putem vedea tatami-ul de pe podea. Cameraman, poţi filma aici?”
La fel ca şi prietena de mai demult, comediantul ţinea un sac de gunoi în care arunca de toate. De fiecare dată când băga ceva în sac, tânărul venea şi i-l lua, se uita înăuntru şi scotea lucrurile care erau importante pentru el.
Pentru că tânărul le spunea întruna ba să nu atingă câte un obiect, ba că avea să mai folosească un altul, ba să nu intre în câte o cameră, treaba nu prea înainta. Până la urmă, comediantul şi-a ieşit din fire şi s-a răstit la el:
— Tată! Nu spui decât „Nu aruncaţi aia, nu aruncaţi cealaltă”! Tocmai de asta trebuie să le arunc eu în locul tău!
Comediantul i-a smuls tânărului din mână sacul şi a păşit în bucătăria din care venea un miros urât.
— Te rog, opreşte-te! îl implora tânărul ţinându-se după el la fiecare pas, prinzându-l de umeri şi încercând să-l tragă înapoi.
— Lasă-mă odată! l-a îmbrâncit acesta.
3 Mascotă foarte cunoscută a companiei producătoare de dulciuri şi băuturi Fujiya. (N.
tr.)
17
Mai întâi a luat tigăile şi vasele din grămada de lucruri care zăceau pe uscător şi le-a aruncat în sac. Apoi, punându-şi nişte mănuşi de lucru, a apucat mănunchiul de beţişoare de unică folosinţă din uscător. În el se afla şi Asa. — Nu! Astea nu! a sărit tânărul şi s-a prins de mâna comediantului.
— Hei, ce faci?! Ce te-a apucat? Dă-te la o parte!
— Dă-mi-le!
— Termină odată!
— Dă-mi-le!
— Termină, îţi zic! Du-te de-aici! l-a îmbrâncit comediantul pe tânăr.
Tânărul a căzut, dând cu capul de uşa frigiderului, şi s-a rostogolit pe podea.
— Salvarea! Chemaţi salvarea!
Imediat s-a auzit sirena, şi tânărul a fost transportat la spital.
Echipa de filmare şi-a strâns lucrurile şi a plecat. În casă, unde nu mai era nici ţipenie de om, atmosfera vuia de voci îngrijorate.
— Sunt foarte îngrijorată!
— Oare e bine?
— Ce zgomot a făcut!
— Probabil a dat cu capul.
— De s-ar termina totul cu bine!
— Era complet diferit de cel care apare la televizor.
Erau vocile tovarăşilor Asei. Pe lângă Asa, care se transformase în beţişoare de mâncat, în casa tânărului mai erau Mana, care se transformase în pernă, Shō, preschimbat în clanţă, Yūta, băiatul care se făcuse plapumă, Kaori, transformată în pătură, Michiru, o fată ce devenise piatră, Noriko, o altă fată care acum era umeraş, Yoshio, un băiat transformat în păpuşă
Peko-chan, Akie, prefăcută în rucsac, Soichirō, care se transformase în cactus şi încă alţi câţiva. Toţi avuseseră, mai ales în copilărie, experienţe asemănătoare celor trăite de Asa, gustând încontinuu amărăciunea şi dându-şi apoi sufletul.
Tânărul se purtase cu asemenea fiinţe cu mare grijă şi le considerase cu adevărat importante.
„Te rog să te faci bine! Te rog! Fă-te bine cumva!” s-a rugat Asa toată
noaptea.
În dimineaţa următoare, tânărul s-a întors acasă cu un bandaj în jurul capului. Pierduse mult sânge, ceea ce fusese un motiv de îngrijorare pentru toată lumea, dar, până la urmă, totul se terminase cu numai câteva copci la 18
ceafă. Desigur, filmările au fost oprite, iar tânărul, Asa şi tovarăşii săi s-au întors la zilele liniştite şi fericite de dinainte.
Zilele în care tânărul ducea la gură cu poftă mâncarea pe care Asa i-o oferea, spunând: „Poftă bună!”
Zilele în care Yūta, preschimbat în cuvertură, îl acoperea, întrebându-l:
„E cald?”
Zilele în care Kaori, transformată în pătură, îl învelea, spunându-i: „E
cald şi bine.”
Zilele în care Shō, prefăcut în clanţă, dădea mâna cu el.
Zilele în care Noriko, devenită umeraş, îi primea hainele ca să i le ţină.
