— Presupun că ați auzit veștile, domnule.
Peters încuviință distrat.
— Am avut pierderi, urmă Hudson sobru, un mort, un rănit, o mașină de închiriat distrusă. Dar partea bună e că acum Hill e în custodie. Păcat că n-am putut să ajungem la ea puțin mai devreme.
Avea o expresie plină de regret, dar criticile la adresa lui Grace erau prea stângace ca să nu fie remarcate. Peters era înclinat să fie de acord cu el –
urmărirea fusese caracteristic de nesăbuită pentru Grace –, dar nu-l convocase pe Hudson ca să pună gaz pe foc, așa că se abținu.
— Sugerez să coordonez eu interogatoriul, după ce ajunge în arest Lilah Hill.
Detectivul-inspector Grace a făcut mai mult decât suficient pe ziua de azi…
— E foarte generos din partea ta, răspunse repede Peters, dar s-ar putea să
nu fie posibil.
— Poftim?
— Nu te-am chemat ca să discutăm cazul. Detectivul-agent Malik m-a pus deja la curent cu ce s-a petrecut azi.
Hudson încuviință crispat, întărind bănuielile lui Peters că detectivul-sergent și tânăra sa colegă asiatică nu se înghit.
— Nu, voiam să discutăm despre acuzațiile tale împotriva detectivului-inspector Grace. Trebuie să subliniez de la bun început că discuția pe care o vom avea poate avea ca rezultat declanșarea unor proceduri disciplinare, așa că
vreau să fie de față un reprezentant al sindicatului…
— Nu va fi necesar. N-am nimic de ascuns.
— Bun, atunci să-i dăm drumul. Am auzit versiunea ta despre evenimente, iar acum o am și pe a detectivului-inspector Grace. Și trebuie să spun că
dezvăluirile ei au fost foarte revelatoare.
— N-am nicio îndoială că a încercat să se apere.
— Așa e. Cu destul de mult succes, as zice.
Hudson nu spuse nimic, privindu-l neliniștit pe Alan Peters.
— Am discutat despre trecutul vostru comun, despre deteriorarea relațiilor și în special despre discuția din parcarea de motociclete. Fără cunoștința mea, și presupun că nici a ta, detectivul-inspector Grace a înregistrat mica voastră
conversație, ca să demonstreze că îi furnizai informații confidențiale Emiliei Garanita. Sunt dispus să-ți pun înregistrarea, dacă vrei, dar deocamdată o s-o pornesc aproape de final…
VP - 223
Peters deschise aplicația de înregistrare audio de pe telefon și după câteva clipe în biroul liniștit se auzi, tare și limpede, vocea lui Hudson.
„— Ai vrea tu să dau fuga înapoi la mămica, nu? Să fiu băiețel cuminte, pentru că simți tu presiunea. Ei bine, las-o baltă, Helen. Nu te-aș salva nici dacă
ți-ar lua casa foc.
— Ce dracu?
— Vorbesc serios. A fost ceva între noi, ar fi putut fi grozav, dar ai distrus totul cu acuzațiile tale șchioape, cu paranoia și cu minciunile tale. De-asta o să
te dobor”. Peters opri înregistrarea și se întoarse către Hudson.
Se aștepta la furie, negări, acuzații, dar de data asta cel care-o acuzase pe Helen Grace părea să fi rămas fără cuvinte. De fapt, arăta de parcă ar fi văzut o fantomă.
Capitolul 110
— Da’ știu că ai tupeu, să dai buzna aici și să te rățoiești la mine.
Ofițerul de la Departamentul de Standarde Profesionale o privi cu răceală pe Emilia Garanita de dincolo de masa din sala de ședințe și-și puse tacticos legitimația în buzunar.
— Nu am sesizat nici să fi dat buzna și nici vreo rățoială, răspunse el calm. Nu vrem decât să vă punem câteva întrebări.
— Chiar și așa, este un spațiu de birouri privat al Southampton Evening News, locul meu de muncă…
— Și de aceea vrem să terminăm cât de repede se poate, putem să avem o mică discuție acum și să rezolvăm problema, sau să ne întoarcem mâine, dar te avertizez că, dacă o să fim nevoiți să ne întoarcem, o să avem și un mandat de acces la toate computerele, telefoanele și dispozitivele voastre, precum și la orice dosare tipărite, carnete personale sau notițe pe bilețele adezive pe care o să le considerăm relevante pentru anchetă. În definitiv, obținerea de informații confidențiale ale poliției, în scopuri personale sau profesionale, e un delict foarte grav.
Tot zâmbea, dar era un zâmbet de ucigaș. Emilia era convinsă că detectivul-sergent Cooper făcuse asta de zeci de ori și probabil că auzise deja toate minciunile, subterfugiile și manipulările. În mod straniu, era intimidată de tipul ăsta și de pălăvrăgeala lui curgătoare și lipsită de orice emoție.
— Ce voiai să întrebi? zise ea ferm, ascunzându-și disconfortul.
VP - 224
— Trebuie să spun că discuția e neoficială deocamdată, răspunse el rapid. N-o s-o înregistrez, deși evident că s-ar putea să fie nevoie s-o reluăm în custodie la Southampton Central, dacă va fi necesar.
