încetinească traficul, iar ea nu-și putea permite nicio întârziere – dacă o scăpau acum pe Raeburn, riscau să piardă apoi toată ziua încercând să-i dea iar de urmă. Avea telefonul închis de 24 de ore, probabil ca să fugă de problemele ei, și era dificil de urmărit. Așa că era esențial s-o rețină. Helen era convinsă că o ușoară presiune aplicată strategic putea relansa ancheta. Raeburn nu mai avea nimic de pierdut, în timp ce Helen avea la dispoziție toate cărțile, toate pârghiile și, nu în ultimul rând, perspectiva punerii sub acuzare pentru uciderea lui Martin Hill și relația cu Eve Sutcliffe.
Viră la stânga pe Portland Terrace și străbătu în viteză artera largă. Se apropie de Ogle Road și semnaliză, rugându-se în gând s-o mai prindă pe Raeburn în zonă. Chiar când vira, o văzu pe profesoară apărând în capul străzii, cu geanta sport pe umăr, îndreptându-se către Portland Terrace.
Nu avea nicio îndoială că era Raeburn – silueta subțire, părul blond, pasul egal și săltat –, așa că acceleră. Oare Raeburn o să cedeze imediat sau o să fie o întâlnire dificilă? Oricum, Helen nu voia decât s-o vadă în sala de interogatoriu, închisă și păzită, în fața multelor întrebări la care avea de răspuns.
Se apropia în viteză de ea, profesoara nefiind conștientă de pericol, însă
aceasta o surprinse, uitându-se în stânga și în dreapta și apoi coborând de pe trotuar. Helen bănuise că o să plece spre oraș, însă de fapt acum se îndrepta spre parcarea NCP. Oare avea mașina parcată acolo și avea de gând să se ducă
undeva? Sau voia s-o traverseze ca să ajungă în Westquay? Dacă așa era, Helen trebuia să lase motocicleta și s-o urmărească pe jos, ceea ce ar fi complicat lucrurile. Îngrijorată, începu să caute un loc de parcare, însă chiar atunci observă ceva.
VP - 217
Strada era liberă când se uitase Raeburn înainte să traverseze, dar când coborâse de pe trotuar, de pe o stradă laterală apăruse o mașină. Un vehicul roșu de mici dimensiuni. Preț de o clipă nebunească, Helen crezu că ar putea fi Emilia Garanita, dar își dădu seama că era un Fiat, nu o Corsa. Asta ar fi trebuit s-o liniștească, dar de fapt era exact invers. Pentru că mașina ieșise brusc, în viteză, iar acum se îndrepta în trombă spre Raeburn. Părea o manevră
nechibzuită, iar Helen se aștepta ca șoferul s-o vadă pe profesoară și să
încetinească. Însă acesta apăsă pe accelerație și se apropia în viteză de ea.
Raeburn avea căștile pe urechi și părea pierdută în lumea ei, fără nicio idee de pericolul care se apropia. În schimb, Helen văzu totul la viteză maximă – în minte îi apăru brusc o viziune cu ce urma. Cum putuse să fie așa de proastă?
Atât de lentă?
Apăsă accelerația și își forță motocicleta înainte. Viteza crescu vertiginos – 80
km/h, 95, 100 – și, chiar în timp ce gonea spre Raeburn, își trase în sus viziera căștii.
— Belinda!
Strigătul era răgușit și ineficient, înghițit de vuietul motorului.
— Belinda! Dă-te deoparte!
Dar era prea puțin și prea târziu. Raeburn ridică privirea, însă doar ca să vadă
mașina care se îndrepta către ea. Helen nu putu decât să privească îngrozită
cum Fiatul intră în profesoara înspăimântată, azvârlindu-i trupul în aer.
Capitolul 108
Mașina demară în trombă în timp ce Helen privea încremenită trupul zdrobit al lui Raeburn căzând pe jos, ricoșând din asfalt și apoi rămânând nemișcat. Se auzi imediat un țipăt pătrunzător, al unei femei aflate în trecere, înspăimântată
de ceea ce tocmai văzuse, însă lui Helen nu îi atrase atenția această întrerupere bruscă, ci Fiatul roșu care se îndrepta acum spre ea.
