Odată, Willie Nelson a spus că, uneori, trebuie fie să scrii un cântec, fie să loveşti cu piciorul un geam. Cea de-a treia opţiune, presupun, e să scrii o carte. Am simţit nevoia să scriu cartea aceasta o lungă perioadă de timp. Dar mi-am şi făcut griji în privinţa asta fiindcă, în mod evident, e o experienţă
destul de personală şi mi-era teamă că, relatând-o în scris, aş risca să
retrăiesc acele vremuri sumbre. Prin urmare, o bună bucată de timp, am scris în mod indirect despre experienţa mea, în ficţiune.
Acum doi ani am scris o carte denumită Umanii. În romanul acela, mai mult decât în orice altă scriere a mea, mi-am evocat căderea. Povestea era, practic, una clasică de science-fiction – un extraterestru ajunge pe Terra, întruchipat în fiinţă umană şi, încet-încet, îşi schimbă părerea cu privire la umanitate – dar, în realitate, scriam despre alienarea depresiei şi despre cum să treci peste asta şi despre cum poţi ajunge să iubeşti lumea din nou.
Într-o notă de la finalul cărţii, cum este şi prezenta notă, am recunoscut în mod public experienţa mea în ceea ce priveşte tulburarea de anxietate şi depresia. Chiar şi acea deschidere minoră în faţa publicului a fost întâmpinată cu un răspuns cald şi am realizat că îmi făceam griji degeaba. În loc să mă simt ca un ciudat, faptul de a fi fost deschis mă făcuse să realizez câţi alţi oameni treceau prin experienţe similare într-un moment sau altul. Aşa cum nimeni nu e 100% sănătos din punct de vedere fizic, nimeni nu poate fi 100% sănătos nici din punct de vedere psihic. Suntem cu toţii măsurabili.
După această experienţă am avut încrederea de a scrie online ceva mai mult despre experienţa mea. Însă tot nu eram sigur că aş fi putut scrie această carte vreodată. Persoana care mi-a spus să o fac e extraordinara Cathy Rentzenbrink. Cathy e una dintre cele mai dinamice şi, sincer să fiu, una dintre cele mai geniale susţinătoare ale cărţilor, ocrotindu-le cauza şi –
în cazul de faţă – contribuind la însăşi existenţa lor. Ea a fost persoana care, în timp ce împărţeam un popcorn cu aromă de wasabi la un restaurant Itsu, mi-a spus să scriu o carte despre depresie. Aşa că, iat-o, Cathy. Sper să-ţi placă. Această carte nu ar fi fost cartea care este în prezent dacă nu ar fi avut un editor. (Principalul avantaj al cărţilor faţă de viaţă este că pot fi retuşate şi retuşate, fiecare retuş însemnând o nouă viaţă.) Este obligatoriu să îl 110
pomeneşti pe editorul tău la mulţumiri, dar, chiar dacă nu ar fi fost, etica şi logica mi-ar impune să menţionez rolul lui Francis Bickmore în crearea acestei cărţi. Sunt numeroase sugestii pe care mi le-a făcut şi care m-au ajutat să scriu cartea astfel. Totuşi, în principiu, sunt recunoscător că am avut un editor care a acceptat natura îmbârligată a genului acestei cărţi, care nu m-a întrebat „sunt memorii sau o carte de dezvoltare personală sau o prezentare?” Şi care a acceptat faptul că această carte e puţin din toate genurile descrise mai sus.
În ceea ce mă priveşte, asta face din Canongate editura perfectă. Simt că pot să fac ceva diferit şi, dacă lor le place, îmi vor accepta lucrarea.
Aşadar, sunt norocos să lucrez lor. Mi-au întors cariera la o sută optzeci de grade şi le sunt recunoscător legendarului Jamie Byng şi tuturor celor care lucrează acolo (Jenny Todd, Andrea Joyce, Katie Moffat, Jaz Lacey-Campbell, Anna Frame, Vicki Rutherford, Sian Gibson, Jo Dingley şi întregii găşti) pentru că au crezut în mine şi mi-au susţinut lucrările prin munca lor.
