Ascunsă în umbra orgii din clasă, Asa a chemat-o pe cea mai bună
prietenă a ei, Rumi, făcându-i un semn cu mâna.
— Ce-i?
— Uite! Uite!
Rumi şi-a apropiat faţa de plicul maro. Când Asa l-a deschis, s-a uitat temătoare înăuntru.
— Ce-i asta?
Nu ştia că floarea-soarelui are seminţe şi, chiar şi după ce Asa i-a explicat, a dat din cap a neîncredere:
— Asta e floarea-soarelui?
În faţa ei, Asa a luat un miez şi l-a băgat în gură.
— A! L-ai mâncat!
— Se mănâncă!
— E bun?
— E bun.
— O să te doară burta.
— Ba nu. Ia şi tu!
Rumi a scuturat din cap.
— Nu, nu vreau!
— E bun, a mai spus o dată Asa.
4
Înclinând plicul, şi-a vărsat în palmă câteva seminţe şi i le-a întins lui Rumi. — Hai, gustă una!
— Nu, nu vreau.
— De ce? Chiar sunt bune!
— Nu vreau!
— Doar una.
— Nu!
— Rumi..
— Nu vreau! Nu vreau! Nu vreau!
Împingând-o pe Asa într-o parte, Rumi a luat o coardă şi a pornit spre terenul de joacă.
Când Asa a început şcoala, ea şi mama ei s-au mutat la bunica din partea tatălui, care locuia în Saitama. În casa bunicii erau adunate tot felul de lucruri pe care Asa nu le avusese în fosta ei locuinţă. O canapea, un covor, o telecomandă TV, un duş, un cuptor cu microunde.. În clasa întâi, ajutată de mama ei, s-a încumetat să coacă pentru prima oară în viaţa ei nişte fursecuri în cuptorul curat lună, pe care bunica nu-l folosise decât o singură dată până
atunci. Se gândise să-i ofere ceva făcut în casă colegului ei Shun Yamazaki, cel mai popular băiat din clasă, care urma să se mute la o altă şcoală. Cu Shun Yamazaki se împrietenise la începutul primului semestru, când amândoi pierduseră la piatră-hârtie-foarfecă şi astfel ajunseseră să fie responsabili în clasă pentru secţiunea de obiecte pierdute, deşi amândoi şi-ar fi dorit să ajungă să se ocupe de animalele de laborator.
Fursecurile îi reuşiseră. Ideea ei de a amesteca în aluat stafide şi arahide fusese un succes. S-a abţinut din a mai mânca, iar ultimele zece bucăţi şi le-a pus într-o pungă pe care a legat-o cu o panglică roz.
A doua zi, când i-a dat lui Shun Yamazaki punga cu fursecuri, spunându-i să le guste, acesta i-a dat-o înapoi:
— Nu-mi trebuie.
Motivul refuzului ţinea de fapt de neştiinţa ei. Lui nu-i plăceau nici stafidele, nici arahidele, iar fursecurile nici nu suporta să le vadă în faţa ochilor, atât de mult le detesta.
— Ai grijă de tine!
Privindu-l din spate cum se îndepărta în fugă, Asa i-a făcut cu mâna, cuprinsă de tristeţe.
După o vreme, a mai făcut o încercare cu fursecurile. Desigur, şi acum tot ajutată de mama ei. De data aceasta, n-a mai pus nici stafide, nici arahide.
Cum Shun plecase deja, i le-a dat bunicii de Ziua Persoanelor în Vârstă. Dar, 5
pe lângă faptul că-i era greu să mănânce lucruri tari, bunica mai suferea şi de diabet, aşa că, deşi a primit punga cu fursecuri, nu părea că avea să le mănânce vreodată. Asa a luat punga rămasă uitată pe masă şi i-a dus-o mamei sale, dar nici ea nu le-a mâncat.
— Mă duc la spital pentru nişte analize şi nu pot să mănânc, i-a spus mama cu părere de rău. Doctorul mi-a zis să mă duc cu stomacul gol.
