Pe aleile pătate de rugină
Şi noroi...
Şi pe prima indecenţă a castanilor eroi ―
Invalizi, aproape goi!...
În odaie, la fereastra cu perdelele-nflorate,Nu e nimeni!...
Şi-n odaie cântă, totuşi, cineva!...
Doamne!...
Cine cântă-aşa?
Cine-mperechează-n noapte
Note vagi, desperecheate?...
Cine-mi luminează calea
Şi m-aduce până-aci?...
Cine-mi schimbă noaptea-n zi?...
Cine cântă?...
Cine-o fi?...
A tăcut!...
Un glas ce tace este-o «Pasăre albastră»
Care-ţi zboară pe fereastră...
A tăcut!...
Dar la fereastra cu perdelele-nflorate
Nevăzuta cântăreaţă anonimă
Când ieşi dintre culise, să-şi arate
Ca la teatru-n faţa rampei
Chipul vechi
Şi rochia nouă,
Iată că-ncepu să plouă!...
Plouă...
Plouă!...
FAPT DIVERS
doctorului C. Bibicescu
Azi-noapte...
Femeia care mă iubea ―
O mică poemă-n proză din opera mea ―
Mi-a-ncuiat odaia unde nopţi de-a rândul
Amândoi dormisem
Şi păcătuisem,
După cum ne bătea gândul,
Nervii
Şi literatura,
Când cu ochii,
Când cu gura,
Când cu trupul nesătul
De orgia bizantină din Stambul
Şi de tot ce ne-ntregea
În odaia-n care ea,
Profitând de faima mea,
Mă iubea fără perdea
Cu acelaşi „va urma”,
Îngrădit în ghilimele,
Ca să stăm pe veci închişi în ele...