C-atâta doar mi-e dat să-ţi mai sărut,

În cinstea întregirii noastre din trecut,

Din care-acum n-a mai rămas nimic

Decât o falsă frescă-n mozaic,

Pe care nişte gheare de bestie turbată

Însângerează două imagini omeneşti!...

Nu le cunoşti?...

Încearcă ―

Şi-ai să ţi le-aminteşti!

POVESTE SCURTĂ

lui Octav Desila

Pe când iubeam ―

C-am suferit şi eu de-această boală ―

Iubeam o fată care mă-nşela

Exact ca-n poezia mea:

Romanţa celei care-nşeală,

A cărei eroină era ea!...

Dar într-o noapte eroina mea

Mă părăsea ― de daruri încărcată ―

Şi, luându-şi martori stelele şi luna,

Jura că pleacă pentru totdeauna

Şi n-are să mai vină niciodată ―

Mărturisire, vai... adevărată!...

Şi iată cum iubita mea,

În noaptea când mă părăsea,

N-avea să-mi lase la plecare

Decât un pat pe trei picioare

Iar în dulapul din sufragerie

Un sfert de cozonac cu nucă

Şi-o scobitoare-nfiptă-n el ―

Simbolul sufletului ei rebel,

Cu care dorul ei de ducă

Teatraliza eterna tragedie

A-nşelătoarelor ce mor

Neplânse de-nşelaţii lor ―

Exact ca-n poezia mea

A cărei eroină era... Ea!...

QUIPROQUO

Azi nu-ţi spun decât că te iubesc...

Dar cât timp te voi iubi nu ştiu ―

Mâine, noul meu roman pe care-l scriu

Poate nu voi mai fi dornic să-l sfârşesc...

Dar cum eu voi fi-ntregit de tine,

Marea bucurie de-a mă şti iubit

Va lungi romanul meu la infinit

Numai dacă tu mi-l vei citi la fel cu mine...

Dar tu, vai!...

Nu-mi vei citi decât o filă ―

Prima filă ―

Fila cu-al tău nume,