— Atunci, mănânc eu ce-a rămas.
1 Cutie ce conţine orez alb însoţit de diverse tipuri de mâncăruri (peşte, omletă în stil japonez, alimente prăjite în baie de ulei, murături etc.). Acest tip de bentō îşi are începuturile în epoca Edo, când era servit în pauzele dintre reprezentaţiile teatrale, numite makunouchi. (N. tr.)
2 Ceai de orz. (N. tr.)
13
A rupt punguliţa de celofan lungă şi îngustă. În clipa aceea, un val de aer proaspăt i-a invadat Asei fiecare celulă, iar ea l-a inspirat cu tot trupul său. Tânărul a prins-o pe Asa şi a rupt-o în două pe verticală. Poc! Un sunet frumos. Acela a fost primul semn. Asa transformată în beţişoare de mâncat ştia ce trebuie să facă. Trăgând adânc aer în piept, şi-a desfăcut braţele larg şi le-a înfipt în orezul alb şi cald. Şi-apoi, dintr-o mişcare, a ridicat o grămăjoară. Când tânărul a deschis gura zicând „Aaa”, şi Asa a strigat: „Aaa!”
A mâncat.
Când braţele i-au fost scoase din gura lui, următorul lucru spre care s-au îndreptat a fost o bucată de pui prăjit, pe care l-au apucat bine. A mâncat şi puiul.
Probabil că-i era tare foame, căci tânărul înghiţea aproape pe nemestecate, ducând mâncarea la gură fără oprire. Asa a aterizat de nenumărate ori în orezul alb, ridicând grămăjoare din el şi ducându-le la gura lui. Dacă se concentra prea mult pe garnituri şi murături, avea să-i rămână prea mult orez gol la sfârşit, aşa că Asa avea grijă să nu uite ca din când în când să-l facă să mănânce doar un pic de sare şi susan sau ca, după
ce mânca o bucată de pui prăjit, să ia nişte varză tăiată fideluţă, ca să-şi reîmprospăteze gura. La sfârşit, a adunat cu ambele braţe toate boabele de orez împrăştiate prin cutie şi, când acestea au ajuns în gura tânărului, Asei au început să-i curgă lacrimi.
— Ah, ce bun a fost! Sărut-mâna pentru masă!
Tatăl deja plecase, iar tânărul, singur la masă, îşi împreunase mâinile într-un gest de mulţumire. Cuvintele acelea nu erau adresate nimănui altcuiva. Erau cuvinte pentru ea, pentru prima oară. Tânărul a luat de pe masă punga de la magazin. A pus în ea cutia bentō goală, bucăţile de tōfu care rămăseseră de la tatăl lui şi punguliţa de celofan în care fusese învelită
Asa. Şi-apoi, la sfârşit, a apucat trupul Asei. Fără să se împotrivească deloc, în mâinile lui, plină de recunoştinţă, Asa se pregătea să alunece singură în punga de plastic, ca să fie aruncată. Dar atunci tânărul a făcut ceva neaşteptat. I-a pus trupul în cana lui cu ceai. S-a ridicat apoi de pe scaun şi a dus-o aşa până la chiuvetă. Asa nu înţelegea ce se întâmplă. A fost frecată
bine de vreo două-trei ori cu un burete plin de spumă, apoi clătită cu apă şi pusă în uscătorul de lângă chiuvetă.
Apoi, în seara aceea, a luat din bol ramen.
Tânărul a sorbit tăieţeii cu mare poftă, îndesându-i în gură înghiţitură
după înghiţitură.
— Mai uşor, i-a spus Asa.
14
Apoi a fost din nou spălată şi pusă în uscătorul de vase.
Asta e ultima oară. Data viitoare va fi sigur ultima oară. De nenumărate ori şi-a spus Asa acest lucru, dar, de fiecare dată, tânărul o spăla aşa cum trebuie, o usca şi, după câteva ore, o lua din nou.
Când mânca ceea ce îi oferea Asa, tânărul avea pe chip o expresie fericită, de mulţumire. Asa îi intra în gură până la umeri sau chiar până la şold. Când braţele îi alunecau afară din gura lui, i se făcea pielea ca de găină.
Foarte rar îl hrănea şi pe tatăl tânărului. Pentru că nu mai avea măsele, pentru el lua doar câte puţin orez. Bucăţile mai mari i le rupea pe farfurie şi doar după aceea i le ducea la gură. Când îl hrănea pe tânăr, Asa era leoarcă
până la umeri, dar tatăl avea probabil mai puţină salivă, aşa că abia i se umezeau vârfurile degetelor.
La un moment dat şi-a dat seama că nu-l mai hrănise de ceva vreme pe tată, şi curând după aceea acesta s-a stins. Se pare că era bolnav de multă
vreme.
Tânărul era devastat.
Trebuie să mănânci! Mai ales acum. Trebuie să mănânci!
După cele şapte zile de doliu, într-o seară, tânărul s-a dus la magazin să
cumpere de mâncare. Când a muşcat din puiul pane pe care Asa i-l oferea, a dat din cap mulţumit.
E bun?
Cam la trei luni după moartea tatălui său, tânărului i-a revenit pe deplin pofta de mâncare. În fiecare dimineaţă, după ce-şi împreuna mâinile în rugăciune în faţa tăbliţei mortuare a tatălui, băga în gură cu ajutorul Asei orez alb peste care spărsese un ou crud.
Într-o zi, tânărul a început dintr-odată să facă curăţenie prin casă. Asa nu-l văzuse făcând asta nici măcar o dată cât trăise tatăl lui. A şters cu o cârpă umedă masa şi geamurile, a strâns cu o mătură tot praful adunat pe hol şi a spălat până şi cearşafurile. Muncise atât de mult, încât Asa aproape că se îngrijora. Ce să se fi întâmplat oare? Avea să afle răspunsul a doua zi dimineaţă.
Tânărul îşi făcuse o prietenă.
Era o fată micuţă de statură, cu păr lung, castaniu. Din uscătorul de vase, Asa asculta cu inima la gură conversaţia celor doi. Se pare că se cunoscuseră la magazin, ca vânzătoare şi client. Slujba ei era foarte solicitantă fizic, iar el încerca să o convingă să renunţe.
— O să mă angajez eu.
— Chiar aşa?
— Da. Îţi promit. Eu o să lucrez pentru ca tu, Miyuki, să fii fericită.
15
— Ah..
— Hai să ne căsătorim!
