa mea!...
Dar ce anume s-a schimbat
N-a fost chiar schimb adevărat!...
Nu s-a putut schimba decât
Minciuna unui vis urât,
Căci, dacă lacul şi cu luna
Rămân, la fel, întotdeauna,
La fel, nu ne-am putut schimba
Nici eu,
Nici ea, ― credinţa mea!...
RÂNDURI PENTRU UN NECREDINCIOS
lui Şerban Cioculescu
Hai, vino!...
