Şi le-am trăit la fel tustrei.
Sorbind doar din parfumul ei ―
Parfum de trandafir!...
A stat cu noi,
Şi-am stat cu ea,
Ca doi pantofi pe-o Buharà,
Ca două mâini într-un manşon.
Ca două flori de crin pe un blazon!...
Şi totdeauna-am fost aşa ―
Ea tot cu noi,
Noi tot cu ea...
Şi totdeauna-am fost la fel ―
Un trio de violoncel.
Cu care ea ne sincopa,
Ne-ndepărta,
Ne-apropia
Şi, mână-n mână cu-amândoi,
Se destrăma
Şi se-ntregea
Cu fiecare dintre noi!...
Şi totuşi...
Iat-o c-a plecat!...
De ce-a plecat?...
Nici Dumnezeu nu ştie!...
Ştim doar atât ―
Că n-are să mai vie
Chiar dac-ar fi s-o-ntoarcem iar din drum!...
Şi norii plini şi grei de-o ploaie nouă
Au hotărât solemn să nu mai plouă
În cinstea nimănui de-acum!...
CÂNTĂREAŢA ANONIMĂ
pictorului Th. Pallady
Cine cântă la fereastra cu perdelele-nflorate,
Că nu-i cântec de femeie
Şi nici cântec de vioară?...
Cine-aruncă pe fereastră note vagi,
Desperecheate,
Dintr-o veche melodie,
Care urcă
Şi coboară
Ca o lentă agonie
Pe diezi de serpentine
Şi bemoli de mici confeti?...
Cine?...
Cineva cântă!
Dar cine
Cântă parcă pentru mine?...
Cine cântă nu se ştie!...
Poate-i toamna, ce-ntârzie,
Ca bolnavii de ftizie,