Bun, aceste elogii înăbuşitoare trebuie să continue, aşa că îi mulţumesc şi lui Clare Conville, agenta mea, care a avut perfectă grijă de cartea aceasta şi m-a liniştit când încă îmi făceam griji cu privire la ea. Este o persoană
formidabilă pe care să o ai alături, iar prezenţa ei a fost esenţială pentru a conduce pe calea cea bună Câteva motive să iubeşti viaţa.
De asemenea, le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat şi m-au sprijinit de-a lungul anilor în privinţa scrisului. Tanya Seghatchian, Jeanette Winterson, Stephen Fry, SJ Watson, Joanne Harris, Julia Kingsford, Natalie Doherty, Annie Easton, Amanda Craig, Caradoc King, Amanda Ross şi mulţi, mulţi alţii. Totodată, le mulţumesc şi tuturor librarilor pe care i-am întâlnit şi care au făcut munca aceea suplimentară. În special, lui Leilah Skelton, din Waterstones Doncaster, care a făcut borcane de unt de arahide şi ecusoane speciale pentru Umanii. De asemenea, tuturor celor de pe Facebook şi Twitter care au răspândit vestea, în special acelora care au contribuit la capitolul #motivesăiubeştiviaţa.
Întotdeauna am avut o familie deschisă şi iubitoare şi le mulţumesc că
m-au ajutat să rămân pe linia de plutire, dar şi pentru că au fost perfect de acord ca eu să scriu cartea aceasta. Le mulţumesc infinit mamei, tatei şi lui Phoebe, precum şi Fredei, lui Albert, lui David şi lui Katherine. Vă
mulţumesc pentru că aţi fost plasa mea de siguranţă.
Le mulţumesc lui Lucas şi Pearl pentru că-mi oferă zilnic o mie de motive.
Şi, desigur, lui Andrea. Pentru tot.
111
Citate
Au fost depuse toate eforturile în vederea găsirii şi obţinerii permisiunii materialului de copyright de la titularii acestor drepturi. Editura îşi cere scuze în cazul existenţei unor erori sau omisiuni şi se declară în mod anticipat recunoscătoare pentru semnalarea acestora, în eventualitatea în care ele există, pentru a le adăuga în viitoare tipăriri sau ediţii ale prezentei cărţi.
Fragmente din Kafka pe malul mării şi Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă au fost reproduse cu permisiunea Random House Group Ltd şi Curtis Brown Literary and Talent Agency.
Citatul din Anne Sexton republicat cu permisiunea SLL/Sterling Lord Literistic, Inc. Copyright de Anne Sexton.
Don’t Sweat The Technique, versurile şi muzica de Eric Barrier şi William Griffin, copyright 1991, reprodus cu permisiunea EMI Blackwood Music Inc, London WIF 9LD.
Versurile din Once in a Lifetim e de David Byrne cu permisiunea Index Music Inc.
Fragment din Întâlnire de gradul trei, copyright 1977, reînnoit în 2000
Columbia Pictures Industried, Inc. Toate drepturile rezervate, cu permisiunea Columbia Pictures.
Cum să ceri ajutor atunci când ai o problemă psihică
Acesta este un scurt ghid al primilor paşi pentru a cere ajutor, a lua cele mai bune decizii şi a găsi sprijinul de care ai nevoie atunci când te confrunţi cu o boală psihică.
Cum fac primii paşi?
Să cauţi ajutor când te confrunţi cu o boală psihică poate fi un pas important pentru a te vindeca şi a rămâne sănătos, dar poate fi dificil să-ţi dai seama de unde să începi şi încotro să te îndrepţi.
112
Când e OK să caut ajutor?
E ceva obişnuit să nu ştii sigur când e cazul să cauţi sprijin pentru problema ta psihică, la fel cum e şi să te gândeşti că ar trebui să aştepţi până
când nu mai poţi face faţă lucrurilor de unul singur. Dar e întotdeauna în regulă să ceri ajutor – chiar şi atunci când nu eşti sigur că treci cu adevărat printr-o problemă psihică.
Câteva dintre motivele pentru care ar trebui să cauţi ajutor sunt:
– să ţi se pară dificil să faci faţă tuturor gândurilor şi sentimentelor tale.
– gândurile şi sentimentele tale au impact asupra activităţii tale cotidiene.
– îţi doreşti să găseşti informaţii despre sprijinul pe care îl poţi găsi în legătură cu boala ta psihică.
Cu cine pot vorbi?
