ROMANŢA TINEREŢII
lui Bibi Băbeanu
Necunoscuta care se vindea
N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,
Dar fiindcă ea aflase cine sunt ―
Poetul poreclit „Fluieră-vânt” ―
Şi fiindcă mă ruga stăruitor
Să-i fiu şi eu, din când în când, cumpărător,
Sinceritatea ei m-a-nduioşat
Şi-n cadrul preţului fixat ―
Un preţ absurd,
Ridicul
Şi meschin,
Cu care-aş fi băut un kilogram de vin ―
M-am îmbătat de gura ei
Şi-am adormit
Pe laurii idilelor lui Teocrit...
Dar vai!...
Necunoscuta se vindea
Nu numai mie, dar şi altora!...
Şi-azi un ciocoi,
Iar mâine un calic
O cumpărau la fel ― mai pe nimic ―
Căci ea ― flămândă veşnic ― se grăbea
Să-şi vândă gura dulce ca la tarapana!...
Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun
Că-s gata să-i ofer un preţ mai bun ―
Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,
Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu preţul meu...
Şi-atunci ―
De teamă să n-o bat,
Sau s-o ucid
Şi s-o ascund sub pat ―
Deşi-o iubeam, am renunţat la ea
Şi n-am mai vrut să ştiu cine era!...
Dar într-o zi cu ploaie şi cu vânt,
Necunoscuta care se vindea,
S-a dat la fund
Şi-a dispărut...
Şi nimeni n-a mai întrebat de ea
De când intrase, parcă, în pământ,
Cu numele-i mereu necunoscut...
Şi totuşi, Eu
Am întâlnit-o iar,
Dar nu ca altădată, pe trotuar,
La cafenea,
Sau în tramvai...
Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,
Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,
În care sta de veghe cuminte,
