Pe Arcul de Triumf, de la... Şosea!...

SPOVEDANIE

lui Istrate Micescu

Mă doare amintirea tinereţii

Când fetele de-o vârstă cu băieţii,

Deşi păreau doar nişte banale jucării ―

Păpuşi de sexe diferite ―

Simţind imboldul unor demonice ispite,

Puneau la cale pentru viitor

Romanticele lor căsătorii ―

Uzine pentru fabricat copii ―

Secret furat de la părinţii lor!...

Mă doare tinereţea mea de ieri,

Cu rustica şi vesela Trivale

Şi cu „grădina publică” din vale,

Prin care zborul primei rândunici

Vestea sosirea altei primăveri,

Şi cu aceleaşi porţii de duble neplăceri,

Când luam dacapo şcoala,

Cu jocul de arşici

Şi cura medicală, cu zeamă de urzici,

Şi când acelaşi dascăl, beţiv şi bâlbâit,

Ne spiona, pitit după uluci,

Iar când îl dam de gol că l-am descoperit,

Ne pedepsea-n genunchi, pe coji de nuci!...

Mă doare tot ce-a fost

Şi nu mai este...

Mă doare Cosânzeana din poveste,

Furată şi ascunsă de un Smeu,

Cu care Făt-Frumos ―

Adică Eu ―

Mă războiam până făceam din el

O mână

De ţărână,

Ca-n urmă, dezrobita mea stăpână,

În locul tradiţionalului inel,

Să-mi dea un „rende-vous” cu taxă, la... hotel!...

Mă doare tot ce-a fost

Şi tot ce ştiu

Că va rămâne veşnic după mine.

Mă dor multaşteptatele-agonii,

Privighetorile închise-n colivii,

Romanţele cântate prea târziu

De-admiratoarele ce mi-au rămas străine,

Şi cupele de aur, închinate

Cu aceeaşi veche ură

Şi nouă răutate,

În cinstea sexului frumos ―

Un pisc de munte scorburos,

Pe care-l urci de sus în jos,