Sunt un volum ce n-are titlu încă,
Deşi există-n mine tipărit ―
Volum unic, ce trebuie citit
Rând după rând
Şi tot aşa, la fel,
De la-nceput şi până la sfârşit ―
Până se va-nţelege ce daltă de oţel
Va trebui să-mi sape titlu-n stâncă
Atunci când titlul meu va fi găsit!...
POVESTEA MEA ŞI A LOR
lui Mihai Cruceanu
Mă-ntreb:
Cel care-am fost cândva
Tot eu sunt şi-azi?...
Sau sunt altcineva?...
Confraţii mei ― e drept ― nu bănuiesc
Că sunt şi morţi rebeli care trăiesc!
Dovadă eu ―
Eu, care-am fost ucis
De către cei care, citind ce-am scris,
M-au ponegrit
Şi m-au scuipat,
Apoi cu toţi m-au pastişat...
Iar când n-au mai avut ce-mi face,
Mi-au presărat în pat un pumn de ace ―
Convinşi c-am să mă-nţep în ele
Şi-am să mor!...
Dar eu le-am dat cu tifla tuturor...
Şi azi ― deşi înmormântat de ei
De viu ―
Continuu să trăiesc, ba chiar să scriu...
În timp ce criminalii mei confraţi
Trăiesc din semne de-ntrebare
Şi putrzesc ne’nmormântaţi...
RÂNDURI PENTRU CARTE
lui Ion Marin Sadoveanu
Carte ―
Sora mea cea bună,
Din ce sfântă-mpreunare
Te trezişi la mine-n casă
Într-o noapte fără lună,
Când,
Cu coatele pe masă,
Obsedat de-acelaşi veşnic
Şi suspect semn de-ntrebare
M-afundam în întuneric,
Ca un muc de lumânare
Într-un sfeşnic?...
Carte ―
Sora mea-nţeleaptă