Fusese atât de șocată de ceea ce văzuse, că nu se mai gândise la propria siguranță, iar motocicleta se oprise când fusese lovită Raeburn. Helen se încordă și acceleră, pregătindu-se să se îndepărteze în viteză de mașina care se apropia, însă chiar atunci Fiatul frână și se opri. Mașina era la nici trei metri de ea, iar șoferița năucită era șocată să vadă un motociclist singuratic în cale. Helen însă nu era surprinsă. Exista o logică sumbră a crimei pe care ar fi putut s-o prevadă – și s-o prevină, dacă ar fi priceput mai repede. Și de aceea se uită la Lilah Hill prin parbrizul crăpat disprețuitoare, nu șocată. Echipa urmărise toată
VP - 218
dimineața două suspecte, dar nu se gândise că acestea se vor intersecta atât de brutal.
Timpul păru să se oprească în loc cât cele două femei se uitau una la alta, apoi se mai auziră și alte țipete, întrerupând momentul. Lilah Hill păru să revină
la viață, brusc conștientă de pericolul în care se afla. Băgă în viteză, întoarse mașina și demară în trombă în direcția din care venise. Se îndreptă spre victima ei întinsă pe jos, dar din fericire acum era preocupată în principal de fugă și o ocoli pe profesoară, trecând mai departe.
Helen n-avea decât o fracțiune de secundă să ia o decizie. Să rămână cu Raeburn sau s-o urmărească pe Hill? Femeia căzută pe burtă era deja înconjurată de o grămadă de pietoni, cu telefoanele lipite de urechi, ceea ce o ajută să se hotărască. Își coborî viziera și se îndepărtă de locul accidentului, decisă s-o urmărească pe agresoare. Fiatul se îndepărtase deja, dar Helen era convinsă că îl poate ajunge – dacă se mișca repede.
Cauciucurile se înfipseră în asfalt, iar viteza creștea constant. În timp ce gonea, arunca permanent priviri în stânga și-n dreapta, căutând pietoni. Era o zonă comercială aglomerată, plină de adolescenți, familii sau pensionari și era foarte posibil ca în orice moment cineva să-i iasă în față, așa că rămânea vigilentă, verificând drumul ca să detecteze eventualele pericole.
Hill nu părea însă să aibă asemenea scrupule, concentrată acum să scape.
Trecu în trombă pe Castle Way, apoi o luă drept pe French Street. Artera era mult mai îngustă, o relicvă a arhitecturii din epoca Tudorilor și era populară
printre localnici și printre turiști. Riscul de coliziune era și mai mare; Helen o urmărea cu sufletul la gură pe suspectă, pe pavajul din piatră cubică. Din fericire, aveau noroc, Hill ajunse nevătămată în capul străzii, iar Helen răsuflă
ușurată.
Acum Hill avea toate șansele să aibă probleme. Avea să iasă aproape vizavi de terminalul de feribot Red Funnel. Erau semafoare, dar și trafic constant, alimentat de turiștii care se îndreptau spre port. Chiar și de la distanță, Helen vedea că semaforul e roșu, însă, spre surprinderea ei, Hill nu șovăi și trecu fără
să-l ia în seamă, ieșind nebunește pe artera ocolitoare.
Rată la mustață un camion, care o claxonă când trecu pe lângă ea. Hill părea netulburată, lovi ușor o mașină de pe cealaltă bandă, dar reuși totuși să se îndrepte înainte să se îndepărteze în viteză. Helen trebui însă să pornească
brusc, pierzând secunde prețioase în timp ce aștepta un spațiu în coloana de pe celălalt sens.
VP - 219
Înjurând, apăsă pe butonul căștii Bluetooth și formă numărul centrului de comandă. Văzu un spațiu liber în față și acceleră din nou, chiar când îi răspunse cineva la apel.
